guvern

Un complet de judecată de la Curtea de Apel s-a întrunit astăzi, 20 noiembrie, pentru a examina recursul membrilor fostului guvern Filip în privința urmăririi penale inițiate pentru uzurparea puterii de stat. Un comunicat în acest sens a fost publicat pe site-ul procuraturii. Ședința a fost, însă, ulterior, amânată până

Prim-ministrul Ion Chicu dă asigurări că bugetul de stat va acoperi financiar toate inițiativele sociale anunțate de președintele Igor Dodon, în urma unei întruniri cu premierul și președintele legislativului. Declarația a fost făcută astăzi, 19 noiembrie, după ședința executivului. „Toate proiectele sociale care au fost anunțate ieri au acoperire financiară

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție la numirile și demisiile aprobate astăzi, 19 noiembrie, de cabinetul de miniștri, în frunte cu Ion Chicu. Într-o postare pe facebook, lidera PAS a scris că „numirile la grămadă de astăzi reconfirmă faptul că democrații și socialiștii puneau

Noul cabinet de miniștri, în frunte cu premierul Ion Chicu, s-au întrunit astăzi, 19 noiembrie, în ședință. În cadrul acesteia, executivul a aprobat mai multe demisii și numiri. Astfel, Iurie Paşînschi a fost numit în funcţia secretar general al Ministerului Finanţelor. Totodată, cei trei secretari de stat ai Ministerului Finanţelor:

Nicolae Eșanu este consilierul prim-ministrului Ion Chicu în domeniul dreptului. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi, 18 noiembrie, anunță serviciul de presă al guvernului, într-un comunicat de presă. Nicolae Eșanu are o experiență de peste 25 de ani în domeniul dreptului, se mai arată în comunicat. Eșanu

Președintele Igor Dodon a avut astăzi, 15 noiembrie, o întrevedere cu noul cabinet de miniștri. Anunțul a fost făcut de șeful statului, pe pagina sa de Facebook. „Sunt cîteva subiecte care trebuie urgent discutate și pe care propun să le abordăm săptămîna viitoare la ședința Consiliului Suprem de Securitate: reforma

Prima ședință a noului cabinet de miniștri, care urma să se desfășoare astăzi, 15 noiembrie, la ora 8.00 a fost anulată. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat cu doar o oră și jumătate înainte de ora stabilită. Serviciul de presă al guvernului a specificat pentru NM, că miniștrii s-au

Președintele Igor Dodon susține că va susține activitatea noului cabinet de miniștri, însă va fi un mare „critic și adversar”, dacă nu vor fi înregistrate rezultatele așteptate. Declarația a fost făcută astăzi, 14 noiembrie, într-o postare pe pagina de facebook a șefului statului. „Am înaintat noului cabinet de miniștri o

Noul premier al Republicii Moldova susține că reforma justiției este principala urgență care motivează graba cu care a fost învestit noul guvern. Declarația a fost făcută de Ion Chicu astăzi, 14 noiembrie, la scurt timp după votul din parlament. „Proiectul reformei justiției care a fost remis în august Comisiei de

Premierul Maia Sandu i-a acuzat pe socialiști de încălcarea promisiunilor. Declarația a fost făcută astăzi, 14 noiembrie, în cadrul ședinței de guvern. Întrunirea s-a desfășurat concomitent cu cea a parlamentului, în cadrul căreia și-a expus programul de guvernare Ion Chicu. „Unii băieți lacomi, dornici de putere și avere, nu numai

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x