Ilan Șor

Șor se află din februarie în Rusia. Șeful IGP: „Pentru a primi mai ușor indicațiile legate de Moldova”

Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, continuă să se afle la Moscova. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) în cadrul emisiunii „Cutia neagră plus”, de la TV8. Viorel Cernăuțeanu anunță că Șor nu a părăsit Federația Rusă din 25 martie.

„Vedem că oficiul și locul de trai al celui care până de curând era la Tel Aviv, în Israel, începând cu 25 februarie este la Moscova.  Dacă ar fi rușii cooperanți să ne dea toată informația și dacă ar respecta cadrul legal ca să-l extrădeze sau să-l rețină și extrădeze, după cum prevăd acordurile și tratatele internaționale și, în mod special, Convenția Interpol, ar fi trebuit să-l rețină și să-l extrădeze”, a declarat șeful IGP.

Cernăuțeanu a explicat în cadrul emisiunii că, în linii generale, cooperare dintre Moldova și Federația Rusă este una bună, or țara a extrădat de-a lungul timpului mai mulți cetățeni certați cu legea în Moldova. Regulile nu sunt aplicate, însă, în cazul Șor.

„Aceia sunt muritori de rând, pe care Federația Rusă nu vede o problemă să îi extrădeze. În cazul lui Șor, care este la Moscova, vedem că a luat altă viziune și alți parametri. Chiar și răspunsurile pe care ni le oferă sunt foarte evazive și negândite”, a mai declarat Cernăuțeanu.

Întrebat de ce Șor a decis să își schimbe acum „viza de reședință”, șeful IGP a explicat: „Cred că pentru a primi mai ușor tacticele și indicațiile care sunt pe compartimentul Republica Moldova. Era foarte dificil ca să comunice prin videoconferință, la o etapă. Ulterior, cred că a fost o problemă aceste drumuri frecvente și schimbări de tactici frecvente. Cred că a fost necesar să stea acolo (nr. red: la Moscova) pentru că îi este mai comod, mai la îndemână și mai sigur”.

***

Amintim că Federația Rusă a recunoscut  că Șor se află pe teritoriul statului său, după ce înainte de asta a negat acest lucru. Într-un răspuns recent pentru Chișinău, Kremlinul a precizat că nu îl poate nici aresta și nici extrăda în Moldova pe Șor, făcând trimitere la prevederile articolului 3 din Constituția Interpol.

Potrivit IGP, în perioada noiembrie 2023-februarie 2024, deși este dat în căutare internațională, Șor a reușit să părăsească Israelul de cinci ori. De cele mai multe ori, el a plecat în Rusia. Detalii – AICI. Pe 14 februarie, Șor a declarat pentru presa rusă că nu exclude că s-ar putea muta definitiv în Federația Rusă, acolo unde se află soția și copiii săi. Detalii – AICI.

***

Reamintim că Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Potrivit unor investigații jurnalistice, în Israel oligarhul ar trăi în lux și opulență. De acolo, potrivit oamenilor legii, el ar continua să se implice în politica de la Chișinău, inițial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituțional între timp, iar ulterior – prin intermediul formațiunilor politice afiliate lui.

În aprilie 2023, Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Atunci Șor a acuzat magistrații că s-ar fi subordonat ordinelor politice și a susținut decizia Curții de Apel „îl lasă rece și că nu are de gând să se conformeze acesteia”.

Ilan Șor se află în lista neagră a guvernelor american și britanic. La fel, el figurează pe listele de sancțiuni impuse inclusiv de Canada și UE, pentru legături cu Kremlinul și tentative de destabilizare a Moldovei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu Înaltul Comisar OSCE pentru Minoritățile Naționale despre alegerile din Găgăuzia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri, 26 iunie, o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale, Christophe Kamp, aflat în vizită la Chișinău. Oficialii au discutat, între altele, despre situația din Găgăuzia.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile au vizat protecția drepturilor persoanelor aparținând diferitelor grupuri etnice și consolidarea coeziunii sociale. Șefa statului a subliniat că procesul de aderare la Uniunea Europeană este văzut drept cea mai sigură garanție pentru asigurarea egalității de șanse și a respectării drepturilor tuturor cetățenilor, indiferent de limbă sau etnie.

În acest context, Maia Sandu a evidențiat progresele realizate în ultimul an în domeniul educației multilingve și al incluziunii sociale, implementate în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar al OSCE.

Un alt subiect abordat a fost situația din autonomia găgăuză. Președinta a accentuat necesitatea organizării unor alegeri libere și corecte în Găgăuzia și a asigurării unui spațiu informațional „sănătos”. Totodată, aceasta a precizat că reforma administrației publice locale nu afectează statutul special al autonomiei, garantat de Constituție, și a menționat că specificul raionului Taraclia va fi respectat.

La finalul întrevederii, părțile au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea dintre Republica Moldova și Oficiul Înaltului Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale.

***

Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori, pe 22 martie și 21 iunie 2026, pe motiv că nu au fost respectate prevederile legale privind constituirea și funcționarea autorității electorale responsabile de organizarea scrutinului.

Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale controlul constituționalității mai multor prevederi legislative, inclusiv a celor referitoare la competența Adunării Populare de a aproba membrii organului electoral central și la implicarea acesteia în numirea conducătorilor structurilor teritoriale ale unor instituții naționale precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciul de Informații și Securitate. Sesizarea va fi examinată pe 7 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: