guvern

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a avut o întrevedere cu Peter Michalko, ambasadorul UE în Republica Moldova. Oficialii au trecut în revistă un șir de subiecte de actualitate. Potrivit unui comunicat emis de guvern, aceștia au acordat o atenție deosebită analizării situației epidemiologice, a eforturilor depuse de autorități în sensul combaterii

Hotărârea guvernului privind instituirea stării de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial. Decizia de instituire a stării de urgență a fost luată la ședința executivului de marți, 30 martie. „Necesitatea instituirii stării de urgență este determinată de capacitățile legale și de control limitate ale Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică

Guvernul a impus interdicția de a exporta grâul din rezervele de stat până pe data de 12 aprilie. O decizie în acest sens a fost luată la ședința executivului din 30 martie. Anterior, membrii cabinetului de miniștri au luat o pauză de aproape două ore pentru a lua o decizie

Nouă ambasadori au fost numiți prin cumul și în alte state. O decizie în acest sens a fost luată la ședința executivului, astăzi, 30 martie. Astfel, au numiți prin cumul următorii ambasadori: Victor Țvircun a fost numit ambasador prin cumul în Oman și Kuwait; Oleg Țulea a fost numit ambasador

Membrii cabinetului de miniștri se întrunesc în ședință, astăzi, 30 martie. Pe ordinea de zi sunt incluse 6 subiecte.   

Președinta Maia Sandu a solicitat guvernului să aprobe de urgență o hotărâre prin care să impună restricții temporare la exportul grâului de proveniență din rezervele de stat. Despre acest lucru, șefa statului a anunțat pe pagina sa de Facebook, astăzi, 29 martie. „În contextul informațiilor apărute în public cu privire

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Andrei Năstase i-a cerut în mod public președintelui Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon să își retragă candidatul la funcția de prim-ministru și să accepte un alt pretendent. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din 29 martie. Andrei Năstase s-a referit

Candidatul desemnat la funcția de premier a prezentat la secretariatul Parlamentului programul de guvernare și componența cabinetului de miniștri. Lista echipei propuse de Igor Grosu a fost publicată pe site-ul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Astfel, din noul guvern ar urma să facă parte: Igor Grosu este președintele Partidului Acțiune

Deputații au aprobat, în ședința plenară din 18 martie, un proiect de lege care are drept scop îmbunătățirea funcționării Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și consolidarea capacităților acesteia de a reacționa adecvat pentru combaterea pandemiei COVID-19 și a altor eventuale epidemii. Prin modificarea Legii privind supravegherea de stat a

Candidatul majorității parlamentare la funcția de premier al Republicii Moldova este Vladimir Golovatiuc, fost deputat, iar de curând ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă. NM a decis să amintească despre cariera acestuia din ultimii 20 de ani. Vladimir Golovatiuc este economist de profesie. Acesta a studiat la Facultatea de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x