Serebrian i-a dat asigurări lui Ignatiev: „Legea cu privire la separatism nu va reprezenta un impediment pentru negocieri”

Biroul pentru politici de reintegrare a venit cu mai multe detalii despre reuniunea, din 17 februarie, a reprezentanților politici de Chișinău și Tiraspol. Potrivit Biroului, așa-zisul ministru de externe Vitalii Ignatiev a declarat că amendamentele la legea cu privire la separatism, adoptate de Parlamentul moldovean, ar crea „un precedent periculos care ar putea bloca procesul de negociere”. În acest context, vicepremierul Oleg Serebrian a dat asigurări că prevederile respective nu vor reprezenta un impediment pentru continuarea interacțiunii în formatele de negocieri curente.

Potrivt Biroului, Oleg Serebrian a readus pe agendă problema respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, fiind evocat faptul că, urmare a punerii în aplicare de către Tiraspol a așa-numitei strategii de ,,combatere a extremismului”, s-au intensificat persecuțiile, intimidările, reținerile și privările ilegale de libertate a mai multor cetățeni, făcându-se referire la cazurile lui Glijin A., Pleșcanov V., Pogorlețchii V., Zimin A. ș.a. S-a menționat necesitatea intervenirii cu reacții prompte, inclusiv cu implicarea Misiunii OSCE, în vederea asigurării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiune. A fost reiterată oportunitatea continuării dialogului la această temă în cadrul următoarei ședințe a grupurilor de lucru pentru drepturile omului.

„În replică la multiplele acuzații ale Tiraspolului privind o presupusă blocadă economică aplicată regiunii transnistrene, reprezentantul Chișinăului a subliniat faptul, că în pofida contextului regional complicat, întreprinderile din regiunea transnistreană au funcționat în regim normal, iar relațiile lor comerciale nu au fost afectate. Totodată, acesta a negat faptul că procesul de negocieri s-ar afla în impas, menționând mai multe înțelegeri pe segmentul economic la care s-a ajuns în anul 2022”, se arată în comunicat.

A fost abordată și tema barierelor existente în calea liberei circulații în localitățile din regiunea transnistreană pentru reprezentanții presei și ai sectorului asociativ de pe malul drept al Nistrului, în special pentru cei din domeniul apărării drepturilor omului. În acest context, s-a solicitat înlăturarea acestor piedici și asigurarea accesului nestingherit al presei și societății civile pentru reflectarea și monitorizarea evenimentelor și fenomenelor de interes public din regiune.

S-a discutat și problema împăduririlor ilicite întreprinse pe terenuri ce intră în hotarele administrative ale satul Doroțcaia, din raionul Dubăsari și sunt amplasate după traseul Camenca-Tiraspol, fiind cerută încetarea acestor acțiuni ilegale.

Potrivit Biroului, Vitalii Ignatiev s-a arătat critic față de amendamentele recent operate în Codul Penal al Republicii Moldova, privind incriminarea fenomenului de separatism, pe care le-a calificat ca ”un precedent foarte periculos, menit să impună noi măsuri de presiune și să blocheze canalele de dialog existente și angajamentele anterior asumate în procesul de negocieri”.

„În reacția Chișinăului s-a enunțat, că prevederile respective nu vor reprezenta un impediment pentru continuarea interacțiunii în formatele de negocieri curente privind reglementarea transnistreană. Acestea au detaliat aplicabilitatea prevederilor art.32 alin.(3) din Constituția Republicii Moldova și reglementează modalitățile de răspuns la potențiale riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale, suveranității și integrității teritoriale a țării. S-a subliniat, că articole similare sunt stipulate și în legislația altor țări, inclusiv din Europa”, informează Biroul politici pentru reintegrare.

Totodată, se menționează că Vitalii Ignatie a propus posibilitatea de a examina lansărea unor eventuale ”consultări informale” în formatul de negocieri ,,5+2”. În replică, oficialul de la Chișinău a precizat, că actualul context complicat de securitate regională, agresiunea militară continuă a Federației Ruse împotriva Ucrainei și lipsa perspectivelor clare de a avansa spre coșul problemelor de securitate și privind reglementarea conflictului transnistrean, fac imposibile astfel de consultări. Oleg Serebrian a sugerat menținerea interacțiunii în platformele de dialog Chișinău-Tiraspol, cu prezența OSCE și invitarea altor experți internaționali relevanți.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: