Ilan Șor

Ședința de judecată în dosarul lui Ilan Șor, amânată pentru ianuarie. Avocații deputatului fugar s-au ales cu amendă

Procuratura Anticorupție informează că, în cadrul ședinței de judecată din data de 16 decembrie 2022, care a avut loc la Curtea de Apel Chișinău, avocații lui Ilan Șor au depus 3 cereri de amânare a ședinței pe motive de implicare în alte ședințe și stare de sănătate. Următoarele ședințe au fost programate pentru ianuarie 2023. De asemenea, avocații lui Șor au fost amendați cu 1500 de lei.

Acuzatorul de stat analizând motivele invocate de către apărători, a solicitat instanței aplicarea amenzilor în privința avocaților pentru lipsa fără just temei de la ședință și informarea Uniunii Avocaților cu privire la tergiversarea intenționată a ședințelor.

Suplimentar, acuzatorul a solicitat și citarea în ședință a avocatului desemnat din oficiu. În rezultat, cererile acuzatorului au fost admise, fiindu-le aplicată avocaților măsura coercitivă – amendă a câte 30 u.c ceea ce constituie 1500 lei, precum și anunțarea avocatului din oficiu, cu obligarea ultimului de a lua cunoștință cu materialele ale cauzei până la următoarea ședință.

Atragem atenția că, ședințele anterioare din data de 02 noiembrie 2022, 21 noiembrie 2022, 23 noiembrie 2022, 07 decembrie 2022 și 14 decembrie 2022, de asemenea, au fost amânate în baza cererilor avocaților lui Ilan Șor. În acest sens constatându-se tergiversarea intenționată a examinării cauzei din partea ultimilor. Totodată, menționăm că, în ședința din 28 octombrie 2022, partea acuzării și-a susținut apelul pe dosar și a finalizat invocarea probelor în susținerea acuzării”, a menționat Procuratura Anticorupție.

În aceeași ședință, instanța a admis cererea avocaților privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională. La moment, cauza se află la etapa susținerii apelului din partea apărării, avocații continuând să depună cereri de amânare.

Următoarele ședințe au fost fixate pentru data de 18 și 20 ianuarie 2023.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat la 7,5 ani de închisoare de prima instanță de judecată în dosarul „frauda bancară” cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii. Cât privește recuperarea prejudiciului provocat de Ilan Șor, în sentință se precizează doar că „se admite în principiu acțiunea civilă înaintată de BEM, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța în ordinea procedurii civile”. Procurorii au cerut anterior o pedeapsă de 19 ani de privare de libertate pentru controversatul businessman.

La Curtea de Apel Cahul, dosarul se află pe rol din septembrie 2018. Mai mulți judecători de la Curtea de Apel Chișinău au invocat anterior diferite motive pentru a se abține de la examinarea dosarului.

Ilan Șor nu a mai fost văzut în R. Moldova din 2019, după ce Partidul Democrat a fost nevoit să plece de la guvernare. Pe 7 decembrie 2022, Șor s-a adresat președintelui Maia Sandu cu solicitareade a demite guvernul condus de Natalia Gavrilița și de a-l numit pe el în funcție de prim-ministru.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(ВИДЕО) Охрана мешает Гуцул спать/Гросу оценил усилия Влах/В Молдове перебор с демократией?

Главные новости Молдовы и мира в новом выпуске NewsMaker!
Темы выпуска:
— Депутаты PAS объяснили присутствие российских артистов на концерте Усатого
— Влах протестует у парламента. Гросу: рифмы не слышно
— «Casa Verde» – финансирование для энергоэффективного жилья
— Гуцул пожаловалась на дополнительную охрану: что говорят в полиции
— Между энтузиазмом и скепсисом. Реакции депутатов на саммит Молдова-ЕС
— Евгения Гуцул все ближе к вынесению приговора
— Движение по «Мосту Дружбы» в Болгарию ограничено
— Нику Попеску будет баллотироваться в парламент по спискам PAS
— Желтый код: жара и высокий риск возникновения пожаров
— На учебу в США только с «публичными» аккаунтами. Рекомендации посольства
— Усатый спел песню на румынском под музыку би-2
— Кристиан Ризя вышел из тюрьмы
— До +35°c жары по всей Молдове: объявлен желтый код
Не забудьте нажать на колокольчик, чтобы не пропустить новые выпуски: каждый будний день в 15.30 и 19.30 о Молдове на русском языке.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Хотите поддержать то, что мы делаем?

Вы можете внести вклад в качественную журналистику, поддержав нас единоразово через систему E-commerce от банка maib или оформить ежемесячную подписку на Patreon! Так вы станете частью изменения Молдовы к лучшему. Благодаря вашей поддержке мы сможем реализовывать еще больше новых и важных проектов и оставаться независимыми. Независимо от того, как вы нас поддержите, вы получите небольшой подарок. Переходите по ссылке, чтобы стать нашим соучастником. Это не сложно и даже приятно.

Поддержи NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: