Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Republica Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat. Care sunt mesajele transmise de către conducerea țării

Republica Moldova marchează Ziua Drapelului de Stat, astăzi, 27 aprilie. În acest sens, conducerea țării a venit cu mai multe mesaje de felicitare. 

Președinta parlamentului, Zinaida Grecianîi a scris pe pagina sa de Facebook că „în această zi, drapelul național este arborat în mod solemn și omagiat în toată țara. Nu este o simplă ceremonie, ci dovadă a respectului nostru pentru Drapel și, totodată, pentru istoria, cultura și tradițiile noastre, factorul principal de menținere a păcii și înțelegerii interetnice”.

„Doresc tuturor ca sentimentul de mândrie pe care îl trăim în asemenea clipe să fie purtat în inimă mereu și pretutindeni, la fel ca și dragostea față de Patrie”, a mai scris aceasta.

Premierul Ion Chicu a declarat că „azi, cu toții, indiferent de etnie și preferință politică ne identificăm cu Tricolorul”.

„Întâlnim Tricolorul la intrarea în școli și universități, întreprinderi și instituții publice. Vedem Tricolorul la meciuri pe umerii suporterilor și înțelegem că nu suntem singuri. Suntem mulți. Cu mândrie urmărim cum se ridică Tricolorul atunci când ai noștri reușesc la competiții sportive sau la olimpiadele de științe. Cu Tricolorul retrăim, plângem și ne bucurăm împreună. Când revenim acasă, în Moldova, primul lucru care-l vedem la hotarul țării este Tricolorul. Tricolorul și-a făcut misiunea. Ne-a oferit oportunitatea să ne unim și să devenim cu toții un popor”, a mai spus Chicu.

Președintele țării, Igor Dodon, a scris că „celebrând Ziua Drapelului de Stat, îndeplinim datoria seculară: de a ne ține împreună, de a cinsti valorile supreme pentru care au luptat predecesorii noștri și de a păstra independența și suveranitatea statului integru Republica Moldova”.

Precizăm că Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Dodon l-a lansat pe Gagauz/ La Chișinău vor fi produse drone?/ Yandex-Taxi va fi suspendat?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— A început campania electorală pentru alegerile din Găgăuzia
— Yandex Go, obligată să-și dezvăluie proprietarii și beneficiarii în 20 de zile
— Moldagrotech 2026: drone și utilaje moderne pentru o agricultură mai eficientă
— Curtea de Apel menține hotărârea: Gaidarji, în afara alegerilor din Găgăuzia
— Ceban susține că la Chișinău se instalează o fabrică de drone. Reacția Guvernului
— Neagu a depus actele pentru a candida la funcția de lider al Transnistriei
— Dudnic și-a lansat campania electorală: relații cu Rusia și audit în Găgăuzia
— Kremlinul cere eliberarea Evgheniei Guțul pentru „îmbunătățirea” relațiilor
— Fermierii iau în calcul un protest de amploare din cauza taxării inverse
— Moldagrotech 2026: drone și utilaje moderne pentru o agricultură mai eficientă
— Patru aparate de zbor au survolat Moldova într-o singură noapte
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: