ТАСС

Rușii își aleg președintele. Procuratura de la Moscova amenință cu închisoarea pe cei care vor să participe la acțiunea „Amiaza contra lui Putin”

Alegerile prezidențiale din Federația Rusă au început astăzi, 15 martie, iar secțiile de votare s-au deschis în toată țara. Potrivit presei, votul va dura trei zile, iar într-o treime din regiunile țării acesta se va desfășura, inclusiv, în format electronic. Între timp, procuratura din Moscova a amenințat persoanele care intenționează să participe la acțiunea „Amiaza contra lui Putin” că riscă până la 5 ani de închisoare.

Principalul candidat la aceste alegeri este considerat președintele rus în exercițiu, Vladimir Putin, care candidează pentru a cincea oară. În afară de el, candidează deputatul comunist Nikolai Haritonov, liderul Partidului Democrat-Liberal Rus Leonid Sluțki și vicepreședintele Dumei de Stat Vladislav Davankov din partea formațiunii „Oameni Noi”. Niciunul nu condamnă invazia din Ucraina și nu îl critică direct pe Putin. Potrivit BBC, candidaților independenți nu li s-a permis să participe la alegeri – CEC a refuzat să îi înregistreze atât pe jurnalista Ecaterina Dunțova, cât și pe politicianul Boris Nadejdin, care a fost nominalizat de partidul Inițiativa Civilă. Ambii au criticat agresiunea militară asupra Ucrainei și s-au pronunțat pentru încetarea războiului.

După începerea votului, procuratura Moscovei a emis un avertisment din cauza îndemnurilor de pe online de a veni la secțiile de votare din oraș pe 17 martie, la ora 12:00, „pentru a participa la… evenimente publice în masă necoordonate… cu scopul de a încălca legislația electorală”. Potrivit instituției, „acțiunile ilegale pot împiedica exercitarea liberă de către cetățeni a drepturilor lor electorale și activitatea comisiilor electorale”, pentru care articolul 141 din Codul penal al Federației Ruse prevede răspunderea penală (pedeapsa maximă – până la cinci ani de închisoare).

Amintim că politicianul rus Maxim Reznik, care a părăsit Rusia din cauza persecuțiilor, a propus desfășurarea unei acțiuni de protest împotriva actualului președinte rus, care deține puterea în stat de 24 de ani, în timpul alegerilor prezidențiale – „Amiaza contra lui Putin”. Acțiunea constă în faptul ca toate persoanele care sunt împotriva lui Vladimir Putin să vină la secțiile de votare în același timp – pe 17 martie, la ora 12:00 – pentru a arăta lumii cât de mulți nu îl susțin. Acțiunea este susținută de Mihail Hodarkovski, Dmitri Gudkov, Iulia Galyamina și alte personalități publice și politice. Aceasta a fost sprijinită și promovată de unul dintre principalii critici ai lui Putin, regretatul opozant Alexei Navalnîi, înainte să moară într-o colonie din Siberia, unde era deținut din motive politice. Ultima declarație politică a lui Navalnîi a fost un apel pentru a participa la acest eveniment. După decesul politicianului, echipa acestuia a promovat activ manifestația și au cerut simpatizanților lui Navalnîi să-i îndeplinească ultima dorință.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Chisinau Marathon

Maraton în Chișinău și pe ploaie: unde sunt restricții de circulație și cum circulă transportul public

Duminică, 13 septembrie, în capitală are loc „Chisinau Marathon 2026”. În legătură cu evenimentul sportiv, sunt valabile mai multe restricții de circulație. Totodată, este modificat traseul mai multor rute de transport public, iar activitatea unora dintre acestea este suspendată.

„Chisinau Marathon 2026” a debutat sâmbătă, 12 septembrie, cu o competiție dedicată copiilor. Pe 13 septembrie au loc cursele principale. În dimineața zilei de duminică, organizatorii competiției au anunțat că „ploaia nu schimbă planurile” și că „maratonul are loc conform programului”.

Restricții de circulație

Pe 13 septembrie, până la ora 19:00, va fi suspendată circulația rutieră pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și str. Alexandr Pușkin. Tot până la ora 17:00, circulația rutieră va fi sistată temporar și pe străzile incluse în traseul de bază al maratonului: pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Toma Ciorbă și str. Ciuflea, precum și pe str. Ciuflea – bd. Dacia (viaduct), în direcția spre centrul orașului.

Cum circulă transportul public

Troleibuze:

  • itinerarul rutei de nr. 1 se scurtează până la str. Mihai Viteazul după cum urmează: retur – str. Tudor Vladimirescu, str. Constituției, str. Ion Creangă, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (pînă la intersecția cu str. Mihai Viteazul); tur – str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, str. Ion Creangă, str. Constituției, str. Tudor Vladimirescu;
  • itinerarul rutei nr. 2 se modifică după cum urmează: de pe str. Gh. Asachi pe str. Pan Halippa, str. Ismail, str. București, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutelor nr. 4, 5 și 20 se scurtează până la Gara Feroviară (cu întoarcere pe Piața Constantin Negruzzi);
  • itinerarul rutelor nr. 7, 10, 12, 16, 25 și 32 se scurtează până la str. Columna;
  • activitatea rutelor nr. 8, 24, 28 se suspendă;
  • itinerarul rutei nr. 9 se modifică după cum urmează: de pe str. Gh. Asachi pe str. Vasile Alecsandri, str. A. Mateevici, str. A. Pușkin, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. A. Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 13 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Ismail pe bd. Dimitrie Cantemir, bd. Iu. Gagarin, bd. Decebal, str. N. Zelinski, str. Sarmizegetusa; retur – str. Sarmizegetusa, bd. Decebal, bd. Iu. Gagarin, bd. Dimitrie Cantemir, str. Ismail și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 17 se modifică după cum urmează: de pe bd. Traian pe bd. Decebal, bd. Iu. Gagarin (cu întoarcere pe Piața Constantin Negruzzi), bd. Decebal și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 22 se modifică după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Șciusev, str. București, viaduct, bd. Dacia, bd. Traian, str. Grenoble, str. Gh. Asachi, str. Vasile Alecsandri, str. A. Mateevici, str. A. Pușkin, str. București, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, str. Ion Creangă și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 29 se modifică după cum urmează: de pe str. Petricani pe str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, Calea Ieșilor, Parcul „Alunelul” (întoarcere), Calea Ieșilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 30 se modifică după cum urmează: de pe bd. Dacia pe bd. Decebal, bd. Iu. Gagarin, bd. Constantin Negruzzi, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Ismail, bd. Dimitrie Cantemir, bd. Iu. Gagarin, bd. Decebal, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 34 se modifică după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Șciusev, str. București, str. Tighina, str. M. Kogălniceanu, str. Ismail, str. București, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, Calea Ieșilor și în continuare pe traseul stabilit; 
  • itinerarul rutei nr. 36 se modifică după cum urmează: de pe str. Gh. Asachi pe str. P.Halippa, str. Ismail, str. București, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. A. Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit. 

Autobuze:

  • itinerarul rutei nr. 5 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Dacia pe str. Trandafirilor, bd. Decebal, bd. Iu. Gagarin, str. Albișoara, bd. Renașteri Naționale și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe bd. Renașteri Naționale pe str. Albișoara, bd. Iu. Gagarin, bd. Decebal, str. Trandafirilor, bd. Dacia și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 9 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Șciusev, str. București, str. Tighina și în continuare pe traseul stabilit, retur – de pe str. Ismail pe str. București, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă;
  • itinerarul rutei nr. 11 se modifică după cum urmează: de pe str. Ismail pe str. București, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă, str. Ion Creangă și în continuare pe traseul stabilit. Stația terminus a rutei nr. 11 se transferă de pe str. Ismail pe str. H. Coandă;
  • itinerarul rutei nr. 14 se scurtează pînă la str. București, după cum urmează: tur – de pe str. Alexandr Pușkin pe str. București, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, str. Alexei Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit, retur –  se scurtează pînă la str. Alexandr Pușkin intersecție cu str. București;
  • itinerarul rutei nr. 23 se scurtează până la bd. Dacia intersecție cu str. Hristo Botev;
  • itinerarul rutei nr. 24 și nr. 39 se modifică după cum urmează: tur – de pe str. Tighina pe str. Columna, str. Ismail și în continuare pe traseul stabilit, – traseul rutei se scurtează până la stația terminus existentă a rutelor de autobuz nr. 31, 38 din str. Tighina, între str. Alexandru cel Bun și str. Columna;
  • itinerarul nr. 26 se stabilește după cum urmează: tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mihai Viteazul, str. Albișoara, bd. Renașteri Naționale și în continuare pe traseul stabilit, retur –  de pe bd. Renașteri Naționale pe bd. Grigore Vieru, str. Ierusalim, str. Petru Rareș, str. Albișoara, str. Mihai Viteazul, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
  • itinerarul rutei nr. 46 se scurtează până la Universitatea de Medicină și Farmacie, după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. H. Coandă. 

Microbuze:

  • ruta nr. 103: tur – de pe bd. Ștefân cel Mare și Sfânt pe str. A. Șciusev, str. București, viaduct, bd. Dacia, str. Trandafirilor, bd. Decebal, str. N. Titulescu și în continuare pe traseul stabilit, retur – pe traseul stabilit;
  • ruta nr. 178 se scurtează din cartierul Telecentru până la str. București, după cum urmează: de pe str. Ismail pe străzile București, Tighina, M. Kogălniceanu, Ismail și în continuare pe traseul stabilit;
  • rutele nr. 120, 169, 186 și 191: se vor diviza în două părți și vor circula până în centrul urbei și anume: din sectoarele Telecentru și Malina Mică vor circula pe str. Ismail cu virarea pe str. București, str. Tighina, str. A. Mateevici, str. Ismail și în continuare pe traseele stabilite; din sectoarele Ciocana și Râșcani – de pe str. Ismail pe str. Alexandru cel Bun, str. Tighina, str. Columna, str. Ismail și în continuare pe traseele stabilite.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: