France24

Restricții de circulație și școală la distanță. Italia a introdus noi restricții din cauza pandemiei de coronavirus

Autoritățile italiene au decis să impună noi restricții din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus. Decizia a fost anunțată de către premierul Giuseppe Conte, în cadrul unei adresări către parlament, scrie Associated Press.

„Numărul de infectări ne-a obligat să pregătim noi măsuri de restricție și să le implementăm până miercuri”, a explicat Conte.

Astfel, în Italia vor fi închise muzeele, iar centrele comerciale vor activa doar în zilele de lucru. Guvernul de la Roma a decis ca elevii și studenții să învețe de la distanță, iar în toată țara, de la ora 21:00 vor fi impuse restricții de circulație.

Potrivit Ministerului Sănătății, în ultimele 24 de ore, în Italia s-au depistat 29 907 cazuri noi de coronavirus. Pe 31 octombrie, în această țară a fost atins un record de infectări – 31 758. În total, de la începutul pandemiei, s-au înregistrat 709 335 cazuri de îmbolnăviri.

Amintim că, începând din 2 noiembrie, și Germania a introdus un regim dur de carantină din cauza pandemiei de coronavirus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

comisarul.ro

Guvernul dă undă verde unei companii din Constanța să investească €24 mln în Portul Internațional Liber Giurgiulești

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului, în fruntea căruia se află premierul Dorin Recean, a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice. Între altele a fost avizată pozitiv propunerea companiei naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care vrea să investească 24 milioane de euro în infrastructura Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securiatea Statului a examinat și aprobat solicitarea CNAMP, care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești. 

Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde. 

Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză. 

Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.

Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: