Škoda Octavia Smart: mașina echipată pentru lucrurile tale zilnice. Ofertă Specială pentru 2026

Modelul Škoda Octavia continuă să fie unul dintre cele mai echilibrate automobile din segmentul său, iar în 2026 este disponibil în Republica Moldova într-o ofertă specială sub conceptul Octavia Smart. Campania aduce avantaje pentru clienți de până la 3.000 €, iar prețul de pornire începe de la 21.700 €, ceea ce face ca modelul să devină o opțiune foarte competitivă pentru cei care caută un automobil spațios, tehnologic și eficient. În cadrul acestei oferte, clienții pot alege între două versiuni distincte de echipare: Octavia Essence Smart și Octavia Selection Smart, fiecare adresând nevoi diferite de confort, tehnologie și stil.

Octavia Essence Smart – echipare echilibrată pentru utilizare zilnică

Versiunea Octavia Essence Smart de la 21.700 €, este concepută pentru clienții care își doresc tehnologie modernă și funcționalitate practică într-un pachet foarte bine echilibrat. Modelul oferă o serie de dotări care îmbunătățesc experiența de condus și confortul în fiecare zi:

  1. Digital Display de 10 inch pentru instrumentar modern și ușor de utilizat
  2. Sistem SmartLink Wireless pentru conectarea rapidă a smartphone-ului
  3. Acces și pornire fără cheie KESSY
  4. Senzori de parcare SPATE cu franare automata pentru manevre mai sigure în oraș
  5. Faruri fata – faza lunga/scurta cu tehnologie LED pentru singuranța ta la drum și confortul superior.
  6. Jante MATAR Aero 7J x 16″ pentru look mai stilat.
  7. Climatronic 2 zone – aer conditionat automat pentru călătorii confortabile
  8. DRIVER ALERT – asistent oboseala sofer pentru ca să știi când să te oprești și să bei o cafea bună.
  9. Volan multifuncțional îmbrăcat în piele și încălzit

Prin aceste dotări, Octavia Essence Smart oferă un nivel ridicat de confort și tehnologie, fiind o alegere potrivită pentru utilizarea zilnică, fie în oraș, fie la drum lung.

Octavia Selection Smart – nivel superior de confort și design

Pentru cei care își doresc mai multă rafinare și tehnologie avansată, versiunea Octavia Selection Smart cu avantaj client de -3000€ adaugă elemente suplimentare care transformă experiența la bord într-una premium. Această echipare vine cu dotări distincte, diferite de cele ale versiunii Essence:

  1. Faruri Full Matrix LED cu iluminare inteligentă adaptivă
  2. Interior cu materiale eco-friendly și finisaje superioare
  3. Banchete față încălzite pentru confort sporit
  4. Remote Access prin aplicația MyŠkoda pentru controlul mașinii de la distanță
  5. Electric Child Safety Lock pentru siguranță sporită a pasagerilor
  6. Umbrelă integrată în ușă – soluție Simply Clever clasică Škoda
  7. Phone box wireless charging tehnologii Smart pentru tine
  8. Virtual Pedal cu portbagaj electric pentru organizarea bagajelor fără grijă
  9. Garantie extinsa 4 ani sau 100 000 km ca să te simți sigur la orice drum.

Această versiune evidențiază filosofia mărcii Škoda Auto, care pune accent pe soluții inteligente, tehnologie utilă și confort real pentru utilizatori.

Oferta Octavia Smart 2026 reflectă una dintre cele mai atractive combinații dintre preț, echipare și cost total de utilizare din segmentul compact. Pe lângă avantajele financiare directe, modelul este apreciat pentru eficiența în exploatare, fiabilitatea în timp și valoarea ridicată la revânzare – elemente care contează tot mai mult pentru clienții din Republica Moldova.

Cei interesați pot descoperi toate detaliile despre cele două versiuni de echipare și pot vedea automobilele disponibile accesând skoda.md sau vizitând showroomurile Škoda din Chișinău, unde modelul poate fi analizat și testat în condiții reale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Vierme în loc de cruce? Stema R. Moldova, distorsionată într-o imagine publicată de Guvern (FOTO)

Guvernul Republicii Moldova a publicat, pe 7 august, o imagine în care stema țării apare distorsionată. Imaginea însoțește o campanie prin care autoritățile îndeamnă cetățenii să economisească energia electrică în orele de vârf, pe fondul crizei energetice din ultimele zile.

În una dintre ilustrațiile publicate pe pagina oficială de Facebook a Guvernului apare o priză decorată cu drapelul Republicii Moldova. Stema de pe banda galbenă a tricolorului este însă redată distorsionat.

Imaginile poartă marcajul specific conținutului generat cu inteligență artificială, ceea ce sugerează că acestea au fost create sau modificate cu ajutorul unor instrumente AI.

NewsMaker a solicitat un comentariu Guvernului. La scurt timp după solicitarea redacției, imaginea fost ștearsă de pe pagina oficială de Facebook a Executivului.

ACTUALIZARE 18:02: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat pentru NewsMaker că a „sesizat colegii de la ministerul de resort”, iar „imaginile vor fi corectate”.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Nu este pentru prima dată când autoritățile publică imagini generate cu inteligență artificială în care simbolurile statului sunt reprezentate eronat. În martie, Ministerul Afacerilor Interne a retras o imagine publicată în contextul lansării sistemului de avertizare „MD-Alert”, după ce internauții au observat că stema Republicii Moldova era distorsionată. Atunci, ministerul a recunoscut eroarea și a declarat că va manifesta mai multă atenție la utilizarea simbolurilor naționale în comunicarea publică. Detalii – AICI.

Codul penal sancționează profanarea simbolurilor de stat. Articolul 347 prevede amenzi de 42.500 lei, muncă în folosul comunității și închisoare de până la 1 an.

Pentru persoanele cu funcție de răspundere responsabile de respectarea modului de utilizare a simbolurilor de stat, amenzile pot ajunge până la 57.700 lei, iar pedeapsa cu închisoare – până la 3 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Andrei Mardari / NewsMaker

Apartamente cumpărate de agenți imobiliari și ținute închise pentru prețuri mai mari? Tofan: „Este un mit”

Premierul Vasile Tofan a respins ideea că agenții imobiliari ar cumpăra apartamente și le-ar ține neocupate pentru a limita oferta și a crește artificial prețurile, după ce a fost întrebat despre cele aproape 88 de mii de locuințe neocupate din Chișinău. Oficialul a spus că acest scenariu este un mit. Declarațiile au fost făcute în cadrul Forumului Diasporei din 7 august.

În timpul evenimentului, premierul a fost întrebat despre cele aproape 88 de mii de locuințe neocupate din Chișinău, care însă nu au dus la scăderea prețurilor pe piața imobiliară, și dacă este posibil ca acestea să fie cumpărate de agenții imobiliari și ținute neocupate pentru a crește artificial prețurile.

„Ideea că agenții imobiliari (…) cumpără zeci de apartamente, fiecare dintre ele costând sute de mii de dolari, asta înseamnă că un agent imobiliar îngheață milioane de lei doar ca să limiteze oferta, este un mit. Scuze că o spun atât de direct. Eu știu că trebuie să spun alte lucruri. Eu trebuie să spun că „da, o să intervenim, o să penalizăm, o să trimitem CNA-ul, o să trimitem Consiliul Concurenței”. Adevărul este că eu cred că o să ne focusăm nu pe cauza reală a problemei. Poate să fie companii de construcții care rețin oferta, pentru că le pare că prețul nu-i destul de care îl vor ei, dar cu siguranță problema nu-i în agenții imobiliari. (…) Ideea că un agent imobiliar poate să cumpere zeci de apartamente pur și simplu nu-i economic viabilă”, a răspuns Tofan.

Referindu-se la companiile de construcții, premierul a adăugat că „aici tot trebuie să fim foarte atenți”. „Eu sunt de acord, acolo unde sunt abuzuri noi trebuie să intervenim. Dacă avem careva impresii de cartel, trebuie să intervenim. Dar, în același timp, eu ezit un pic să sar la concluzii până a avea diagnoza bine pusă la punct”, a menționat Tofan.

În continuare, premierul s-a referit la oamenii din diasporă care au cumpărat apartamente, dar nu au bani pentru reparații, iar locuințele rămân neocupate. „Cu greu au adunat banii aceștia în Italia, în Portugalia, la construcții, (…) încă n-au bani de reparație. (…) Acum noi îi spunem: „Tu de ce nu-l dai în chirie? Noi îți punem ție taxă, ca să-l dai în chirie”. Dar el spune: „Oameni buni, eu n-am bani de reparație încă, eu încă n-am adunat bani să fac reparație”, dar noi vrem deja să-l taxăm”, a spus oficialul.

Potrivit lui Tofan, „noi trebuie să fim foarte atenți” la acest subiect, ca „încercând să rezolvăm o problemă să nu creăm alta, unde o să speriem toată diaspora sau alți oameni care cu greu și-au adunat banii pentru un apartament”. „De asta, noi avem de discuții deschise și analitice pe cifre”, a conchis oficialul.

***

În Chișinău sunt aproape 88 de mii de locuințe neocupate, însă acest lucru nu a dus la scăderea prețurilor pe piața imobiliară, a scris Moldova 1. Victor Cernomorcenco, specialist în piața imobiliară, a declarat că o parte importantă dintre acestea a fost cumpărată de moldoveni stabiliți peste hotare, care le folosesc doar atunci când revin în țară. În același timp, printre locuințele neocupate se regăsesc și apartamente care nu pot fi utilizate din cauza unor probleme juridice sau a gradului ridicat de uzură. Cernomorcenco a menționat și faptul că unele blocuri de locuințe nu au finalizat procedura de recepție oficială.

corrieredelveneto.corriere.it

Un tânăr din Moldova a murit în prima zi de muncă, în Italia: ambulanța ar fi fost chemată după peste 2 ore

Un muncitor în vârstă de 35 de ani, originar din Republica Moldova, a murit în Italia după ce i s-ar fi făcut rău pe un șantier din Padova. Procurorii italieni investighează circumstanțele decesului și cercetează șase persoane pentru omisiunea acordării de ajutor, după ce, potrivit anchetei, serviciile de urgență ar fi fost alertate la mai bine de două ore de la apariția stării de rău, scrie presa din Italia.

Potrivit presei italiene, bărbatul ajunsese în Italia cu o zi înainte și începuse să lucreze fără un contract de muncă.

Conform anchetei, pe 4 august, în jurul orei 14:00, acestuia i s-a făcut rău în timp ce lucra pe un șantier de construcții din Padova. În loc să fie chemată imediat ambulanța, colegii l-au transportat, la indicația angajatorului, la locuința sa, unde au încercat să îl resusciteze.

Starea bărbatului s-a agravat, iar acesta și-a pierdut cunoștința. Ulterior, angajatorul a contactat rude ale victimei, care l-au urcat în mașină și au pornit spre spital. Pe traseu, observând că acesta nu mai dădea semne de viață, au oprit într-o parcare și au apelat serviciul de urgență.

Echipajele medicale au încercat să îl resusciteze timp de peste 15 minute, însă fără succes.

Procurorii din Padova au deschis o anchetă și au dispus efectuarea autopsiei. Potrivit concluziilor preliminare, bărbatul ar fi murit în urma unui infarct, favorizat și de temperaturile ridicate înregistrate în acea zi.

Șase cetățeni români sunt cercetați pentru omisiunea acordării de ajutor, infracțiune agravată de decesul victimei. Potrivit procurorilor, suspiciunea se bazează, în această etapă a anchetei, pe declarațiile martorilor și pe faptul că serviciile de urgență nu ar fi fost alertate imediat după ce muncitorului i s-a făcut rău. Anchetatorii verifică ipoteza că întârzierea ar fi fost cauzată de teama unor consecințe legale, întrucât victima lucra fără contract de muncă.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii nu exclud extinderea cercetărilor și asupra altor persoane.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Colaj NM

„Dovadă incontestabilă a abuzului” vs „Victimizare”: Tatiana Vozian și Marian Lupu, reacții la decizia instanței

Decizia instanței prin care s-a dispus ca Tatiana Vozian, fosta angajată a Curții de Conturi, să fie repusă în funcție a generat noi acuzații reciproce între aceasta și Marian Lupu, fostul președinte al instituției, pe care aceasta l-a acuzat anterior de hărțuire sexuală. În timp ce Vozian susține că hotărârea este „o dovadă incontestabilă a abuzului comis la acel moment de conducerea instituției”, Lupu afirmă că aceasta „vrea cu orice preț să se prezinte drept o victimă” și că „situația e mult mai complexă”.

Ce spune Marian Lupu

„În spațiul public au fost prezentate până acum doar două litigii dintre Curtea de Conturi și reclamantă, pe care aceasta le-a câștigat. Este vorba despre hotărârile Curții de Apel Centru din 21 octombrie 2025 și 4 august 2026, pronunțate în cadrul a două proceduri disciplinare desfășurate la Curtea de Conturi. Este important de menționat că aceste decizii nu au nicio legătură cu acuzațiile de pretinsă hărțuire. (…) În realitate însă, situația e mult mai complexă. Nu există doar două litigii împotriva Curții de Conturi. Din 2023 și până în prezent, în instanțele de judecată au fost aproximativ 25 de proceduri judiciare, în cadrul a circa 15 dosare, în care figurează același personaj”, a scris Marian Lupu pe o rețea de socializare.

Lupu a spus că, în ceea ce îl privește, au fost șapte proceduri judiciare privind calomnia și defăimarea: „În cinci dintre acestea am câștigat – trei în prima instanță și două la Curtea de Apel. Alte câteva dosare sunt pe rol la Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție”.

„Înțelegem de ce personajul tace: vrea cu orice preț să se prezinte drept o victimă și nu ca o persoană care ar hărțui alte femei. (…) Puteți vedea că, din cele aproximativ 25 de proceduri judiciare ajunse în instanță, personajul a câștigat doar în două cazuri. Ceea ce este interesant este că primul litigiu a fost câștigat în toamna anului 2025, în perioada în care era reangajată în funcția de consultant în cabinetul președintelui PAS din Parlament. Cel de-al doilea dosar îl câștigă în august curent, la câteva luni după avansarea sa politică în cadrul PAS, când a intrat în componența conducerii Organizației municipale a PAS din Chișinău”, a menționat Lupu.

În continuare, Lupu a amintit că a plecat de la Curtea de Conturi de aproape trei ani. „Dacă „factorul declanșator” al tuturor acestor probleme, așa cum s-a mințit public, nu mai este la Curtea de Conturi de aproape trei ani, de ce instituția nu a repus-o benevol în funcție?”, a adăugat acesta.

Ce spune Tatiana Vozian

„Curtea de Apel a confirmat ceea ce am susținut din prima zi: am fost concediată ilegal. Decizia instanței de anulat actul de concediere și de a dispune repunerea mea în funcție este o dovadă incontestabilă a abuzului comis la acel moment de conducerea instituției! (…) Încercarea disperată de a eticheta o decizie judecătorească drept una „politică” este doar o tactică ieftină de victimizare și de evitare a responsabilității pentru propriile decizii ilegale”, a scris Vozian pe o rețea de socializare.

Ea a adăugat că, în cazul în care Curtea de Conturi este obligată acum să achite plăți, responsabilitatea exclusivă îi revine celui care a dispus demiterea sa.

„Nici o încercare de a muta atenția către alte subiecte sau contexte nu poate șterge un fapt simplu: instanța de judecată a analizat probele, a aplicat legea și a dat dreptate angajatului victima unui abuz! Îmi voi apăra în continuare profesionalismul și demnitatea prin pârghii legale, nu prin polemici sterile!”, a menționat Vozian.

***

În aprilie 2023, Tatiana Vozian, pe atunci șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare a Curții de Conturi, anunța că a fost sancționată disciplinar cu „mustrare aspră” printr-un ordin semnat de Marian Lupu, pe atunci președinte al instituției. Ea susținea că sancțiunea ar fi fost aplicată pentru că ar fi refuzat „avansurile sexuale” ale lui Lupu și pentru a-i împiedica avansarea profesională, inclusiv la funcția de președinte al Curții de Conturi. Instituția a calificat acuzațiile drept „calomnii”, precizând că sancțiunea a fost aplicată pentru „comportament agresiv”, în urma unei sesizări depuse de angajați din subordinea sa. Detalii AICI. Ulterior, raportul Comisiei de disciplină a arătat că Vozian a fost învinuită de „ingerință în evaluarea vieții personale a unor angajați, ceea ce reprezintă o acțiune ilegală”. Detalii AICI.

Lupu a anunțat că o va acționa în judecată pe Vozian. Ulterior, aceasta a anunțat că a fost retrogradată în funcție, iar Curtea a explicat că măsura face parte dintr-un proces de optimizare a instituției. Mai târziu, Vozian a anunțat că a fost demisă. Curtea a precizat că decizia a fost luată în urma unei anchete de serviciu privind „comportamentul necorespunzător” al acesteia față de o colegă.

Între timp, cererea depusă de Lupu cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale împotriva Tatianei Vozian a fost admisă parțial. Instanța a obligat-o pe Vozian să-i achite 15 000 de lei prejudiciu moral și circa 10 000 de lei pentru cheltuieli juridice, precum și să dezmintă, în termen de 60 de zile, printr-un mesaj pe Facebook, acuzațiile aduse fostului său șef.

Pe 4 august 2026, avocata lui Vozian a anunțat că aceasta a fost restabilită în funcție printr-o decizie a instanței și a precizat că, acum, Curtea de Conturi trebuie să-i achite salariul pentru cei trei ani de absență forțată de la serviciu. Detalii AICI. Curtea de Conturi a contestat decizia instanței la Curtea Supremă de Justiție. Detalii AICI.

Максим Андреев, NewsMaker

Moldova are suficientă energie electrică pentru ziua de vineri. Însă cetățenii sunt îndemnați în continuare să economisească

Moldova nu se va confrunta cu un deficit de lumină, pe 7 august. Întreprinderea de stat „Energocom” anunță că a reușit să rezerve volumele de energie electrică necesare pentru acoperirea consumului.

În total, pentru ziua de astăzi compania a achiziționat 13.561 MWh de energie electrică. Din acest volum, 25,93% provin din surse regenerabile locale, 69,21% – din contracte bilaterale de import, 3,90% – de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 0,96% – de la CET-uri.

Chiar dacă pentru astăzi au fost identificate și realocate volumele necesare pentru acoperirea consumului, „Energocom” avertizează că situația regională rămâne dificilă, iar disponibilitatea energiei pe piețele externe este limitată.

„În aceste condiții, energia electrică este mult mai scumpă. Costurile crescute de achiziție, în special în orele de vârf, vor duce inevitabil la creșteri ale tarifelor pentru consumatori”, precizează întreprinderea.

Cetățenii sunt îndemnați în continuare, în acest context, să utilizeze „rațional” energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei. Potrivit sursei citate, reducerea consumului în orele de vârf contribuie atât la diminuarea presiunii asupra sistemului electroenergetic național, cât și la reducerea necesității unor achiziții suplimentare mai costisitoare.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

În ultimele zile, țara noastră s-a confruntat cu un deficit de energie, în special în orele de vârf: 19:00-23:00. Autoritățile au făcut apel către cetățeni, în repetate rânduri, în acest context, să economisească energia electrică în acest interval de timp.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: