Андрей Мардарь / NewsMaker

Restricții în România: Nunțile și botezurile, interzise. Carantină de noapte și acces la mall cu certificat verde

Începând de luni, 25 octombrie, în România intră în vigoare noile restricții în contextul pandemiei de coronavirus. Certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în majoritatea instituțiilor și firmelor private, cu excepția celor alimentare și a farmaciilor. Evenimentele private vor fi interzise și pentru vaccinați, iar școala se închide pentru două săptămâni, informează Europa Liberă.

Comitetul național pentru situații de urgență a adoptat măsurile restrictive ar urma să intra în vigoare de luni, 25 octombrie, de la ora 00.00. Acestea prevăd accesul în instituții publice, organizarea de spectacole și evenimente civile, dar și închiderea școlilor. Pricipalele prevederi ale hotărârii sunt:

– interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-05.00, cu anumite excepții;

– interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21.00-05.00;

– activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00-21.00;

 interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;

– interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;

– accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;

– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;

– accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;

– abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;

– instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

-afterschool-urile și grădinițele și creșele private se închid și ele pentru două săptămâni

Accesul pe baza certificatului verde se va face în instituțiile statului sau în magazinele nealimentare. Precizarea a fost făcută de ministrul interimar al Sănătății Cseke Attila, joi seara, la Digi 24.

„În afară de magazinele alimentare și de farmacii, în toate celelalte instituţii, şi în instituţii publice pentru toţi vizitatorii care se duc în administraţia publică centrală şi locală. Şi în sfera privată probabil o să propunem, pentru birouri, pentru clădiri, firme care au mai mult de 50 de angajaţi – pentru cei care sunt vizitatori”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila la Digi 24.

***

România se află pe penultimul loc în UE în privința vaccinării, cu o rată de doar 35,6% a persoanelor imunizate cu schema completă, la data de 21 octombrie 2021.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.261 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, dintre care 161 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. La terapie intensivă sunt internați 1.854 de pacienți, un nou record. De asemenea, au fost raportate 446 de decese.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cartea Victoriei Furtună, despre „Moldova Mare”, confiscată de poliție înainte de lansare. Ce spun autoritățile

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a declarat că polițiștii din Chișinău au confiscat 50 de exemplare ale unei cărți pe care a scris-o împreună cu scriitorul Iurie Răilean. Potrivit unui comunicat de presă transmis de către politiciană, acest lucru s-a întâmplat în ajunul lansării programate pentru 12 iulie.

Furtună susține că polițiștii au acționat în baza unei sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care ar fi considerat conținutul cărții drept „o amenințare la adresa securității naționale”. De asemenea, politiciana afirmă că poliția a confiscat și automobilul în care se aflau cărțile.

50 de exemplare ale cărții – o colecție de eseuri și fotografii despre istoria, tradițiile, personalitățile remarcabile și obiectivele deosebite ale Republicii Moldova – au fost ridicate de reprezentanții Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în baza unei sesizări venite din partea Serviciului de Informații și
Securitate, care a calificat această publicație artistică drept o amenințare la adresa securității naționale și o sursă de destabilizare publică în masă. În plus, poliția a confiscat automobilul în care se aflau cărțile. Albumul monografic „Moldova Mare” a fost editat cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile publicațiilor cu caracter artistic. Cartea a trecut prin toate procedurile necesare pentru autorizarea tipăririi și a obținut toate avizele necesare pentru publicare
”, a declarat Furtună.

Solicitat de NewsMaker, serviciul de presă al Poliției a precizat că „acțiunile sunt în cadrul legal, în baza constatărilor autorităților competente”.

***

Precizăm că Victoria Furtună este fost procuror anticorupție, care a activat timp de 18 ani în sistem. Aceasta a demisionat cu scandal în martie 2024, acuzând Serviciul de Informații și Securitate că ar fi plasat-o pe lista persoanelor care reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale”, după ce ar fi inițiat pe 11 ianuarie 2024 un dosar care ar demonstra că instituții publice ale statului ar fi fabricat și ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. În reacție, SIS a declarat că avizele pe care le întocmește au la bază informații „pertinente și verificate”.

După ce a demisionat, Victoria Furtună a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să acorde interviuri, în care a abordat inclusiv subiecte politice, iar în Chișinău au apărut bannere cu imaginea sa. Toate acestea au culminat cu intrarea sa în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, în calitate de „candidat independent”.

Scrutinul prezidențial s-a desfășurat pe fundalul unei anchete privind o schemă de corupere electorală, desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor. În ajunul alegerilor, Ziarul de Gardă a publicat o investigației care arată că Victoria Furtună este beneficiară a schemei.

În cadrul scrutinului prezidențial, Victoria Furtună a obținut 4,45% din voturile exprimate.

În pofida faptului că acum conduce un partid care se declară pro-european, de când a ajuns în atenția publică, Victoria Furtună s-a remarca prin declarații împotriva Uniunii Europene. Chiar în urmă cu o zi, pe 17 martie, aceasta a scris pe canalul său de Telegram că ajutorul european de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova este „sclavie financiară”.

Totodată, Victoria Furtună susține că Republica Moldova și Federația Rusă ar trebui să-și îmbunătățească relațiile, care au degradat după începerea invaziei ruse pe scară largă asupra Ucrainei.

Pe 6 martie, Furtună a avut o întrevedere cu ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. Ea a publicat o fotografie făcută în timpul întâlnirii, în care apare alături de Ozerov pe fundalul unui portret al președintelui rus, Vladimir Putin, care a ordonat invadarea țării vecine.

Pe 18 martie, Victoria Furtună a devenit lider de partid. Aceasta a preluat conducerea Partidului Moldova Mare. Ea a declarat atunci că pledează pentru neutralitatea statului nostru, precum și „restabilirea limbii moldovenești”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: