Андрей Мардарь / NewsMaker

Subiectul încurajării și promovării femeilor a fost discutat la Președinție cu reprezentanta Departamentului de Stat al SUA

Secretarul general al Președinției Cristina Gherasimov și consiliera pentru relații cu diaspora Elena Druță au avut o întrevedere cu Katrina Fotovat, Înaltă funcționară la Secretariatul pentru probleme globale ale femeilor din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Interlocutoarele au discutat despre situația privind asigurarea drepturilor femeilor în Republica Moldova și despre măsurile ce pot fi întreprinse pentru a încuraja femeile să se implice mai activ în viața publică.

Reprezentantele instituției prezidențiale au menționat că susținerea și promovarea femeilor, implicit asigurarea unui mediu fără violență domestică, este o prioritate a guvernării.

La rândul său, Katrina Fotovat a spus că Statele Unite sunt deschise să sprijine inițiativele care vizează femeile în Republica Moldova, acestea fiind o garanție a dezvoltării stabile, durabile și armonioase a oricărei societăți.

Katrina Fotovat se află la Chișinău cu ocazia primei Conferințe internaționale dedicată prevenirii și combaterii violenței față de fete și femei și a violenței în familie.

Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Convenția a fost ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova, în lectură finală, pe 14 octombrie.

Autoritățile Republicii Moldova se angajează, astfel, ca violenţa împotriva femeilor să fie pedepsită în mod corespunzător, să fie alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenței, linii telefonice de urgenţă care să fie disponibile 24 din 24 de ore, adăposturi pentru victimele violenţei, servicii de consiliere psihologică şi juridică, dar și alte măsuri.

La fel, pe 11 octombrie, vicepremierul Nicu Popescu a anunțat că, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), se va desfășura un audit cu privire la egalitatea de gen. Ministrul de Externe a menționat că promovarea egalității de gen constituie o prioritate pentru instituția pe care o conduce.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reacția Mitropoliei Moldovei, după ce un preot a fost scos cu forța din biserica din Grinăuți

Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Rusiei, califică drept „regretabilă” imposibilitatea soluționării amiabile a conflictului izbucnit în jurul bisericii din Grinăuți. Contactat de NewsMaker, episcopul-vicar Ioan Moșneguțu a declarat că disputa dintre enoriași și preotul Constantin Turtureanu, care a aderat la Mitropolia Basarabiei, ar fi trebuit rezolvată prin dialog.

„Este regretabilă imposibilitatea rezolvării acestei probleme pe cale amiabilă. Până la ora actuală nu s-a ajuns la un compromis între creștini și preotul Constantin Turtureanu. De fapt, creștinii și-au exprimat dezacordul ca preotul Constantin Turtureanu să meargă la Mitropoliei Basarabiei, în jurisdicția acestei structuri, iar din această cauză situația a escaladat într-un conflict mai nepotrivit. Era bine dacă această problemă se rezolva în baza unui dialog”, a declarat episcopul Ioan Moșneguțu, vicar al Mitropoliei Moldovei pentru NM.

Potrivit lui, decizia privind apartenența bisericii la o structură religioasă trebuie să aparțină comunității. În acest caz, spune Moșneguțu, a avut loc o adunare generală a enoriașilor, în cadrul căreia 267 de persoane au votat împotriva preotului și a trecerii sub altă jurisdicție, în timp ce doar 9 persoane l-au susținut pe Turtureanu.

Ioan Moșneguțu a mai precizat pentru NM că Constantin Turtureanu a fost „disponibilizat” din funcția de paroh al bisericii din Grinăuți, iar Mitropolia Moldovei a numit un nou preot care „a fost acceptat de enoriași”. Chiar dacă numirea a avut loc încă pe 4 iulie, Moșneguțu susține că noul paroh nu a oficiat, deocamdată, nicio slujbă, întrucât „biserica a fost predată din nou comunității, adică a fost deschisă abia ieri”.

„Dacă acest conflict comunitatea parohială vizavi preotul paroh va continua, vom regreta enorm, însă comunitatea va decide cum procedează în continuare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, episcopul Ioan Moșneguțu.

Tensiunile din parohia din Grinăuți durează de mai mult timp și au pornit după ce preotul Constantin Turtureanu a decis să treacă de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române. Decizia a stârnit nemulțumiri în rândul unei părți a enoriașilor, care au cerut în repetate rânduri plecarea acestuia. Situația a escaladat pe 15 iulie, când un grup de localnici l-au scos pe Turtureanu cu forța din biserică.

Potrivit TV Nord, tot pe 16 iulie, un grup de credincioși din partea Mitropoliei Moldovei au intrat în lăcaș și au schimbat lăcatele de la uși, fără să permită nimănui accesul în lăcaș.

Contactată de NewsMaker, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea, a declarat că incidentul a fost înregistrat și este documentat: „Toți cei implicați vor fi trași la răspundere”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: