bolea

Deputatul socialist Vasile Bolea și-a cerut scuze pentru cuvintele sale despre autiști. Scuzele lui Bolea au fost scrise pe 6 ianuarie pe pagina sa de Facebook. „Regret că o exprimare la adresa unei acțiuni politico-juridice făcută de mine, a fost distorsionată, motiv pentru care adresez scuzele de rigoare familiilor și

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco a criticat dur o declarație a colegului său din legislativ, Vasile Bolea. Reacția vine după ce socialistul a calificat intenția de autodizolvare a Parlamentului prin votul a 67 de deputați drept „invenție a unui autist, băgată pe gât”. Și reprezentanții AO „SOS

Șefii celor mai importante instituții de stat, care au ajuns în această funcție în perioada lui Vladimir Plahotniuc, ar putea să-și piardă fotoliul. Deputații PSRM au înregistrat o inițiativă legislativă „Privind lustrația și curățarea statului de influența oligarhică”. Proiectul a fost prezentat de către socialistul Vasile Bolea în cadrul unui

Deputatul socialist Vasile Bolea afirmă că Maia Sandu în calitatea sa de președinte al Republicii Moldova și comandat suprem al forțelor armate, ar putea utiliza instrumentele și instituțiile pe care le are în subordonare pentru a aduce destabilizarea în regiune. De asemenea, acesta a invocat că un alt motiv este

Liderul formațiunii „Partidul Nostru” Renato Usatîi își cheamă susținătorii să se alăture la protestul anunțat de președintele ales Maia Sandu. Într-o adresare LIVE pe pagina sa de Facebook, publicată miercuri seara, Usatîi a îndemnat participanții să nu utilizeze simboluri de partid. Manifestația urmează să se desfășoare pe 3 decembrie, începând

Deputata socialistă Ala Dolință a participat la ședința online a Comisiei juridice, numiri și imunități din 15 octombrie, dintr-un local. În timp ce colegii săi dezbăteau un subiect privind sistemul public de pensii, aceasta a vorbit la telefon, iar ulterior a mâncat supă. Parlamentara a continuat să mănânce până când

Deputatul fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr (DA) Iurie Reniță a expediat trei sesizări adresate președintei Autorității Naționale de Integritate (ANI) Rodica Antoci, cu solicitarea de a verifica averea declarată de către parlamentarii socialiști Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Corneliu Furculiță. Într-o postare publicată pe 8 septembrie pe pagina sa de

Deputatul PSRM, Vasile Bolea a expediat un demers în adresa Autorității Naționale de Integritate, Procuraturii Generale și Comisiei Electorale Centrale în legătură cu declarația de avere a liderei PAS, Maiei Sandu. Bolea susține că a găsit mai multe neconcordanțe. „După ce câțiva ani spunea că a trăit din rezervele din

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Petru Frunze a anunțat că a înregistrat o plângere la Procuratură pe numele președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM) Vasile Bolea, pe motiv că ar face presiuni asupra angajaților Autorității Naționale de Integritate (ANI). „Bolea crede că toate minciunile inventate

Deputatul PSRM Vasile Bolea a depus o sesizare la Autoritatea Națională de Integritate în legătură cu declarația de avere și interese ale deputatului PAS Petru Frunze. Într-o postare publicată pe 5 august pe pagina sa de Facebook, socialistul îl acuză pe Frunze că nu a declarat mai multe bunuri și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x