captură video

Reuters: Moldova, Ucraina și Georgia au făcut lobby la Bruxelles pentru a începe negocierile de aderare la UE

Liderii Ucrainei, Georgiei și Moldovei au făcut lobby la Uniunea Europeană, în cadrul summitului „Parteneriatului Estic”, pentru a li se permite să înceapă negocierile de a adera la UE, informează Reuters.

Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron s-au întâlnit, de asemenea, cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky în contextul summitului de la Bruxelles pentru pentru a încerca să găsească o soluție pentru conflictul din estul Ucrainei.

„Orice încălcare a integrității teritoriale va avea un preț mare și vom vorbi cu o singură voce aici cu partenerii noștri europeni și aliații noștri transatlantici”, a spus Scholz la Berlin înainte de a pleca la primul său summit de la Bruxelles în calitate de cancelar, adăugând că încă mai caută un „ dialog constructiv” cu Rusia.

Ministerul de Externe al Rusiei a cerut pe Twitter Occidentului și Ucrainei să pună în aplicare acordurile de pace din 2014 și 2015 care includ schimburi de prizonieri, ajutor și retragerea armelor.

Ucraina este în prezent principalul punct de foc între Rusia și Occident. Statele Unite spun că Rusia a strâns peste 100.000 de militari la granițele Ucrainei, posibil ca pregătire pentru o invazie. Moscova spune că acțiunile sale sunt pur defensive.

Summitul Parteneriatul Estic  care durează doar o zi, evidențiază succesul parțial pe care pe care UE l-a obținut în relația sa cu grupul celor șase republici ex-sovietice. Rusia consideră că toate cele șase se află în curtea sa, acolo unde are cele mai mari interese de securitate.

Din cele șase țări, Georgia, Moldova și Ucraina au dispute teritoriale cu Moscova. Liderii Armeniei și Azerbaijanului participă și ei la summit, însă nu intenționează să devină membri UE. Președintele Belarusului Alexander Lukașenko, care a fost lovit de sancțiuni din cauza abuzurilor legate de drepturile omului, a refuzat să participe.

„Obiectivul nostru este aderarea deplină la Uniunea Europeană”, a spus Zelensky după întâlnirea cu președintele summit-ului UE, Charles Michel.

DREPTUL SUVERAN

În cadrul Parteneriatului estic, UE oferă bani, asistență tehnică și comerț liber, dar nu aderarea. Dar aderarea la UE rămâne un obiectiv atractiv. Miercuri, fiica lui Alexei Navalnîi, cel mai aprig critic al Kremlinului, crede că și Rusia va deveni într-o zi membră a UE..

„Rusia este o parte a Europei și ne străduim să devenim o parte a acesteia (UE)”, a declarat Daria Navalnîi în Parlamentul European de la Strasbourg, în timp ce a acceptat în numele tatălui ei premiul de top pentru drepturile omului „Saharov”.

Într-o declarație rostită în sediul NATO, prim-ministrul georgian a îndemnat Occidentul să permită țării sale să adere la alianța nord-atlantică, un obiectiv dorit și de Ucraina.

„Fiecare stat are dreptul suveran de a își alege propria politică externă”, le-a spus liderul georgian reporterilor, făcând referire la eforturile Rusiei de a sabota intențiile occidentale ale țărilor din sfera sa de influență.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook.com/maia.sandu

Maramă românească, amuletă și cărți: Cadourile primite de Maia Sandu în ultimele luni

Instituția prezidențială a făcut publică lista cadourilor protocolare admisibile oferite șefei statului în trimestrul al doilea al anului 2025. Potrivit documentului, cel mai valoros obiect primit este o maramă tradițională românească din Bucovina, cusută manual, în valoare de 1250 de lei. Cadoul i-a fost oferit Maiei Sandu pe 10 iunie de către președintele României, Nicușor Dan, cu ocazia primei sale vizite oficiale la Chișinău.

O delegație a Institutului Politehnic din Tomar, Portugalia, i-a oferit șefei statului o placă din argilă, cu gravura simbolică a Cetății Ordinului Cavalerilor Templieri (450 lei), precum și o monedă comemorativă cu inscripția „Institutul Politehnic din Tomar, Republica Portugheză” (600 lei), în cadrul unei vizite de informare la Președinție.

În contextul unei întrevederi de lucru, un grup de parlamentari britanici i-a oferit un platou decorativ rotund din ceramică, prelucrat manual, cu emblema Inter-Parliamentary Union – British Group, în valoare de 500 de lei.

Cu ocazia unei vizite oficiale la Tirana, pe 17 mai, Maia Sandu a primit din partea președintelui Albaniei, Bajram Begaj, un suvenir în ramă de sticlă, reprezentând un element din costumul tradițional feminin albanez – un șort brodat manual – în valoare de 790 de lei. Tot în aceeași zi, organizatorii celei de-a șasea ediții a Summitului Comunității Politice Europene i-au oferit mai multe cadouri simbolice: cartea „The History of George Castriot, surnamed Scanderbeg, King of Albania” (650 lei), albumul foto „Inside Albania” (400 lei), un tablou decorativ pe pânză cu o reproducere a unei cărți poștale a summitului (200 lei) și un disc vinil cu 10 compoziții muzicale din anii ’80 (450 lei).

Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, Ulvi Bakhshaliyev, i-a dăruit o amuletă-suvenir, un fragment dintr-un covor tradițional azer, cu o valoare de 890 de lei, cu ocazia participării la expoziția de covoare azere.

Cu ocazia Zilei orașului Călărași, președinta a primit un obiect decorativ ce reprezintă simbolul public teritorial al județului Călărași, România (350 lei), oferit de Consiliul Județean. Tot în aceeași zi, organizatorii Festivalului Cireșar din comuna Trușeni i-au oferit un suvenir decorativ din sticlă organică, personalizat pentru ediția a IV-a a evenimentului (490 lei).

Abasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Yan Wenbin, i-a oferit Maiei Sandu o tapiserie de artă chinezească, realizată în tehnica defilării, din mătase și țesătură, evaluată la 790 de lei.

În cadrul vizitei oficiale, șefa statului a mai primit un set format dintr-o căniță și o farfurioară din colecția „Golden Rudraksha”, cu o valoare de 690 de lei, oferit de Tanja Fajon, viceprim-ministra și ministra Afacerilor Externe și Europene a Republicii Slovenia. Tot atunci, senatoarele Véronique Guillotin și Nadia Sollogoub, membre ale Grupului de prietenie Moldova-Franța din Senatul Franței, i-au oferit o medalie-monedă unică din bronz, gravată cu imaginea „Marianneei”, în valoare de 770 de lei.

Administrația prezidențială precizează că toate aceste cadouri au fost înregistrate în Registrul de evidență a cadourilor admisibile și au fost trecute în proprietatea aparatului prezidențial.

LCP_2025_2 by Doina Buruiană

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: