mai.gov.md

Șeful IGP Iurie Podarilov a fost demis din funcție. Cine a fost numit în locul lui?

Șeful Inspectoratului General al Poliției Iurie Podarilov a fost demis din funcție. Decizia a fost luată pe 16 februarie în cadrul ședinței Guvernului, în baza cererii de demisie.  În locul său a fost numit Viorel Cernăuțean, actual Secretar de Stat în Ministerul de Interne.

Podarilov a fost numit în funcția de șef al poliției pe 8 septembrie 2021. În această perioadă, mai mulți formatori de opinie, deputați din opoziție, și reprezentanți ai partidelor extraparlamentare i-au cerut demisia, criticându-i activitatea.

Recent, în spațiul public a apărut o înregistrare audio, în care Podarilov, i-ar fi cerut fostului șef al BPDS „Fulger”, Cazimir Trocin, să plece din funcție. Cei doi ar fi discutat cu câteva zile înainte ca Trocin să fie suspendat din funcție în urma unor plângeri enunțate de angajații de la Fulger.

Podarilov anunța în noiembrie 2021 că comandantul Brigăzii de poliție cu destinație specială Fulger, Cazimir Trocin, este supus unei anchete interne, fiind suspendat din funcție.

Cazimir Trocin a fost numit comandant al Brigăzii de poliție cu destinație specială Fulger în august 2020, fiind prezentat de către ministrul Afacerilor Interne de atunci, Pavel Voicu.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: