Facebook/Sergiu Prodan

România va acorda €2,3 mln Republicii Moldova pentru renovarea unei clădiri din gestiunea Ministerului Culturii

România va oferi Republicii Moldova 2,3 milioane de euro. Decizia a fost luată la ședința Guvernului de la București din data de 2 octombrie, scrie presa română. Banii, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului de la București, vor fi investiți în renovarea unei clădiri a Ministerului Culturii din Republica Moldova. Ulterior, ministrul Culturii de la Chișinău a explicat că această asistență va fi investită în procesul de restaurare a Monumentului de arhitectură și istorie de importanță națională, cunoscut ca și „Conacul urban al Familiei Donici”. 

Guvernul României a decis să acorde 11,8 milioane lei românești Republicii Moldova, din Fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul de stat român pe anul 2024.

Banii vor fi investiți în proiectul „Restaurarea monumentului de arhitectură şi istorie de importanţă naţională din mun. Chişinău, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, nr.35”, propus de Republica Moldova.

„Fondurile respective vor fi transferate de la Ministerul Culturii către Cancelaria de Stat din Republica Moldova, în moneda euro”, se menționează în decizia a adoptată la București.

Asistenţa financiară se acordă în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

„Poate, pentru cei din România informația nu are impact, dar pentru cei din Chișinău, știm foarte bine, acolo este sediul Ministerului Culturii din Republica Moldova. Acesta va fi renovat, așadar, în proporție, din bugetul total, aproape 50% din bani surveniți de la Guvernul României”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului de la București Mihai Constantin, relatează Moldpres.

Actualizare: Ministrul Culturii de la Chișinău Sergiu Prodan a menționat că banii vor fi investiți în restaurarea Monumentului de arhitectură și istorie de importanță națională, cunoscut ca și „Conacul urban al Familiei Donici”. Imobilul, a explicat Prodan, se află în gestiunea Ministerului Culturii.

„Acest imobil este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Clădirea este una emblematică pentru Chișinău, primele informații documentare despre ea datând din 1863, și are toate șansele ca, după restaurare, să redevină o perlă arhitectonică a capitalei. (…) Pe lângă faptul că, datorită lui, vom readuce la viață un obiectiv arhitectural de patrimoniu, după restaurare aici vor fi amplasate mai multe structuri responsabile de protejarea patrimoniului național. Este vorba, în special, de Institutul Patrimoniului Cultural, Agenția de Inspectare și restaurare a monumentelor și Agenția Națională Arheologică”, a comunicat Prodan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Omul de afaceri, Anatolie Golea: PORT MALL începe o nouă etapă de dezvoltare

După 3 ani de creștere continuă și performanță, PORT MALL se extinde. Cel mai mare centru comercial din Republica Moldova va adăuga încă 13.000 de metri pătrați închiriabili. Omul de afaceri, Anatolie Golea, a făcut anunțul oficial la gala aniversară de trei ani, în fața partenerilor de încredere, a bancherilor și a marilor lideri din retail.

Decizia de extindere a fost validată de cifre și indicatori de performanță. La doar trei ani de la tăierea panglicii, mall-ul operează la capacitate maximă, iar presiunea cererii pentru spații comerciale a grăbit deschiderea noului șantier.

„Comunitatea PORT MALL demult nu mai înseamnă „municipiul Chișinău”, ci oamenii din întreagă R.Moldova. Avem o creștere a traficului cu 40% comparativ cu primul an de activitate și o creșterea a vânzărilor din Port Mall – cu 64%. Fiecare metru pătrat aduce valoare. Nu mai avem spații libere, iar cererea brandurilor care vor să fie alături de noi continuă să crească”, a declarat Anatolie Golea în fața liderilor din industrie.

Șantierul este deja vizibil în aripa dreaptă a clădirii, noua zonă urmând să fie inaugurată în 2027.

Suprafața extinsă va aduce mai multe branduri naționale și internaționale. Planul include o zonă mai mare de restaurante (food court), sală de sport, spații noi de relaxare, dar și un centru pentru conferințe și evenimente. În plus, clienții se vor bucura de încă o terasă panoramică ce va pune în valoare priveliștea din zonă.

Planurile nu se opresc aici. Se planifică alte două etape de extindere care vor fi demarate în funcție de cererea de spații comerciale și evoluția pieței. Obiectivul final țintește un complex comercial de 100.000 de metri pătrați închiriabili, 4 clădiri de birouri și o parcare supraetajată capabilă să acomodeze 2.000 de mașini. Extinderea va oferi o anvergură care va amplifica poziția PORT MALL ca reper urban.

În prezent, cel mai mare centru comercial din Republica Moldova găzduiește peste 100 de branduri naționale și internaționale, pe o suprafață închiriabilă de 30.000 de metri pătrați. La PORT MALL, vizitatorii găsesc atracții exclusive – precum cel mai mare karting outdoor, primul cinema 10D și cea mai nouă tehnologie VR.

Port Mall și-a deschis oficial ușile pentru vizitatori pe data de 21 octombrie, 2023.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: