Colaj NM

„S-au strecurat anumite greșeli”. Membra CSP, care l-a evaluat pe Ion Munteanu cu 3,5 puncte, a venit cu explicații

Membra Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) Olesea Vîrlan, care a acordat cel mai mic punctaj candidatului la funcția de procuror general Ion Munteanu – 3,5 puncte în cadrul probei interviu, a venit cu explicații. Vîrlan a spus că „s-au strecurat anumite greșeli în evaluarea” efectuată de ea și că dacă n-ar fi fost aceste erori „evaluarea dlui Ion Muntean se rezuma la 8,5”. Olesea Vîrlan a precizat că de aceea și a votat pentru revocarea deciziei și încetarea concursului. Cu toate acestea, Vîrlan nu a oferit detalii despre greșelile pe care le invocă. 

Membrul-procuror al CSP Olesea Vîrlan a acordat cel mai mic punctaj procurorului general interimar Ion Munteanu – 3,5 puncte, în comparație cu ceilalți membri ai Consiliului care au acordat 7,33 puncte, 8,5 puncte, 8,83 puncte, 9 puncte, 9,16 puncte sau 9,5 puncte.

Pe 29 februarie, pe site-ul Consiliului Superior al Procurorilor a fost publicată „poziția membrului-procuror al CSP, Olesea Vîrlan, privind concursul la funcția de Procuror General”.

„În legătură cu cele apărute în presă referitor la evaluarea candidaților pentru funcția de Procuror General doresc să fac următoarele clarificări. În orice calcule au loc toate greşelile posibile. Orice evaluare are o doză de subiectivism. Orice eroare în domeniul juridic poate fi corectată prin mijloace juridice. Ca membru al Consilului Superior al Procuraturii mă conduc de Lege și imparțialitate. Nu mă simt bucuroasă că s-au strecurat anumite greșeli în evaluarea efectuată de către mine. De data aceasta itemii evaluării au arătat un conținut confuz. Referitor la candidatura dlui Ion Muntean nu am nici o obiecție personală, precum nu am obiecții persoanele nici la celelalte candidaturi. Dacă n-ar fi fost aceste erori, evaluarea dlui Ion Muntean se rezuma la 8,5. Asta-i ce vă pot comunica. De aceea și am votat pentru revocarea deciziei și încetarea concursului”, se arată în explicația Olesei Vîrlan.

 

Pe 28 februarie, CSP a anulat rezultatele concursului pentru funcția de procuror general, câștigat de șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție Octavian Iachimovschi. Decizia a fost luată după mai bine de două ore de discuții cu ușile închise. În continuare, autoritatea urmează să lanseze un nou concurs.

Președintele CSP Dumitru Obadă a spus că la etapa interviului, care a avut loc pe 22 februarie, membrii Consiliului au calculat doar media punctajului pentru fiecare candidat, dar nu au analizat notele pe care membrii comisiei de evaluare le-au acordat pe fiecare criteriu în parte. La fel, potrivit lui Obadă, nu au fost analizate motivele pentru care a fost pusă, concret, fiecare notă. Potrivit lui, toți membrii CSP au decis în unanimitate anularea concursului, precum și revizuirea mecanismelor de selectare a procurorului general, pentru ca acesta să fie mai previzibil și bazat pe principiile meritocrației.

Funcția de procuror general a rămas vacantă după ce Alexandr Stoianoglo a fost reținut, iar activitatea acestuia – evaluată de o comisie specială. Raportul comisiei a permis suspendarea lui Stoianoglo din funcție, iar ulterior – demiterea prin decret prezidențial. În această perioadă, funcția de procuror general a fost asigurată de Ion Munteanu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Trump condamnă atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești: „O rușine; Zelenski nu e omul cu care merită să ai de-a face”

Președintele SUA, Donald Trump, a catalogat drept o „rușine” noile atacurile ale armatei ucrainene asupra rafinăriilor de petrol rusești. Liderul american a mai spus că nu vrea să aibă de-a face cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, pe care l-a acuzat că nu ar dori să ajungă la un acord de pace cu Moscova. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru postul de televiziune Newsmax.

Potrivit lui Trump, Zelenski „nu este omul cu care merită să avem de-a face”. Președintele american a sugerat că, dacă va fi încheiat un acord de pace cu Rusia, acesta ar putea fi negociat fără participarea actualului lider ucrainean.

„El nu vrea să negocieze. Spune că vrea să ajungă la un acord, dar nu este adevărat. Nu, nu sunt un mare admirator al lui Zelenski”, a declarat Trump, transmite „Ukrainskaya Pravda”.

Liderul de la Casa Albă a susținut, de asemenea, că războiul a fost provocat de președinția lui Barack Obama, în timpul căreia Ucraina ar fi fost „forțată să cedeze Crimeea”. Trump a descris peninsula, ocupată de Rusia, drept „cea mai frumoasă bucată de pământ”, înconjurată din toate părțile de ocean.

„Crimeea este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei. Ocean din patru părți. Exact. Cea mai frumoasă bucată de pământ. Sunt dezvoltator imobiliar. Mă pricep să recunosc un teren bun”, a afirmat președintele american.

Trump a pus și eșecul ofensivei rapide a armatei ruse asupra Kievului, în 2022, pe seama condițiilor meteorologice.

„Se presupunea că va fi un război foarte rapid. Dacă vă amintiți cum tancurile înaintau pe autostradă direct spre Kiev, generalul, care în mod evident nu era unul prea bun, a cotit la dreapta, spre terenurile agricole, care erau complet îmbibate cu apă din cauza ploilor extrem de abundente din zona Kievului. Așa că, probabil… Nu știu dacă putem numi asta noroc sau nu, sincer să fiu”, a spus Trump.

În același interviu, președintele american a criticat din nou atacurile forțelor ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia.

„Vreau ca Zelenski să se oprească și vreau același lucru și din partea lui Putin. Dacă îmi spuneți că Zelenski atacă din nou rafinăriile de petrol, atunci singurul rezultat este creșterea prețurilor mondiale la petrol. Consider că este pur și simplu o rușine”, a declarat Trump.

În opinia sa, Zelenski ar trebui să accepte concesii în fața lui Putin, întrucât Rusia dispune de resurse umane mult mai mari pentru a susține un război de uzură.

„Adevărul este că Rusia este o țară uriașă. Poate pierde un milion de oameni, iar în spatele lor mai sunt încă multe milioane”, a afirmat liderul american.

***

Precizăm că declarațiile președintelui SUA vin în contextul tensiunilor tot mai mari dintre administrația Trump și Kiev, pe fondul atacurilor ucrainene cu drone asupra rafinăriilor de petrol din Rusia.

Pe 10 octombrie, Donald Trump a declarat că Ucraina ar trebui să-și aleagă un nou președinte, capabil să negocieze încheierea războiului. De asemenea, el l-a acuzat pe Vladimir Zelenski că atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești contribuie la creșterea prețurilor la motorină în Statele Unite ale Americii.

Cu puțin timp înainte, Trump anunțase că a convenit cu Vladimir Putin asupra livrării de motorină rusească pe piețele americană și internațională. Potrivit președintelui american, Rusia ar urma să livreze imediat peste 300 000 de tone de motorină, iar în noiembrie — alte 500 000 de tone.

Zelenski a criticat acordul dintre SUA și Rusia privind livrările de combustibil, pe care l-a calificat drept un cadou pentru Putin. Președintele ucrainean a subliniat că permiterea vânzării produselor petroliere rusești contribuie la finanțarea războiului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: