Ministra Justiției a declarat că va analiza cu maximă atenție cazul de la Rădeni din raionul Strășeni, unde o mamă a fost supusă unui viol în grup iar trei suspecți, inițial reținuți, au fost văzuți la libertate. Ministra a explicat că în privința unui suspect a fost aplicat arestul preventiv,
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a discutat cu reprezentanții Sudzucker Moldova, cel mai mare producător de zahăr din țara noastră, și un grup de producători de sfeclă de zahăr din raionele de nord în contextul crizei din acest sector agro, provocată de secetă. Oficialul a declarat că Ministerul
Unul dintre moldovenii care a desenat steau lui David pe mai multe clădiri din capitala Franței, Paris, a fost implicat, anterior, în acțiuni de huliganism și destabilizare dirijate de grupul criminal „Șor”. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat din 28 noiembrie. „În contextul cetățenilor
Peste 100 de incidente au fost constatate de Asociația Promo-LEX după ce a monitorizat scrutinul din 19 noiembrie. Printre acestea sunt: prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în raza secțiilor de votare, fotografierea buletinelor de vot, transportarea organizată a alegătorilor, votarea în grup, inclusiv acte de violență/intimidare a
Un grup de turiști au fost la un pas de a fi atacați de un urs pe drumul Transfăgărășan din România, după ce au încercat să se apropie prea mult de acesta pentru a-l fotografia. Cazul a avut loc pe 1 octombrie, realatează G4media.ro. Un grup de turiști, în care
Mai multe persoane din Rusia nu au fost lăsate să intre în Moldova și se află de două zile la Aeroportul din Chișinău. Cel puțin aceasta a scris presa rusă în dimineața zilei de 20 septembrie. Potrivit Ria Novosti, persoanele sunt „oameni de știință din Federația Rusă și din țările
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Inspectoratul Național de Investigații, au destructurat activitatea unui grup infracțional, care le facilita solicitanților plecarea la muncă în Uniunea Europeană, în baza actelor false europene, la prețul de 150-500 euro. Oamenii legii au efectuat 16 percheziții în automobilele
Membrii unui grup infracțional din Republica Moldova sunt suspectați că au agresat fizic persoane de origine turcă. Oamenii legii au constatat că suspecții au cauzat prejudicii materiale cetățenilor străini. Indivizii s-au dovedit a fi locuitori ai municipiului Chișinău și raionului Anenii Noi, cu vârstele cuprinse între 24 și 41 de
Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova s-au mobilizat în legătură cu situația din Ucraina. Aceștia au creat un grup pe Facebook pentru a ajuta cetățenii ucraineni care vin în Republica Moldova. Internauții publică mesaje atât în limba română, cât și ucraineană pentru a fi înțeleși de cetățenii statului vecin. „Imediat
Au fost reținuți trei membri ai unui grup infracțional de la care au fost ridicate circa 8 kg de marijuana și 2,5 kg de alfa-PVP (drog sintetic), care pe piața neagră ar valora peste 5,6 milioane lei. Reținerea a fost efectuată de echipa Poliției de Frontieră, sub conducerea Procuraturii pentru