Stația de troleibuz din strada A. Pușkin intersecție cu bl. Ștefan cel Mare și Sfânt se transferă în preajma centrului comercial Sun City. Măsura a fost luată din cauza unor lucrări de reparație a carosabilului care au loc în zonă. Astfel, până la sfârșitul lucrărilor de renovare, troleibuzele și autobuzele vor opri lângă centrul comercial Sun City.
Anunțul a fost făcut de către Regia Transport Electric Chișinău într-o postare pe pagina de facebook.
„Începând de astăzi și pe perioada executării lucrărilor de amenajare a trotuarului, stația de troleibuz din strada A. Pușkin intersecție cu bl. Ștefan cel Mare și Sfânt (Centrul comercial Gemeni) se transferă în preajma Centrului Comercial Sun City”, se arată în postarea Regiei Transport Electric Chișinău.
Amintim că primăria intenționează să renoveze trotuarul de pe străzile A. Pușkin și Banulescu-Bodoni până la strada Albișoara. După cum a remarcat primarul Chișinăului, Ion Ceban, reparațiile vor fi efectuate folosind banii economisiți în timpul restaurării trotuarelor de pe străzile A. Mateevici – Ierusalim.