alegeri prezidențiale

Oamenii legii au efectuat, pe 18 octombrie, mai multe percheziții în contextul investigații jurnalistice a Ziarului de Gardă privind schema de corupere electorală desfășurată de oligarhul fugar Ilan Șor și exponenții săi. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției, care a precizat că descinderile au avut loc în

Procesul de recepționare a plicurilor cu voturile prin corespondență pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE s-a încheiat în seara de 17 octombrie. Birourile electorale de peste hotare au recepționat 1 344 de plicuri ale moldovenilor care au optat pentru votul prin corespondență, fiind cu

Octavian Țîcu, candidatul Blocului „Împreună” la alegerile prezidențiale din această săptămână, i-a propus contracandidatului său electoral din partea „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, să se bată în cadrul unui meci de box, iar cel care va câștiga să intre în turul II de scrutin. Inițiativa a fost lansată în cadrul dezbaterilor

Autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană nu vor împiedica buna desfășurare a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE și nu va bloca libertatea de circulație a cetățenilor. Despre acest lucru a anunțat delegația Tiraspolului în Comisia Unificată de Control (CUC) în timpul ședinței CUC din 17

Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că o „grupare de hoți” încearcă să sperie și să corupă cetățenii care urmează să voteze la alegeri prezidențiale și referendumul cu privire la aderarea la UE din această săptămână. El a dat asigurări că instituțiile statului vor asigura un proces de vor liber. Precizările

Actualul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, ar obține cele mai multe voturi în cadrul alegerilor prezidențiale din această săptămână – 35,8%. Aceasta ar putea fi urmată de ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, care ar obține 9,0% din sufragii. Cel puțin asta arată datele unui sondaj CBS Research privind intențiile de

Octavian Țîcu, candidatul Blocului „Împreună” la scrutinul prezidențial, a numit „evoluții” rupturile sale cu diferite formațiuni de-a lungul carierei politice. Precizarea a fost făcută după ce NewsMaker l-a întrebat, în timpul dezbaterilor electorale de la ProTV Chișinău, dacă va putea menține relații politice stabile pe termen lung, dat fiind faptul

Președinta Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, a declarat că nu participă la dezbateri electorale cu contracandidații săi pentru că „cel puțin jumătate” ar fi susținuți de oligarhul fugar Ilan Șor și, respectiv, nu reprezintă cetățenii țării. În același timp, Maia Sandu nu exclude că ar putea participa

Victoria Furtună, care va candida la alegerile prezidențiale din această lună, a anunțat că, în orașul Vulcănești, Găgăuzia, poliția i-a confiscat mai multe bannere electorale. Aceasta a calificat acțiunile oamenilor legii ca fiind „abuz de putere”, precizând că intenționează să depună plângeri la Ministerul Afacerilor Interne și Procuratură. Contactat de

Octavian Țîcu, candidat la alegerile prezidențiale din această lună, consideră că Republica Moldova trebuie să adere la NATO, chiar dacă majoritatea populației țării nu susține această idee. El a declarat că, în cazul în care va deveni președintele țării, va explica cetățenilor de ce este necesară integrarea în Alianța Nord-Atlantică,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x