Getty Images

Slovacia: Unul dintre ucigașii jurnalistului Jan Kuciak a descris crima în instanță

Unul dintre cei patru suspecți acuzați de moartea jurnalistului slovac de investigații Ján Kuciak a recunoscut, în instanță, că l-a ucis pe bărbat, dar și pe iubita acestuia, Martina Kusnirova, în februarie 2018 și a adăugat că ar fi fost plătit pentru aceasta. Fostul militar Miroslav Marček a recunoscut, de asemenea, învinuirea de deținere ilegală de arme de foc, scrie OCCRP, luni, 13 ianuarie. 

Cinci persoane, printre care și un important om de afaceri au fost puși sub acuzare în dosarul morții celor doi, iar în urma anchetei s-a stabilit că acuzații au avut legături cu oficiali din domeniul securității și politicieni.

Patru suspecți au fost audiați luni în acest dosar, printre care și un văr al lui Marcek, Tomas Szabo, despre care Marcek a declarat că i-ar fi propus asasinarea jurnalistului. Totodată, Marcek a declarat că vărul său fusese la rândul său contactat de mai mulți dintre acuzații din dosar.

Fostul militar a adăugat că planul inițial a fost acela de a-l răpi și apoi ucide pe Kuciak, însă a renunțat la această idee întrucât ar fi fost prea complicată pentru a fi pusă în aplicare.

Acesta a descris modul în care i-a ucis pe cei doi și a declarat că a stat ascuns în apropierea locuinței celor doi până când aceștia au ajuns la domiciliu. El a adăugat că a decis să îl ucidă pe Kuciak în momentul în care iubita acestuia a mers la toaletă. Marcek a recunoscut în fața instanței că l-a împușcat în piept pe jurnalist.

Totodată, el a mai declarat că a ucis-o pe Kusnirova pentru ca aceasta să nu îl poată denunța.

„El (Kuciak, n. red.) a căzut pe spate și s-a ținut cu mâna de o ușă, iar ea a venit. Nu era posibil să plec și atât”, a spus fostul militar, potrivit Mediafax. El a adăugat că regretă fapta și că a decis să recunoască această crimă după ce i-a văzut pe membrii familiilor celor doi la televizor.

Printre suspecții audiați luni în instanță se numără și omul de afaceri Marian Kocner, care a fost vizat de Kuciak într-un reportaj privind corupția și care este acuzat că ar fi ordonat asasinarea jurnalistului. Acesta neagă acuzațiile procurorilor.

La 25 februarie 2018, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, și prietena lui, Martina Kusnirova, au fost descoperiți morți în locuința lor din orașul Velka Maca, după ce poliția a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împușcat în piept, iar iubita lui a fost împușcată în cap.

Înainte de a muri, Kuciak era pe punctul de a publica o investigație care arăta legături între mafia italiană și politicieni corupți din Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăți frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetățeni slovaci și italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată Ndrangheta.

Asasinarea acestuia a provocat proteste la care au participat zeci de mii de slovaci și a dus la demisia premierului Robert Fico.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: