Stoianoglo a votat: ce spune despre transportarea organizată la vot și vacanța „achitată de un apropiat a lui Șor”

Candidatul susținut de Partidul Socialiștilor la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, și-a exercitat dreptul la vot, declarând că a votat pentru o „Moldovă liberă, stabilă și prosperă”. În timpul unor declarații pentru jurnaliști, el a abordat și subiectul transportului moldovenilor din Rusia în Moldova pentru a vota la scrutinul prezidențial, afirmând că organele competente ar trebui să evalueze legalitatea acțiunilor respective. De asemenea, el a comentat ancheta TV8 despre o presupusă vacanță achitată de un apropiat a lui Ilan Șor. 

„Împreună cu familia mea am votat pentru o Moldovă liberă, stabilă, prosperă. O Moldovă care își respectă oamenii săi, indiferent de etnie, limba vorbită, religie, viziuni politice. O Moldovă care nu stă cu mâna întinsă dar își dezvoltă în armonie relația și cu estul, și cu vestul”, a comunicat Stoianoglo. „Eu îndemn toată lumea să iasă la vot și să-și realizeze dreptul său constituțional de a alege”, a adăugat el.

Transportul organizat al moldovenilor și fraudarea alegerilor 

Ulterior, Stoianoglo a fost solicitat de jurnaliști să comenteze transportul organizat al moldovenilor din Rusia la secțiile de votare din Republica Moldova: „Pentru aceasta avem organele respective care trebuie să fie corecte, în baza legii. Apreciate acțiunile respective și fixate. Dacă (nota red: acțiunile) au fost făcute cu încălcarea legislației, atunci trebuie să fie întreprinse și măsurile respective”.

La precizarea unei jurnaliste că moldovenii „au primit transport gratuit din partea Federației Ruse”, Stoianoglo a adăugat: „Asta este atribuția organelor de drept, care trebuie să aprecieze cazul respectiv. Noi pe nimeni nu am adus în țară silit”.

Întrebat dacă este „îngrijorat de posibila fraudare a alegerilor”, candidatul a comunicat: „Avem organele abilitate care trebuie să fixeze fiecare caz de fraudare. Eu sunt categoric împotrivă a coruperii, fraudării alegerilor. Eu consider că alegerile sunt un proces democratic”.

Întrebat dacă are informații că voturile în Republica Moldova sunt cumpărate, el a răspuns: „Eu niciodată nu am participat la cumpărarea voturilor, nu participă la cumpărarea voturilor și partidul care mă susține la aceste alegeri”.

Întrebat dacă este susținut de liderii de la Moscova, el a declarat: „Eu am declarat de multe ori că nu am nicio relație cu Kremlinul și cu nici reprezentanții altor state, nici cu serviciile speciale”.

La întrebarea „dacă Vladimir Putin ar veni în Republica Moldova credeți că ar trebui să fie arestat”, Stoianoglo a răspuns: „Asta nu este în competența președintelui. Pentru asta avem organele abilitate care trebuie să întreprindă măsuri conform legii”.

Despre presupusa vacanță achitată de un apropiat a lui Ilan Șor

Jurnaliștii i-au cerut lui Stoianoglo să comenteze și ancheta TV8, despre o presupusă vacanță achitată de un apropiat a lui Ilan Șor. „Nu corespunde adevărului, asta este un fals care a apărut în ultimele zile. Eu nu sunt cunoscut cu oamenii care au fost indicați în articolul respectiv”, a comunicat acesta.

Despre limba oficială de stat 

La comentariile că nu stăpânește bine limba română, candidatul a răspuns: „Eu pot să comunic, să răspund la orice întrebare dar nu alegem reprezentanții Academiei de Științe. Noi alegem președintele țării care trebuie să răspundă condițiilor prevăzute în lege”.

Întrebat dacă este limba română – limbă oficială de stat în Republica Moldova, el a răspuns: „Da, desigur. Eu recunosc că limba oficială de stat este limba română. (…) Eu vorbesc limba română”.

***

Pe 3 noiembrie 2024, cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte în cadrul turului II de scrutin prezidențial. În buletinul de vot sunt înscriși doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin: Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate, și Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: