Vara ne bucurăm de vreme bună, soare, natură. Ne gândim la plaje însorite, plimbări montane, mai multe activități recreative în aer liber. Înainte de toate, aveți grijă de sănătate și de pielea dumneavoastră. Radiațiile ultraviolete, variațiile bruște de temperatură, căldură, unii alergeni pot determina modificări ale pielii. Pentru a nu
Timp de 3 luni, ne propunem ca împreună cu tine să ajutăm 18 familii cu mulți copii frumoși, cuminți și muncitori, ce trăiesc la limita subzistenței și să le reamintim că orice lucru micuţ este de fapt un lucru mare, atât de mare cât zâmbetul unui copil. La începutul lunii
Dita EstFarm și Farmacia Familiei susține în mod constant sistemul de sănătate din Republica Moldova, inclusiv și prin donații importante de echipament medical. “Suplimentar zecilor de mii de măști de protecție, oferite în debutul pandemiei, diferitor instituții publice, acum, am decis să susținem Agenția Națională pentru Sănătate Publică cu 50
Efectul luminii albastre asupra vederii noastre este un subiect de dezbatere, deoarece suntem expuși la unde de lumină cu componentă albastră atât în interior cât și în exterior. Pe de o parte, avem nevoie de lumină albastră pentru un corp sănătos și pentru starea noastră generală de bine. Pe de
Și pentru Farmacia Familiei, ca și pentru toți ceo care dezvoltă o afacere acasă, acest an a fost o provocare. Am învățat din mers, ne-am adaptat rapid, pentru a fi la nivelul aşteptărilor clienților printr-un serviciu bine organizat. În același timp, constant am sprijinit și pe cei mai vulnerabili. Am
Farmacia Familiei a donat laptopuri pentru mai mult de 200 de copii din 27 de localități din țară, pentru a susține șansa egală la educație, dar și pentru a atrage atenția asupra nevoilor și suferințelor copiilor din mediile vulnerabile. «M-am născut cu drepturi ca și tine, dar visele mele au
De-a lungul vieții ochii noștri sunt supuși unor provocări vizuale. Cele mai multe dintre ele sunt inofensive și pot fi corectate prin purtarea de ochelari. Acordând o atenție sporită alegerii noilor dumneavoastră ochelari vă veți asigura nu doar că aceștia vor fura toate privirile, dar și că vă vor reflecta
Brandul «Farmacia Familiei» — unul dintre cele mai de succes și îndrăgite branduri din Republica Moldova. Asta o demonstrează și cele două trofee câștigate recent de rețeaua de farmacii — Notorium Trademark Awards 2020 şi Premiul Mare — Mercuriul de Aur, la concursul «Marca comercială a anului». «Acest premiu este
Cum știi sigur că ai ales cele mai bune lentile, rame și ochelari de soare? Le cumperi dintr-o sursă sigură. Optica Familiei din Farmacia Familiei te așteaptă mereu cu produse originale 100%, pe care le poți cumpăra prin condiții speciale de finanțare, fără bani la îndemână, fără dobândă, fără comisioane
Fiecare copil merită să aibă parte de studii calitative și un viitor mai frumos, iar noi putem ajuta. Farmacia Familiei a ales să susțină educația, oferind copiilor șansa unui viitor mai bun. În perioada august — septembrie Farmacia Familiei va dona 50 de calculatoare copiilor din mediile vulnerabile. Compania este