Igor Dodon/Facebook

„Știm foarte bine cum și încotro trebuie să mergem”. Mesajul conducerii CFM pentru care-și fac griji pentru viitorul întreprinderii

Administrația întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) știe cum să depășească situația de criză în care s-a pomenit compania și își dorește ca grija față de viitorul companiei „să nu fie o piedică” pentru soluționarea problemelor. Declarația a fost făcută de către prim-vicedirectorul pentru planificare strategică, Vitalie Mucan, care este și consilier al municipiului Chișinău din partea Partidului Socialiștilor.

În cadrul unui briefing de presă din 8 februarie, Vitalie Mucan a aruncat vina pentru situația „dramatică” de la CFM pe fosta conducere a întreprinderii.

„Situația de la CFM a degradat continuu începând cu anul 2009. Toate acțiunile întreprinse, dar și cele de inacțiune, au dus la faptul că, spre 2019, au apărut premise reale pentru falimentul întreprinderii”, a declarat prim-vicedirectorul.

Mucan a subliniat că actuala conducere vrea și știe cum să redreseze situația, iar în 2020 a început un nou program de modernizare și reorganizare a CFM.

Acesta a amintit despre achiziționarea a 12 locomotive, reabilitarea segmentului Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, pe o distanță de 233 de km. Proiectul, în valoare de 55 mln de euro, este în cea de-a doua etapă de licitație. De asemenea, acesta a amintit de procurarea echipamentului automatizat și reabilitarea infrastructurii pe segmentul Chișinău-Ungheni, inițiativă finanțată de guvernul francez.

Prim-vicedirectorul CFM a dat asigurări că nimeni nu intenționează să lichideze acest „obiect strategic”, iar toate discuțiile în acest sens sunt lipsite de logică, sunt speculative și constituie tentative de a sabota noua conducere a întreprinderii de stat.

„Actuala administrație înțelege foarte bine cum și încotro trebuie să mergem. Calea aleasă este dezvoltarea transportului feroviar în Republica Moldova și, cu siguranță, vom reuși. Da, situația nu e ușoară, dar nu s-a format nici ieri și nici azi, dar timp de 10 ani. Poate fi depășită prin largi viziuni în domeniu. Noi, actuala conducere, avem și viziune, dar și dorință de a schimba lucrurile în bine”, a mai spus consilierul PSRM.

„Fiți cu ochii pe noi, dar faceți în așa fel încît grija manifestată față de CFM să fie un impuls suplimentar, dar nu o piedică în asigurarea unui prezent și viitor demn pentru CFM”, a mai spus Mucan.

***

Amintim că, în 2020, CFM a sistat toate cursele internaționale pentru pasageri. Datoriile întreprinderii au ajuns la 459 mln de lei, iar întârzierile salariale – 69 mln de lei. În parlament va fi creată o comisie în cadrul căreia ar urma să se decidă cum s-a ajuns la această situație. Comisia va studia evoluția întreprinderii din 2010 până în 2021. Propunerea a fost făcută de fracțiunea socialiștilor. Opoziția parlamentară i-a acuzat că planifică falimentarea CFM.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) România îl acuză pe Ceban de legături cu Kremlinul/ Un nou scandal la TRM/ Ploi puternice în Moldova

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
Subiectele ediției:
— Ucraina are un nou Guvern. De cine este condus?
— România explică interdicția lui Ceban: din cauza legăturilor cu Rusia
— Secetă și caniculă: cum supraviețuiesc oamenii de la sate
— Avocatul Copilului critică politizarea cazului elevei bătute
— Ploi și furtuni: Cod Galben în toată Moldova
— Podul de pe strada Ismail, subiect de dispută între PAS și Primărie
— Postul public de televiziune a rămâs fără conducere?
— Grosu și Recean, primii pe lista PAS pentru parlamentare
— Gruparea „Patron”, condamnată în Franța
— Chișinăul, înconjurat de „Drumul Crucii”
— Blocul „Victorie” condamnă sancțiunile impuse de UE
— Năstase nu exclude că va candida la parlamentare
— Dragalin nu va putea ocupa funcții publice timp de cinci ani
Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: