presidency.ro

Surse: Maia Sandu va efectua o vizită în România. Se va întâlni cu Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu va efectua, pe 23 februarie, o vizită în România. Șefa statului ar urma să aibă întrevederi cu mai mulți lideri, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, transmite digi24.ro, citând surse. Vizita vine în contextul presiunilor făcute de Rusia asupra Moldovei și sprijinului pe care România s-a angajat să i-l ofere.

„Din sursele noastre aflăm că joi va veni în România Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, și aceleași surse susțin că va avea întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Aceasta se va întâmpla în contextul tensiunilor din Republica Moldova, având în vedere că președinta Maia Sandu a acuzat Rusia că plănuiește o lovitură de stat care ar urma să se desfășoare cu acțiuni violente pentru a forța schimbarea puterii de la Chișinău”, a relatat jurnalista Digi24 Elena Crângașu.

„Am văzut reacții ale lui Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu. Președintele României spunea că sunt extrem de îngrijorătoare semnalele privind tentativele Rusiei de a organiza o lovitură de stat și a arătat că România susține suveranitatea Republicii Moldova dar și parcursul ei către UE. De asemenea, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor interne din Republica Moldova că țara noastră susține necesitatea înființării unui grup de sprijin pentru Moldova, care să includă și experți din serviciile Comisiei Europene. De asemenea, la nivelul Parlamentului au loc astfel de întâlniri marți. În cadrul Comisiei de Apărare va veni ministrul afacerilor interne din Republica Moldova, la fel, pentru discuții legate de securitate”, a adăugat jurnalista.

NM a solicitat un comentariu, referitor la aceste informații, de la purtătoarea de cuvânt a președinției Irina Gotișan-Sotnic, dar până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

Amintim că președinta țării Maia Sandu a susținut un briefing de presă, pe 13 februarie, în cadrul căruia a declarat că în Republica Moldova s-ar pregăti destabilizări, menite să schimbe puterea de la Chișinău.

„Declarația președintelui Zelenski despre planurile Federației Ruse de destabilizarea Republicii Moldova au fost confirmate de instituțiile noastre. Planul Rusiei de a întreprinde acțiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a situației au existat și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins obiectivul”, a declarat Sandu, în cadrul unor declarații de presă.

Ea a mai spus că „planul pentru perioada următoare presupune diversiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

„Prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, a declarat Sandu.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cartea Victoriei Furtună, despre „Moldova Mare”, confiscată de poliție înainte de lansare. Ce spun autoritățile

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a declarat că polițiștii din Chișinău au confiscat 50 de exemplare ale unei cărți pe care a scris-o împreună cu scriitorul Iurie Răilean. Potrivit unui comunicat de presă transmis de către politiciană, acest lucru s-a întâmplat în ajunul lansării programate pentru 12 iulie.

Furtună susține că polițiștii au acționat în baza unei sesizări din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care ar fi considerat conținutul cărții drept „o amenințare la adresa securității naționale”. De asemenea, politiciana afirmă că poliția a confiscat și automobilul în care se aflau cărțile.

50 de exemplare ale cărții – o colecție de eseuri și fotografii despre istoria, tradițiile, personalitățile remarcabile și obiectivele deosebite ale Republicii Moldova – au fost ridicate de reprezentanții Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, în baza unei sesizări venite din partea Serviciului de Informații și
Securitate, care a calificat această publicație artistică drept o amenințare la adresa securității naționale și o sursă de destabilizare publică în masă. În plus, poliția a confiscat automobilul în care se aflau cărțile. Albumul monografic „Moldova Mare” a fost editat cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile publicațiilor cu caracter artistic. Cartea a trecut prin toate procedurile necesare pentru autorizarea tipăririi și a obținut toate avizele necesare pentru publicare
”, a declarat Furtună.

Solicitat de NewsMaker, serviciul de presă al Poliției a precizat că „acțiunile sunt în cadrul legal, în baza constatărilor autorităților competente”.

***

Precizăm că Victoria Furtună este fost procuror anticorupție, care a activat timp de 18 ani în sistem. Aceasta a demisionat cu scandal în martie 2024, acuzând Serviciul de Informații și Securitate că ar fi plasat-o pe lista persoanelor care reprezintă „o amenințare la adresa securității naționale”, după ce ar fi inițiat pe 11 ianuarie 2024 un dosar care ar demonstra că instituții publice ale statului ar fi fabricat și ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. În reacție, SIS a declarat că avizele pe care le întocmește au la bază informații „pertinente și verificate”.

După ce a demisionat, Victoria Furtună a devenit activă pe rețelele de socializare, a început să acorde interviuri, în care a abordat inclusiv subiecte politice, iar în Chișinău au apărut bannere cu imaginea sa. Toate acestea au culminat cu intrarea sa în alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, în calitate de „candidat independent”.

Scrutinul prezidențial s-a desfășurat pe fundalul unei anchete privind o schemă de corupere electorală, desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor. În ajunul alegerilor, Ziarul de Gardă a publicat o investigației care arată că Victoria Furtună este beneficiară a schemei.

În cadrul scrutinului prezidențial, Victoria Furtună a obținut 4,45% din voturile exprimate.

În pofida faptului că acum conduce un partid care se declară pro-european, de când a ajuns în atenția publică, Victoria Furtună s-a remarca prin declarații împotriva Uniunii Europene. Chiar în urmă cu o zi, pe 17 martie, aceasta a scris pe canalul său de Telegram că ajutorul european de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova este „sclavie financiară”.

Totodată, Victoria Furtună susține că Republica Moldova și Federația Rusă ar trebui să-și îmbunătățească relațiile, care au degradat după începerea invaziei ruse pe scară largă asupra Ucrainei.

Pe 6 martie, Furtună a avut o întrevedere cu ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov. Ea a publicat o fotografie făcută în timpul întâlnirii, în care apare alături de Ozerov pe fundalul unui portret al președintelui rus, Vladimir Putin, care a ordonat invadarea țării vecine.

Pe 18 martie, Victoria Furtună a devenit lider de partid. Aceasta a preluat conducerea Partidului Moldova Mare. Ea a declarat atunci că pledează pentru neutralitatea statului nostru, precum și „restabilirea limbii moldovenești”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: