print screen/privesc.eu

România, gata să ofere Moldovei un nou grant. Premierul Ciucă: „Într-un timp cât mai apropiat”

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, efectuează o vizită oficială la București la invitația omologului său român, Nicolae Ciucă. În cadrul conferinței de presă comune, din 9 decembrie, premierii au anunțat că, în cel mai scurt timp, va fi semnat un nou acord de asistență financiară nerambursabilă pentru Republica Moldova. Totodată, s-a anunțat despre organizarea unei ședințe comune a Guvernului de la Chișinău și cel de la București.

Premierul României, Nicolae Ciucă, a menționat că discuția cu Natalia Gavrilița a stabilit reperele concrete ale cooperării în perioada următoare. „Am stabilit să avem o conlucrare intensă, pragmatică și eficiență nu doar la nivel de premieri, ci și la nivelul de membri ai guvernelor”, a precizat Ciucă.

Premierul român a mai anunțat că, într-un timp cât mai apropiat, va fi semnat un nou acord privind acordarea de asistență financiară nerambursabilă în beneficiul Republicii Moldova. „Vechiul acord semnat din 2010 a ieșit din vigoare anul acesta din luna martie, dar ne-am angajat împreună să depunem eforturi astfel încât să putem să prelungim valabilitatea acestuia”, a comunicat prim-ministrul.

Un alt subiect al discuțiilor dintre cei doi premieri a fost interconectarea energetică. Premierul român a menționat că se discută realizarea interconectării liniilor electrice între România și Republica Moldova. „Urmărind implementarea proiectele de infrastructură, un rol central în conectarea Republicii Moldova la spațiul european prin România cu accent deosebit asupra construcției Podului rutier de la Ungheni sau asupra consolidării Podului rutier Galați-Giurgiulești”, a declarat Ciucă.

Reducerea tarifului de roaming a fost un alt subiect abordat. În acest sens, premierii au declarat că încurajează discuțiile la nivelul autorităților de reglementare și al operatorilor de telefonie celor două state pentru a găsi cât mai rapid soluții.

La rândul ei, Natalia Gavrilița a spus că România a fost întotdeauna alături de Republica Moldova. „Dincolo de crizele din ultima vreme, contăm pe ajutorul României pentru agenda ambițioasă a Guvernului pe care-l conduc de a transforma Republica Moldova într-un stat european, în care legea să stea în capul mesei”, a comunicat Gavrilița.

La fel, premierul moldovean a precizat că țara noastră se află într-un moment unic. „Toate instituțiile de vârf – Președinția, Guvern, Parlament – și-au asumat un proiect de țară axat pe integrare europeană”, a conchis Gavrilița.

Vizita oficială a prim-ministrului Natalia Gavrilița va continua la Palatul Parlamentului, unde va avea întrevederi cu Florin-Vasile Cîțu, Președintele Senatului, și cu Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților.

Ulterior, delegația Republicii Moldova se va îndrepta spre Palatul Cotroceni, unde va fi primită de Klaus Werner Iohannis, Președintele României.

***

Cu privire la asistența financiară nerambursabilă pentru Republica Moldova din partea statului român a vorbit și ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, în data de 7 septembrie 2021. Oficialul declara că România este gata să ofere Republicii Moldova un nou grant, după ce acordul privind acordarea ajutorului nerambursabil în mărime de 100 mln de euro a expirat în luna martie, nefiind valorificat pe deplin.

Întrebat de jurnaliștii români dacă noul acord va avea la bază aceeași sumă, sau plafonul va fi ridicat, Aurescu a declarat că nu s-a ajuns la o decizie finală privind suma noului acord. „Examinăm posibilitatea de a crește această sumă până la cel puțin la 100 de milioane de euro. Până acum s-au cheltuit 32 de milioane, deci, au rămas aproape 68 de milioane. Sperăm să putem să suplimentăm această sumă, dar nu este un angajament formal”, a răspuns Aurescu.

Amintim că, în martie 2021, Republica Moldova a ratat aproape €68 mln, de care urma să beneficieze în cadrul Acordului privind programul de asistență tehnică și financiară din partea României. Președinta țării Maia Sandu a declarat atunci că banii au rămas nevalorificați din cauza că „Guvernul de la Chișinău a refuzat să semneze cel de-al Șaselea Protocol Adițional, necesar pentru extinderea Acordului”.

„Mai întâi Guvernul Chicu a refuzat să semneze Protocolul 6, propus de partea română încă la începutul lunii noiembrie 2020 pentru extinderea termenului de valabilitate a Acordului. Nici actualul Guvern în exercițiu nu a întreprins suficiente măsuri pentru a păstra Acordul, invocând lipsa de sprijin în Parlament. Vom opta pentru reluarea discuțiilor cu partea română pentru un nou program de asistență în speranța că în curând vom avea un Parlament care să susțină acest program și altele destinate oamenilor”, a argumentat atunci președinta țării.

La rândul său, fostul premier Ion Chicu a declarat că a solicitat de două ori negocierea și semnarea Protocolului 6, care este necesar pentru extinderea Acordului de asistență tehnică și financiară dintre România și Republica Moldova. „Guvernele de la Chișinău, inclusiv cel condus de actualul președinte, au solicitat încă din 2019 negocierea și semnarea Protocolului 6. Ultimul guvern (Chicu) a solicitat de 2 ori”, a mai precizat fostul premier.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Atacuri rusești în noaptea de Crăciun: infrastructura energetică și portuară a Ucrainei, lovită în mai multe regiuni

Ucraina a fost ținta unui nou val de atacuri aeriene rusești chiar în noaptea de Crăciun. Rachete şi drone au lovit infrastructura energetică, portuară și industrială din sudul și estul țării, provocând întreruperi masive de curent, distrugeri materiale și victime, au anunțat autoritățile de la Kiev.

Potrivit Ministerului ucrainean al Energiei, atacurile din noaptea de 24 spre 25 decembrie au vizat obiective energetice din cinci regiuni: Cernihiv, Sumî, Dnipropetrovsk, Harkov și Odesa. În mai multe localități au fost introduse deconectări de urgență, iar mii de consumatori au rămas fără electricitate.

Odesa și Harkov, printre cele mai afectate

În regiunea Odesa, loviturile asupra infrastructurii portuare au dus la avarierea unor instalații energetice, ceea ce a lăsat fără curent o parte semnificativă a populației. Administrația militară regională a raportat un mort și doi răniți, precum și incendii izbucnite în urma atacurilor.

La Harkov, două centrale termice și o stație de pompare au fost avariate, a anunțat primarul orașului, Igor Terehov. Ca urmare, mai multe cartiere au rămas fără electricitate și apă caldă, într-un moment în care temperaturile sunt scăzute.

În regiunea Cernihiv, un atac cu dronă asupra unui obiectiv energetic din comunitatea Snovsk a provocat întreruperi de curent, a precizat șeful administrației militare regionale, Veaceslav Ciaus.

Ministerul rus al Apărării a confirmat atacurile, susținând că au fost vizate „infrastructura aerodromurilor şi porturilor, locurile de producţie a dronelor de atac şi obiective energetice care sprijină activitatea Forţelor Armate ale Ucrainei”. Moscova afirmă că loviturile au fost îndreptate exclusiv împotriva țintelor militare



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: