Putin: Rusia își suspendă participarea la Tratatul privind armele strategice ofensive 
Full Article 2 minutes read

Putin: Rusia își suspendă participarea la Tratatul privind armele strategice ofensive 

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Federația Rusă își suspendă participarea la Tratatul privind armele strategice de ofensive. 

„Rusia își suspendă participarea la tratatul START”, a anunțat Putin. În acest sens, președintele rus a accentuat cuvântul „suspendă”, subliniind că nu se „retrage” din tratat.

Potrivit lui Putin, SUA dezvoltă în prezent noi tipuri de arme nucleare iar Rusia ar trebui să fie pregătită de efectuarea testelor nucleare.

„Dacă Statele Unite vor face teste nucleare, atunci vom face și noi. Nimeni nu ar trebui să-și facă iluzii că paritatea strategică globală poate fi distrusă”, a adăugat Putin. „Adevărul este de partea noastră”, așa și-a încheiat discursul președintele rus.

Noul START, pe care preşedinţii american şi cel rus Joe Biden şi Vladimir Putin au convenit acum doi ani să-l extindă până în 2026, limitează arsenalele nucleare ale celor două la 800 lansatoare şi 1550 de focoase fiecare.

Recent, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat că alianța constată „cu îngrijorare” că Rusia nu a reușit să respecte multe dintre obligațiile sale. „Constatăm cu îngrijorare că Rusia nu a reușit să respecte obligațiile obligatorii din punct de vedere juridic, inclusiv în ceea ce privește inspecția și solicităm Rusiei să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul tratatului”, a declarat el.

În cadrul discursului din 21 februarie, președintele Federației Ruse Vladimir Putin a spus că Occidentul încearcă să facă din Ucraina „anti-Rusia”. El a mai declarat că Federația Rusă nu luptă cu poporul Ucrainei. „Ei au devenit ostaticii regimului lor și ai stăpânilor lor occidentali”, a menționat el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: