România – țara în care ajung cele mai multe produse moldovenești. Ce, unde și cât a exportat Moldova de la începutul anului
Full Article 2 minutes read

România – țara în care ajung cele mai multe produse moldovenești. Ce, unde și cât a exportat Moldova de la începutul anului

Cele mai multe produse moldovenești au ajuns, de la începutul anului, pe rafturile magazinelor din țara vecină, România. Între timp, exporturile moldovenești în Federația Rusă sunt în scădere cu nouă la sută, anunță Biroul Național de Statistică (BNS). Conform sursei citate, în primele șase luni ale anului, Moldova a exportat, în total, mărfuri în valoare de 2290,4 milioane dolari, adică 1,7 ori mai mult comparativ cu aceeași perioada din anul 2021.

Potrivit BNS, de la începutul anului, cele mai multe produse moldovenești au ajuns pe piața Uniunii Europene, care deține o pondere de 61,6% din totalul de exporturi. Pe de altă parte, în țările CSI ajung 17,9 la sută din volumul total de mărfuri exportate din Moldova.

O analiză a evoluției exporturilor din Moldova arată că principala țară de destinație pentru produsele moldovenești este România, pe piața căreia au ajuns 29 la sută din totalul mărfurilor exportate, ceea ce înseamnă că de la începutul anului, în magazinele de peste Prut, au ajuns aproape de 2 ori mai multe produse moldovenești.

Ucraina este a doua țară pe piața căreia au ajuns cele mai multe produse din Moldova, adică 10,8 la sută. Potrivit BNS, exportul în această țară a înregistrat o creștere de aproape 7 ori, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.

În același timp, exporturile de mărfuri în Federația Rusă s-au micșorat cu aproape 9 la sută de la începutul anului. Astfel, pe piața rusă au ajuns doar puțin peste 5 la sută din totalul mărfurilor exportate de Moldova.

Între timp, potrivit sursei citate, aproape 50 la sută din produsele importate de Moldova provin de pe piața UE, iar 26,5% din țările CSI.

În topul țărilor din care Moldova a importat cele mai multe produse în prima jumătate a anului se regăsește România. Potrivit BNS, puțin peste 16 la sută din totalul importurilor au fost produse românești.

România este urmată de Federația Rusă. Biroul Național de statistică anunță că, din totalul de importuri, 15,3% îi revin Rusiei. Cifra se datorează majorării considerabile a valorii gazului natural importat, căruia i-au revenit 61,5% din importurile realizate din Federația Rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: