Românii pot să-și facă doza booster la 4 luni după ce au terminat schema de vaccinare

Termenul pentru administrarea dozei booster de vaccin anti-COVID va fi redus de la 6 la 4 luni în România, începând de luni, 17 ianuarie. Anunțul a fost făcut de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, relatează digi24.

„De ce s-a ales acest prag de patru luni? Ne-am uitat la ce se întâmplă în celelalte ţări europene. Majoritatea au ales două praguri: de trei luni sau de patru luni. Am decis să optăm pentru pragul de patru luni, pentru că datele ştiinţifice ne arată că protecţia faţă de varianta Omicron începe să scadă destul de mult după cea de-a patra lună de la prima schemă de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Şeful CNCAV a adăugat că, din punct de vedere al efectului imunologic, prin administrarea mai devreme de patru luni „se pierde efectul de booster real” al dozei de vaccin asupra răspunsului imun.

„Această modificare va fi disponibilă începând de luni, 17 ianuarie. Practic, de luni, toate persoanele care au minim patru luni de la prima schemă de vaccinare se pot prezenta pentru efectuarea dozei de booster, incluzând aici toate persoanele de peste 12 ani”, a spus el.

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va începe în 26 ianuarie.

În România, administrarea dozei a treia de vaccin împotriva COVID-19 (booster) a început pe 28 septembrie anul trecut, la persoanele care au împlinit minimum 6 luni de la a doua doză de vaccin. Conform ultimelor date furnizate de CNCV, până miercuri în România 2.179.080 de persoane au făcut doza a treia de vaccin.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tragedie la Orhei: Copilul de 1 an și 9 luni, dat dispărut noaptea trecută, a fost găsit mort în canalizarea gospodăriei

Băiețelul de 1 an și 9 luni, dat dispărut în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Step-Soci, Orhei, a fost găsit decedat în canalizarea gospodăriei. Informația a fost confirmată de către Poliție.

Copilul a fost dat dispărut în seara zilei de marți, 16 iulie, în jurul orei 22:30, când fratele său a sesizat autoritățile că micuțul ar fi ieșit din curte și a plecat într-o direcție necunoscută.

Forțele de ordine, împreună cu salvatorii și localnici, au desfășurat căutări pe tot parcursul nopții. În continuare au loc căutări, inclusiv cu implicarea dronelor și a câinilor. O parte dintre oamenii legii verifică repetat minuțios ograda.

„Este un copil foarte mic, vulnerabil, aflat în pericol real. Cazuri similare nu au mai fost înregistrate anterior”, a declarat Poliția într-un apel public.

Căutările au continuat în această dimineață, iar oamenii legii au reluat verificarea minuțioasă a gospodăriei și a împrejurimilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: