„Să luptăm împreună pentru drepturile femeilor!” Un deputat PAS cheamă parlamentul la marșul solidarității

Vice-speakerul parlamentului, deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, și-a îndemnat colegii din legislativ să participe la marșul solidarității, în susținerea ratificării Convenției de la Istanbul. 

„Florile sunt bune, dar îi chem pe toți să luptăm împreună pentru drepturile femeilor”, a declarat Popșoi în cadrul ședinței în plen a parlamentului din 6 martie.

Acesta s-a referit la lalelele care au fost dăruite deputatelor.

Precizăm că marșul solidarității în susținerea Convenției de la Istanbul va avea loc în data de 8 martie, la ora 13:00. Demonstranții și-au dat întâlnire în fața magazinului UNIC.

Amintim că, pe 18 decembrie, un grup de activiști civici a protestat în fața clădirii guvernului, față de tergiversarea ratificării Convenției de la Istanbul. Ulterior, pe 27 decembrie, guvernul a aprobat în cadrul ședinței, proiectul de lege cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la 11 mai 2011.

Republica Moldova a semnat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută și drept Convenția de la Istanbul, la 6 februarie 2017, alături de alte 45 de state.

Până în prezent, aceasta a fost ratificată de 34 de state membre ale Consiliului Europei.

Documentul prevede o abordare unitară pentru prevenirea, investigarea și pedepsirea actelor de violență împotriva femeilor și violenței domestice, inclusiv prin urmărirea penală a autorilor acestui tip de crime.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

Ceban neagă „legăturile cu Rusia”, invocate de ministra de Externe a României: „Nu există și ei cunosc asta”

Primarul Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, condamnă acuzațiile lansate de ministra de Externe a României, Oana Țoiu, privind presupusele sale „legături complicate cu reprezentanți ai Rusiei”, invocate ca motiv pentru interdicția de intrare în România. Ceban respinge public acuzațiile, pe care le califică drept nefondate.

„Acest tip de legături complicate nu există și ei cunosc acest lucru. Iar ca dovadă a faptului, există oameni, politicieni, atât în România, cât și în Republica Moldova, cât și în statele UE, care nu neapărat au „legături complicate”, dacă este să vorbim în terminologia dumneei, dar au chiar aceste legături deschise și nu li se întâmplă nimic. Aceasta este prima teză în bază căreia afirm că este o comandă politică”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video publicat pe rețele.

Primarul acuză la rândul său autoritățile de la București că pasează responsabilitatea între instituții și că, până în prezent, nu i-a fost prezentată nicio probă concretă: „Vreau dovadă că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”.

Ceban califică totodată decizia autorităților române, luată în ajun de alegerile parlamentare, drept o tentativă de influențare a opiniei publice: „Orice tip de acest fel de ingerință poate fi calificat ca implicare directă în influențarea publică a diferitor opinii a oamenilor care vor merge să-și expună votul”.

Amintim că Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani. Măsura este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. Ceban califică decizia drept una politică.

Ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, a declarat, pe 17 iulie, că decizia de a-i interzice primarului Chișinăului accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autoritățile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanți ai Federației Ruse. Oficiala a reiterat, totodată, că decizia prin care Ceban și încă doi cetățeni moldoveni au primit interdicție de intrare pe teritoriul României a fost luată strict „din rațiuni care țin de siguranța națională”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: