Максим Андреев / NewsMaker

Stoianoglo a respins afirmațiile lui Morari conform cărora soția sa deține acțiuni la Moldindconbank

Procurorul general al Moldovei, Alexandru Stoianoglo, a negat acuzațiile lui Viorel Morari, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție. Acesta a calificat drept „minciuni” informațiile, potrivit cărora, soția sa ar deține acțiuni în cadrul Moldindconbank.

„Sunt absolut clare și firești tentativele persoanelor certate la cuțit cu legea de a minți şi manipula cinic cu date pentru a crea neîncredere în cei care-i anchetează și să-şi facă jocurile”, se arată într-o declarație a Procuraturii Generale.

Stoianoglo a menționat că Procuratura nu va participa la o „campanie toxică și mincinoasă” îndreptată împotriva acesteia și nu va ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt „din ce în ce mai agresive”.

Potrivit unui comunicat publicat de Procuratura Generală, pe 5 ianuarie 2021, într-un birou notarial de la Kiev, persoane deocamdată neidentificate, au autentificat notarial modificări în registrul unor companii, astfel încât, peste noapte, beneficiar final al acestor firme să figureze numele soției procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Reprezentanții Procuraturii Generale au mai menționat că declarațiile lui Morari vin după informarea despre citarea sa pentru săptămâna viitoare la Procuratură pentru a fi pus sub învinuire pe mai multe capete de acuzare pentru infracțiuni din perioada exercitării funcției de șef al Procuraturii Anticorupție.

Menționăm că pe 6 ianuarie, Viorel Morari, în timpul unui briefing, l-a acuzat pe Stoianoglo că are legături cu omul de afaceri Veaceslav Platon. El a mai spus că în două companii ucrainene controlate de Veaceslav Platon, Țvetana Kurdova a devenit beneficiarul final. Numele ar coincide cu cel al soției procurorului general al Moldovei, Alexandru Stoianoglo.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

„Începutul tradiției noastre”: nouă producători de vin de casă, premiați la concursul „Polobocul de Aur”

Nouă producători de vinuri de casă au fost desemnați câștigători ai celei de-a XXIV-a ediții a concursului „Polobocul de Aur”. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Naționale a Vinului 2026.

La eveniment a participat și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. În mesajul adresat producătorilor, ministrul a subliniat rolul vinului de casă în păstrarea tradițiilor vitivinicole și promovarea imaginii Republicii Moldova.

„Acolo rămâne, de fapt, începutul tradiției noastre și ar fi un reper important din această piață. Noi trebuie să ne bucurăm în continuare, dar cel mai important este să promovăm și mai mult imaginea Republicii Moldova, inclusiv prin termenul vinului de casă”, a declarat Osmochescu.

Concursul „Polobocul de Aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. În cadrul ediției din acest an au fost desemnați câștigători la opt categorii:

  • Cel mai bun vin alb – Vitis Vinifera: Nicli Vasile din Congaz, pentru Pinot Gris, și Șpac Sergiu din Peticeni, raionul Călărași, pentru Fetească Regală;
  • Cel mai bun vin alb – soiuri hibride și Vitis labrusca: Suruceanu Valeriu din Cojușna, pentru cupajul Niagara/Cuderca;
  • Cel mai bun vin rose: Pogor Temofei din Văsieni, raionul Ialoveni, pentru Busuioacă;
  • Cel mai bun vin roșu – Vitis Vinifera: Sarandi Ion din Avdarma, Comrat, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin roșu – soiuri hibride și Vitis labrusca: Sîrtmaci Grigore din Vulcănești, pentru Zaibel;
  • Cel mai bun vin roșu maturat: Șeptelici Tudor din Ungheni, pentru Rară Neagră;
  • Cel mai bun vin licoros alb: Belioglo Iurie din Cazaclia, pentru Muscat Ottonel;
  • Cel mai bun vin licoros roșu: Pojoga Gheorghe din Ciuciuleni, raionul Hîncești, pentru Cabernet.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: