Asociația Forța Fermierilor anunță că va încerca, pe 21 iunie, să negocieze cu conducerea țării situația din agricultură, în special pentru agricultorii mici și mijlocii. Aceștia au solicitat întrevederi cu președintele Parlamentului și președinta țării. Totodată, aceștia mizează pe discuția cu Dorin Recean, dar și premierul Romăniei Marcel Ciolacu, care vine azi la Chișinău.
Fermierii au anunțat că în cazul în care negocierile cu conducerea țării nu vor da roade, vor întreprinde noi măsuri. De asemenea, aceștia au infirmat informația apărute anterior în presă, potrivit căreia ar fi fost alocată o sumă suplimentară pentru subvenționare.
„În cazul în care vom fi ignorați azi sau rămânem tot cu promisiuni sterile și generale, joi agricultorii vor întreprinde acțiuni active. Totodată, dorim încă odată să clarificăm lucrurile cu unele cifre, cu care manipulează guvernul. Se vorbește că statul a alocat ba 533 mln, ba 900 mln lei suplimentar pentru susținerea fermierilor. Sunt cifre absolut eronate, vehiculate doar cu scopul de a duce în eroare opinie publică”, se arată în declarația Asociației „Forța Fermierilor”.
Amintim că, pe 20 iunie, fermierii și-au adus tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale. După-amiaza, premierul Dorin Recean a venit în piață ca să discute cu protestatarii. Oficialul a declarat că, pe viitor, aceștia trebuie «să se orienteze spre produse cu valoare adăugată».
Ce vor fermierii?
„Forța Fermierilor” cere Guvernului de la Chișinău să-și asume public mai multe angajamente, printre care:
- alocarea, nu mai târziu de 1 august 2023, a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoare de cel puțin 3 000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă;
- restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina;
- obligarea Portului Giurgiulești, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească sau achitarea, până la 1 iulie 2023, a tuturor datoriilor la subvențiilor pentru anul 2022.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!