Andrei Mardari / NewsMaker

Reacția lui Litvinenco la decizia în favoarea lui Clima: Acrobații juridice, când lumea e ocupată înainte de Revelion

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a comentat decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care magistratul Vladislav Clima este repus în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Oficialul a remarcat că hotărârea a fost publicată în ultima zi a anului, când oamenii sunt preocupați de pregătirile în contextul sărbătoririi Revelionului.

„Clanurile mafiote din domeniul justiției se fac a nu înţelege un lucru elementar: timpul lor a expirat, iar modul în care banul şi traficul de influenţă făceau dreptate a trecut. Lucrurile sunt ireversibile. Evident, se mai încearcă diverse acrobații juridice, inclusiv înainte de Revelion, când lumea este ocupată cu alte lucruri. Dar totul va fi în zadar, fiindcă cetățenii Republicii Moldova vor eliminarea clanurilor corupte şi un sistem de justiție unde în prim-plan este pus interesul public. Iar noi vom îndeplini ceea ce am promis oamenilor. Pentru că aşa este corect”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, pe 31 decembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a anulat decretul emis de președinta țării Maia Sandu, iar magistratul Vladislav Clima a fost repus în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

Hotărârea poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 30 de zile de la momentul pronunțării. Contactați de NM, reprezentanții Președinției au anunțat că vor contesta hotărârea.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: