costuri

Republica Moldova a primit factura pentru reparația liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, avariată în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pentru NewsMaker că suma se ridică la aproximativ 500 de mii de lei. Nota de plată urmează să fie transmisă Federației

Primăria Chișinău se află la etapa finală de definitivare a proiectului pentru reparația capitală a podului Ismail, a anunțat viceprimarul Ilie Ceban, în ședința din 4 mai. Autoritățile nu pot preciza însă, deocamdată, nici când vor începe lucrările, nici cât vor costa acestea și nici sursele de finanțare. În schimb,

Avocatele mamei Ludmilei Vartic – Gabriela Kornacker și Violeta Gașițoi – susțin că organul de urmărire penală ar fi refuzat oficial să acopere costurile expertului internațional din România, printr-o ordonanță emisă pe 29 aprilie 2026. De cealaltă parte, IGP anunță că exhumarea victimei și expertiza medico-legală au fost deja achitate,

Lucrările de reparație la linia Isaccea-Vulcănești sunt evaluate, aproximativ, la 500 de mii – 2 milioane de lei. Cifrele au fost anunțate pe 1 aprilie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în timpul unor declarații pentru jurnaliști. Potrivit oficialului, cifrele sunt preliminare și ulterior pot varia. Potrivit lui Junghietu, „Ukrenergo monitorizează

Mai multe rute regulate de transport ar putea fi sistate în perioada următoare, din cauza scumpirii carburanților și a lipsei unei decizii privind tarifele. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) avertizează că operatorii nu mai pot acoperi costurile și acuză Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenția

În 2027, școlile din Republica Moldova vor trece la „manuale de nouă generație”. Ministerul Educației își propune ca acestea să fie mai clare, mai atractive și de o calitate superioară. NewsMaker explică ce nu este în regulă cu manualele moldovenești, de ce autoritățile au ales să se inspire din experiența

În a doua jumătate a anului 2025, angajații Aparatului Președintelui Republicii Moldova au efectuat 34 de vizite oficiale peste hotare, cu un cost total de aproximativ 800 000 de lei. Datele se regăsesc într-un raport publicat de instituția prezidențială. Potrivit raportului, membrii administrației prezidențiale au efectuat 34 de deplasări de

Primăria capitalei a cheltuit circa 900 000 lei pentru organizarea „Zilelor Chișinăului” de la Viena, Barcelona și Milano. Precizarea a fost făcută de edilul Ion Ceban în cadrul ședinței primăriei din 28 august. Ceban a ținut să precizeze că pentru cele 3 evenimente au fost folosite mai puține resurse financiare

Președinta Maia Sandu a vorbit, pe 5 iunie – în cadrul unor declarații pentru presă, despre costurile Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 1 iunie la Bulboaca. Potrivit șefei statului, beneficiile depășesc cu mult costurile. Totodată, Sandu a declarat că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene o

Instituția prezidențială a făcut publice cheltuielile privind deplasările de serviciu efectuate în Italia și Polonia de către personalul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. În total, este vorba despre 86 de mii de lei. Potrivit unui document publicat de președinție, pentru vizita de lucru în Italia s-au cheltuit 59,8 mii de lei.

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x