Sunt pașapoartele românești un instrument pentru reunirea dintre România și Republica Moldova? Cum rămâne cu vorbitorii de rusă, în special cei din Găgăuzia și Transnistria, atunci când ne referim la „reîntregirea neamului românesc”? Când am putea culege roadele reformelor în domeniul justiției și anticorupției, care abia demarează? Am discutat despre aceste subiecte cu Cristian Diaconescu, fost ministru al Afacerilor Externe și fost ministru al Justiției din România.
„Faptul că există o diferență este argumentul să ne apropie”
– Domnule președinte, felicitări cu ocazia Zilei Naționale a României. Apropo de acest eveniment, conform unei informații publicate recent, în ultimii 11 ani, peste 1 mln de persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, au primit cetățenia României. Judecând faptele în termeni pragmatici, înseamnă asta că unirea este aproape?
Înseamnă că suntem un singur popor. Pentru că trebuie precizat un lucru esențial, după părerea mea, din această perspectivă. Peste 1 mln de români au redevenit cetățeni ai României, ei sau antecesorii lor fiind privați prin gesturi brutale în istorie de dreptul fundamental la cetățenie, de a-și alege o cetățenie. Faptul că reconsiderăm identitatea noastră națională plecând de la ideea de la a repara ceea ce s-a comis abuziv în trecut reprezintă un gest, care după părerea mea, chiar depășește opțiunea strict personală. Este o formă de atitudine, o formă de regăsire și, din acest punct de vedere, evident, este un pas fundamental în logica de reîntregire, ce în mod natural trebuie să ne guverneze societatea.
– În același timp, să nu uităm că în Republica Moldova există un număr semnificativ de vorbitori de rusă, sunt localități și chiar regiuni în care rusa este limba de bază. Și deși unii dintre ei dețin și cetățenia României și chiar sunt deschiși ideii unei reuniri, pentru alții este mai mult un instrument, de exemplu, de a călători și munci în UE. Ce părere aveți despre faptul că beneficiază de cetățenie română persoane care nu se identifică ca fâcând parte din poporul român?
Republica Moldova a fost practic recunoscută ca un stat idependent după căderea zidului Berlinului, în 1990. Din acest punct de vedere, nu a existat nicio deosebire în ceea ce privește respectul suveranității cetățenilor din R. Moldova în funcție de ce limbă vorbesc sau de originile și identitatea etnică pe care și le asumă. În al doilea rând, aș vrea să spun că și în România sunt cetățeni care vorbesc limba rusă în familie, care vorbesc maghiara, care vorbesc germana în familie, care au, la rândul lor, rude, prieteni, un loc de muncă și la Est, și la Vest. Faptul că există o diferență este, după părerea mea, argumentul să ne apropie, nu să ne despartă. Repet: nu văd nicio logică, atunci când vorbești despre reîntregire, să spui că acest demers se poate face „a la carte”, alegând anumite zone care într-o formă sau alta sunt diferite etnic. Logica statelor democratice, libere, este unitatea unui popor, care dorește să trăiască împreună, inclusiv în ceea ce privește beneficiile personale, individuale, incluzând libera circulație. Țin să vă amintesc că, atunci când s-a luat decizia după 2014, privind libera circulație a cetățenilor din R. Moldova, n-a existat la ghișeul de solicitare a pașapoartelor biometrice vreun criteriu de deosebire între cei care, la un moment dat, doreau să circule în Europa Occidentală, având, să spunem, altă opțiune culturală. Sunt chestiuni care dacă sunt folosite de unii, nu au în mintea lor decât ideea de a ne dezbina, de a ne separa. Din acest punct de vedere, când vorbesc de reîntregire, eu, cel puțin, nu văd din punct de vedere inclusiv juridic, nu doar politic, vreo posiblitatea să existe diferențieri, indiferent pe ce criterii.
„În majoritatea sa, poporul din R. Moldova a început să înțeleagă diferența”
– În cadrul unui interviu din timpul vizitei sale recente la Moscova, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe, spunea că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova nu își dorește unirea cu România, iar actuala guvernare reiese anume din aceste considerente. Declarația a provocat nemulțumirea unor unioniști din R. Moldova. Cum stau lucrurile în România? Ce părere aveți despre această declarație, în calitate de fost ministru de Externe?
În general, ca fost ministru de Externe, m-am ferit să am alte declarații decât cele care reprezintă interesele națiunii în totalitatea sa. Nuanțe pot fi, la un moment dat, scoase din context și pot genera probleme. Din această perspectivă, aici, în regiunea în care ne aflăm, solidaritatea dintre noi ne generează nu numai bunăstare, ci și o securitate comună. Nu putem fi siguri în țările noastre, dacă nu suntem împreună. Dacă avem și alte criterii care ne unesc, cu atât mai bine. Din această perspectivă, ce-și dorește sau nu poporul, într-adevăr, contează, dar evident, din această perspectivă, este foarte greu un anume tip de predicție, mai ales când vorbești în numele poporului tău. Sunt foarte multe elemente, care ne conduc spre ideea unei confirmări sociologice a unui anume tip de opțiuni și aceasta se numește reîntregirea. Indiferent care sunt criteriile care stau la baza deciziei individuale din această perspectivă. Și vă spun foarte sincer – dacă vorbim de libera circulație sau de dezvoltarea zonei agriculturii sau de exportul pe piața unică a Uniunii Europene, nu cred că un om de afaceri, dacă acasă vorbește românește sau altă limbă, e mai puțin interesat, în funcție de acest criteriu lingvistic.
– Unii politicieni din R. Moldova, inclusiv cei care susțin că sunt pro-europeni, deseori divizează societatea, spun lucruri care nu au nicio legătură cu valorile europene. În consecință, mulți cetățeni din Moldova, în special cei vorbitori de rusă – mă refer în special la locuitorii Găgăuziei, Transnistriei – au o atitudine rezervată față de cursul pro-european și integrare europeană, o percep ca pe un proiect îndreptat împotriva identității lor. Cum să diferențiem grâul de neghină, politicienii moldoveni corupți și populiști, care invocă geopolitica, de valorile adevărate europene?
Pur și simplu susținând valorile europene nu numai politic, ci și din perspectiva opțiunilor de viitor ale Republicii Moldova. Privind pe harta schimburilor economice, pe care R. Moldova le dezvoltă astăzi, putem observa că primele 6 state cu care se cooperează, se fac afaceri, se fac investiții în relația R. Moldova – Europa, sunt state membre ale UE. Inclusiv România, deși nu se află printre primele poziții și aici este o problemă pe care ar trebui, într-adevăr, să o discutăm mult mai serios, pentru că argumentul de data asta din partea României, în ceea ce privește o mai mare dedicare și determinare în sistem investițional al schimburilor comerciale poate fi și un argument din punctul de vedere al promovării valorilor europene. Cine altcineva ar fi mai îndreptățit și mai obligat, după părerea mea, să facă acest lucru decât România? Cei care opun interesele europene unor prezumții în ceea ce privește relațiile la Est sau la Vest nu văd întregul tablou. Astăzi, iată, și în aceste condiții, în R. Moldova conduce un partid care și-a asigurat majoritatea în Parlament, care are o opțiune pro-europeană și un președinte Maia Sandu, determinat pe acest parcurs, cu toate problemele generate de opoziție. Iată că, în majoritatea sa, poporul din R. Moldova a început să înțeleagă diferența și faptul că, între pro-europenism și soluțiile privind modul de viață nu există foarte mari diferențe. Le-aș spune celor care fac propagandă contrară că, până la urmă, din punctul de vedere al unui cetățean care trăiește într-un stat democratic și s-a luptat pentru acest deziderat, majoritatea contează. Și majoritatea, de data aceasta, este una certă europeană.
„Nu este suficient un mandat de 4 ani, voi fi sincer”
– Aș vrea să vorbim și despre reformele care au demarat în Republica Modova. Odată cu noua guvernare de la Chișinău, oficialii europeni au spus tranșant că este nevoie de o accelerare a reformelor pe mai multe domenii, în special anticorupție și justiție. Pe de altă parte, pe interior, orice pas al guvernării este dur criticat și se simte o rezistență la schimbare. Dvs ați fost și ministru al Justiției. În cât timp ar putea fi simțite reformele în justiție care abia încep acum? Este suficient un mandat de 4 ani pentru ca omul de rând să simtă diferența?
Nu, nu este suficient un mandat de 4 ani, voi fi sincer. De ce spun acest lucru? În 2004, în mandatul meu ca ministru al Justiției, am stabilit împreună cu colegii noștri, cu partenerii europeni, împreună cu parlamentarii de la acea dată, care deși se aflau în campanie electorală, au reușit să disocieze domeniile și să fie extrem de cooperanți.
– Iată că se poate!
Da, da, se poate. Și atunci, perfect europenizat, din punct de vedere al cadrului juridic, cu instituții funcționale, rezultatele privind sistemul judiciar, independența sa de politic și modul în care se profila ca o instituție clar independentă. Aceste rezultate s-au simțit după 10 ani. Vă spun din experiență proprie, nu este o apreciere strict formală. În 2004 s-au adoptat Legile 303, 304 și 317 privind statutul magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii, etc. Rezultate mai ales în ceea ce privește lupta cu corupția au apărut cam prin 2010-2012. Și acum sunt discuții în România. Și acum, politicul, în momentul în care intervine, generează un puseu de sensibilitate la instituțiile europene. Deci, nici până acum nu am rezolvat problema. Este o chestiune foarte complicată, este o problemă de parcurs, este o problemă de oameni și de credibilitatea acestora. Atunci când este vorba despre schimbarea mentalității, cadrul juridic, determinarea unor politicieni, a unor instituții, desigur, sunt esențiale, dar nu sunt total suficiente și vă spune cineva care și-a început cariera ca judecător.
– Deci, 10 ani?
Cam așa.
