Josep Borrell, ex-Înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și ex-vicepreședinte al Comisiei Europene, a fost decorat de președinta Republicii Moldova Maia Sandu cu „Ordinul de Onoare”. Un decret în acest sens a fost semnat de șefa statului iar pe 12 decembrie a fost publicat
Președinta Maia Sandu a semnat un decret cu privire la revocarea lui Victor Parlicov din funcția de ministru al Energiei. Se întâmplă după ce premierul Dorin Recean a solicitat, pe 5 decembrie, demisia lui Victor Parlicov. Decretul a fost publicat pe site-ul Președinției și intră în vigoare la data semnării.
Eduard Ohladciuc a fost destituit din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale. Un decret în acest sens a fost emis de președinta Maia Sandu pe 26 septembrie, intrând în vigoare la data semnării. Documentul poate fi contestat în instanța de judecată. Amintim
Demiterea a șase judecători din Republica Moldova, printr-un decret al președintei Maia Sandu, a stârnit profunda îngrijorare a Asociației Judecătorilor din Republica Moldova. Aceasta atrage atenția asupra respectării principiilor fundamentale ale justiției, independenței și integrității sistemului judiciar. Potrivit Asociației, situația actuală ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea
Șase judecători au fost eliberați din funcție, conform unui decret semnat de președinta Maia Sandu și publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Judecătorii Rodica Berdilo, Victoria Harîrca, Irina Păduraru, Eugen Popovici, Victoria Sanduța și Svetlana Tizu părăsesc sistemul judiciar. Decretul intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial
Președinta Maia Sandu a semnat, pe 5 septembrie, decretul privind aprobarea înființării ambasadei Republicii Moldova în Kazahstan. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială, care a precizat că documentul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Amintim că, la sfârșitul lunii august, Cabinetul de miniștri a aprobat
Igor Talmazan, fostul șef al Serviciului Vamal, care a demisionat după scandalul de corupție de la Aeroportul Chișinău din aprilie, a fost numit secretar general al Parlamentului. Un decret care prevede acest lucru a fost semnat de președintele Parlamentului Igor Grosu pe 24 iunie. De asemenea, Tamara Gheorghița, care a
Regretatul scriitor Spiridon Vangheli va fi înmormântat pe 24 iunie. Astfel, 24 iunie a fost decretată zi de doliu național în Republica Moldova. Un decret care prevede acest lucru a fost semnat de președinta Maia Sandu. Președinta Sandu a publicat un mesaj de condoleanțe în contextul decesului lui Spiridon Vangheli
Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care sunt inițiate negocierile de aderare la Uniunea Europeană și este desemnată Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova. Decretul a fost semnat pe 21 iunie. Instituția prezidențială a anunțat că pe 21 iunie, în
Ex-comandantului Armatei Naționale, Igor Gorgan, care este suspectat de colaborare cu serviciul de informații militare al Rusiei, GRU, i-au fost retrase cele două distincții de stat conferite în trecut. Un decret care prevede acest lucru a fost semnat pe 11 iunie de președinta țării, Maia Sandu. Potrivit decretului prezidențial, lui