Screenshot GRT

Și-au promovat rudele în funcții publice? Președintele și vicepreședintele Adunării Populare al Găgăuziei, verificați de ANI

Președintele Adunării Populare al Găgăuziei Dmitrii Constantinov și-ar fi exprimat votul pentru nepotul său, la sfârșitul anului 2023, care candida la funcția de consilier al consiliului de supraveghere a companiei obștești „Gagauzia Radio Televizionu”. Iar vicepreședintele Adunării Populare al Găgăuziei Nicolai Ormanji ar fi votat pentru soția sa, care candida la aceeași funcție. Datele se regăsesc într-un proces-verbal al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Instituția a inițiat un control pentru a verifica dacă Dmitrii Constantinov și Nicolai Ormanji au respectat regimul juridic al conflictelor de interese. 

Cazul președintelui Adunării Populare al Găgăuziei

Pe 27 februarie 2024, la Autoritatea Națională de Integritate a Republicii Moldova a fost înregistrată o sesizare a Direcției de Poliție a unității teritoriale autonome (UTA) Găgăuzia a Inspectoratului General al Poliției din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la eventuala încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către Dmitrii Constantinov.

Potrivit sesizării, „Dmitrii Constantinov, ocupând funcția de președinte al Adunării Populare al Găgăuziei, în cadrul ședinței din 28.09.2023, și-a exprimat votul pentru nepotul său, care candida la funcția de consilier al consiliului de supraveghere a companiei obștești „Gagauzia Radio Televizionu””.

„Inspectorul de integritate consideră că sesizarea preluată spre verificare conține suficienți indici pentru a stabili existența aparenței privind încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese manifestată prin aceea că, în activitatea sa, subiectul vizat contrar conduitei imperative prevăzute de lege ar fi participat la luarea unei decizii în raport cu persoana apropiată în situație de conflict de interese”, se arată procesul-verbal de inițiere a controlului.

Se mai precizează că „în cadrul verificării prealabile, inspectorul de integritate a stabilit legătura de rudenie „bunic-nepot” dintre subiecți”.

Astfel, ANI a dispus inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința lui Dmitrii Constantinov.

Cazul vicepreședintelui Adunării Populare al Găgăuziei

Pe 27 februarie 2024, la ANI a fost înregistrată o sesizare din partea Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia a IGP cu privire la eventuala încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către Nicolai Ormanji.

Potrivit sesizării, „Nicolai Ormanji, ocupând funcția de vicepreședinte al Adunării Populare al Găgăuziei, în cadrul ședinței din 28.09.2023 și-a exprimat votul pentru soția sa, care candida la funcția de consilier al consiliului de supraveghere a companiei obștești „Gagauzia Radio Televizionu””.

Și aici „inspectorul de integritate consideră că sesizarea preluată spre verificare conține suficienți indici pentru a stabili existența aparenței privind încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese”.

„În cadrul verificării prealabile, inspectorul de integritate a stabilit relația de „soț-soție”” dintre subiecți – a raportat ANI.

Astfel, Autoritatea a dispus inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința lui Nicolai Ormanji.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

Ceban neagă „legăturile cu Rusia”, invocate de ministra de Externe a României: „Nu există și ei cunosc asta”

Primarul Chișinăului și liderul MAN, Ion Ceban, condamnă acuzațiile lansate de ministra de Externe a României, Oana Țoiu, privind presupusele sale „legături complicate cu reprezentanți ai Rusiei”, invocate ca motiv pentru interdicția de intrare în România. Ceban respinge public acuzațiile, pe care le califică drept nefondate.

„Acest tip de legături complicate nu există și ei cunosc acest lucru. Iar ca dovadă a faptului, există oameni, politicieni, atât în România, cât și în Republica Moldova, cât și în statele UE, care nu neapărat au „legături complicate”, dacă este să vorbim în terminologia dumneei, dar au chiar aceste legături deschise și nu li se întâmplă nimic. Aceasta este prima teză în bază căreia afirm că este o comandă politică”, a declarat Ion Ceban într-un mesaj video publicat pe rețele.

Primarul acuză la rândul său autoritățile de la București că pasează responsabilitatea între instituții și că, până în prezent, nu i-a fost prezentată nicio probă concretă: „Vreau dovadă că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”.

Ceban califică totodată decizia autorităților române, luată în ajun de alegerile parlamentare, drept o tentativă de influențare a opiniei publice: „Orice tip de acest fel de ingerință poate fi calificat ca implicare directă în influențarea publică a diferitor opinii a oamenilor care vor merge să-și expună votul”.

Amintim că Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani. Măsura este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. Ceban califică decizia drept una politică.

Ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, a declarat, pe 17 iulie, că decizia de a-i interzice primarului Chișinăului accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autoritățile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanți ai Federației Ruse. Oficiala a reiterat, totodată, că decizia prin care Ceban și încă doi cetățeni moldoveni au primit interdicție de intrare pe teritoriul României a fost luată strict „din rațiuni care țin de siguranța națională”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: