Sentința e mai scumpă decât banii. Nadejda Coptu, despre dosarul pedagogilor turci și principalul secret al Moldovei
Full Article 4 minutes read

Sentința e mai scumpă decât banii. Nadejda Coptu, despre dosarul pedagogilor turci și principalul secret al Moldovei

Câte 25 mii de euro va achita Moldova familiilor a doi profesori turci care acum doi ani, au fost transmiși ilegal în închisorile din Turcia. De data aceasta, nu a fost nevoie de o decizie a CEDO – părțile s-au înțeles pe cale amiabilă. Deci, pentru fărădelegile autorităților, ale unor politicieni și funcționari concreți, ne-am răsplătit noi. Iar adevărul e că așa și nu ne-a mai povestit nimeni, ce s-a întâmplat atunci, iar mulți participanți la acele fărădelegi pur și simplu au revenit în funcțiile lor.

x

Anul trecut, CEDO a obligat Moldova să achite aceeași sumă – 25 mii de euro – altor cinci familii ale profesorilor. Atunci, Moldova a fost declarată vinovată de expulzarea profesorilor turci. Judecătorii au subliniat în mod special rolul SIS și al Biroului Migrație și Azil în cele întâmplate. Acest lucru este evident pentru magistrații de la CEDO, dar nu și pentru organele de drept din Moldova.

În Moldova, în dosarul despre expulzarea profesorilor turci este un singur acuzat – fostul director al SIS, Vasile Botnari (pentru care, apropo, s-a găsit acum un loc în guvern). Documentele despre încetarea urmăririi penale a celorlate persoane vizate în dosar nu au fost făcute publice. Jurnaliștilor nu le-a fost permis să asiste la ședințele de judecată. Cetățenii Moldovei au aflat despre multe detalii ale cazului doar din decizia CEDO.

Toți fac trimitere la un anumit secret de stat despre care știu toți, dar pe care încă încearcă cumva să-l ascundă. Nu mai e niciun secret că întregul sistem de stat și cel de drept, la fel ca și organele securității de stat din Moldova sunt putrede din rădăcină. La fel ca și faptul că, la sunetul sau comanda cuiva, în Moldova se poate pur și simplu să fie distrusă soarta oamenilor. Și chiar și peste atâția ani de „guvernare nouă”, nimeni nu va răspunde pentru aceasta. Iar societatea, cu timpul, va uita.

De fiecare dată când scriu despre acest caz, în fața ochilor îmi apare imaginea: o sală de judecată ticsită, o judecătoare mulțumită face schimb de glume cu reprezentanții SIS și cei ai Biroului Migrație și Azil, iar între ei stă o femeie care privește în podea și încearcă să-și rețină lacrimile. Într-un astfel de regim a fost examinată cauza civilă a soțiilor profesorilor turci, care au încercat să conteste refuzul Biroului de a oferi azil în Moldova pentru soții lor.

Femeia care își reține lacrimile este Galina Tufekci, soția unuia dintre profesorii răpiți. Noi ieșim din sala de judecată și ea începe să plângă. Încerc să aleg niște cuvinte și să spun că îmi pare rău. Dar niciun fel de cuvinte nu sunt potrivite. Doar o îmbrățișez, pentru că este unicul lucru pe care îl pot face.

Ce simte această femeie acum? Când opoziția, ajunsă la guvernare, organizează cu ușile închise audieri „publice” despre circumstanțele în care au fost răpiți soțul ei și colegii acestuia? Ce simte ea când află că funcționara, care a semnat retroactiv refuzul de acordare a azilului pentru soțul ei, a revenit la conducerea Biroului Migrație și Azil? Când ea nu este lăsată la ședința de judecată, deoarece cauzele și consecințele răpirii soțului ei constituie o taină de stat, la care nici ea, nici noi nu avem acces.

Nu e rău că după schimbarea a trei guverne și după decizia CEDO, autoritățile au hotărât să plătească benevol prejudicii familiilor celor răpiți. Însă acest lucru este insuficient. În pofida tuturor promisiunilor, oamenii încă nu știu exact ce s-a întâmplat atunci. În schimb, sunt numeroase întrebări. Să fie oare un singur om vinovat de modul în care a funcționat un sistem întreg? Care este responsabilitatea – juridică, politică, morală – a celor care au ocupat funcții înalte, au asistat la „ședințe secrete”, au fost la curent și au tăcut? Și continuă să tacă până în prezent.

Doar publicarea materialelor din dosar, dezvăluirea numelor și a rolurilor tuturor celor care au participat la această fărădelege (inclusiv cei care și acum ocupă funcții publice), procese de judecată deschise și sentințe reale pot deveni un semnal că viețile omenești nu pot fi călcate în picioare așa, pur și simplu. Că fărădelegea nu poate fi acoperită prin taină de stat. Că Moldova și noi toți am tras învățăminte și nu am uitat nimic.

Nadejda Coptu, reporter NM

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: