Se caută doi membri ai Consiliului Audiovizualului. Parlamentul dă start concursului
Full Article 2 minutes read

Se caută doi membri ai Consiliului Audiovizualului. Parlamentul dă start concursului

Parlamentul lansează concursul pentru selectarea candidaților propuși de organizațiile societății civile la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului. Sunt vacante două funcții, potrivit unui comunicat publicat pe 9 septembrie.

Criterii de participare:

1. Deține diplomă de licență sau echivalentă cu aceasta și are experiență de cel puțin 5 ani în unul din domeniile: audiovizualului, al comunicării și jurnalismului, al dreptului, al cinematografiei, al culturii, al științei și cercetării, al tehnologiei informației și comunicațiilor, al publicității, precum și în activitatea academică;

2. Cunoaște prevederile legislației naționale și ale Uniunii Europene, precum și bunele practici internaționale în domeniul audiovizualului și în domeniile conexe;

3. Deține cetățenia Republicii Moldova;

4. Cunoaște limba română și cel puțin o limbă de circulație internațională;

5. Nu are calitatea de membru de partid și/sau de afiliat politic;

6. Nu deține, în mod direct sau indirect, interese, inclusiv financiare în cadrul furnizorilor de servicii media, distribuitorilor de servicii media, întreprinderilor de comunicații electronice sau al întreprinderilor din domeniul publicității;

7. Are o reputație ireproșabilă;

8. Nu este privată de dreptul de a ocupa o funcție publică prin hotărâre judecătorească definitivă.

Termenul de prezentare a dosarelor este de 14  zile lucrătoare din momentul publicării anunțului de concurs, data-limită fiind 28 septembrie 2021. Dosarele trebuie depuse personal sau prin poștă (la Secretariatul Comisiei Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Sport și Mass-Media, pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105, bir. 716), sau prin e-mail (pe adresa indicată mai jos).

***

Amintim că, pe 2 septembrie, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a prezentat un proiect de lege, care vizează activitatea Consiliului Audiovizualului, Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, a Comisiei Naționale a Pieței Financiare, a Consiliului Concurenței și al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE). Inițiativa prevede că Parlamentul, prin intermediul organelor de lucru, în special cel al comisiilor legislative, să poată analiza activitatea acestor instituții publice, iar în funcție de concluzii, să poată adopta anumite măsuri, inclusiv revocarea din funcție a conducătorilor.

În prezent, din Consiliul Audiovizualului fac parte: Ala Ursu-Antoci (președintă), Tatiana Buraga, Lidia Viziru, Iulian Roșca, Larisa Manole, Corneliu Mihalache, Artur Cozma, Dragoș Vicol și Ion Robu.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: