Facebook/Iv Ceban

Regia Autosalubritate a cumpărat 10 autospeciale noi pentru evacuarea gunoiului din capitală (FOTO)

Primăria Chișinău a achiziționat 10 autospeciale moderne pentru evacuarea deșeurilor. Trei dintre mijloacele tehnice au ajuns în administrarea Î.M. Regia Autosalubritate în luna octombrie și sunt antrenate în lucru, iar altele șapte au ajuns la sfârșitul lunii decembrie.

Potrivit unei postări publicate de primarul Ion Ceban pe pagina sa de Facebook, cele șapte autospeciale au fost testate și vor fi dislocate în teren în zilele următoare.

Valoarea totală a achiziției este de aproximativ 10 milioane de lei, bani obținuți din activitatea întreprinderii Regia Autosalubritate.

Ion Ceban a amintit că, în anul 2021, vor avea loc mai multe schimbări la Regia Autosalubritate. În baza suportului oferit de către BERD și BEI, vor fi realizate următoarele lucrări:

– Recultivarea poligonului provizoriu de la Ciocana în corespundere cu standardele UE;

– Securizarea depozitului de deșeuri Țînțăreni în corespundere standardelor UE și investiții în renovarea infrastructurii comunii Țînțăreni;

– Înnoirea parcului de autospeciale și infrastructurii de managementul deșeurilor întreprinderii;

– Modernizarea stației de transfer și instalarea unei linii de sortare manuală a deșeurilor reciclabile colectate separat.

Au fost achiziționate 10 autospeciale moderne pentru evacuarea deșeurilor.
Continuăm să dezvoltăm și să modernizăm…

Publicată de Iv Ceban pe Marţi, 5 ianuarie 2021

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

eSP.md

Fosta ambasadoare în Suedia, vizată într-un dosar penal, susține că este victima unei campanii de hărțuire. Reacția MAE

Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia, Norvegia și Finlanda, Liliana Guțan, susține că este victima unei campanii de hărțuire instituțională și că auditul intern al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), precum și dosarul penal deschis pe numele său, au fost inițiate după ce a refuzat să părăsească funcția. De cealaltă parte, MAE respinge acuzațiile și afirmă că declarațiile publice ale ex-ambasadoarei reprezintă „presiuni asupra justiției”, în condițiile în care cauza penală este examinată de instanță.

Într-o conferință de presă din 15 iulie, Liliana Guțan, alături de avocații săi, a declarat că împotriva sa au fost inițiate succesiv un audit intern, o anchetă penală, o procedură disciplinară și verificări privind documentele medicale. Fosta ambasadoare susține că toate aceste acțiuni ar face parte dintr-un mecanism coordonat de înlăturare a sa din funcție și afirmă că procedurile au început după ce ar fi refuzat să-și prezinte demisia.

Fiecare procedură luată separat pare legală, însă împreună ele au fost orchestrate și instituționalizate ca un mecanism pus în mișcare de oameni concreți”, a menționat fosta ambasadoare, notează IPN.

Avocatul Ivan Ungureanu a declarat că dosarul penal are la bază concluziile unui audit intern al MAE, iar prejudiciul imputat vizează cheltuieli pe care le consideră justificate, efectuate în exercitarea atribuțiilor diplomatice. Printre acestea au fost menționate produse de igienă pentru ambasadă, cheltuieli protocolare, precum și ajustarea unei ținute oficiale pentru ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare în Regatul Norvegiei.

Apărarea susține că raportul de audit este contestat în instanța de contencios administrativ și că, în opinia sa, procedurile administrative și penale ar fi fost utilizate abuziv.

Liliana Guțan a declarat că va contesta toate acțiunile pe care le consideră ilegale. „Îmi voi apăra onoarea în toate instanțele și forurile legale, naționale și internaționale”, a spus aceasta.

În reacție, Ministerul Afacerilor Externe a catalogat afirmațiile ex-ambasadoarei drept „presiuni asupra justiției”.

Ministerul Afacerilor Externe are toleranță zero față de corupție și abuzuri. Având în vedere că dosarul a fost transmis de Procuratură în instanța de judecată, aceste declarații publice pot fi catalogate drept presiuni asupra justiției”, a spus instituția.

Amintim că, în martie, Procuratura Anticorupție a anunțat că Liliana Guțan a fost trimisă în judecată pentru abuz de putere și abuz de serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, aceasta ar fi introdus date false în evidențele contabile ale misiunii diplomatice privind prezența sa la serviciu și ar fi decontat cheltuieli personale pe banii statului. Prejudiciul cauzat bugetului Ministerului Afacerilor Externe este estimat la 275 927 de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: