Ambasadorul Republicii Moldova la Tel Aviv, Alexandr Roitman, poartă negocieri cu autoritățile israeliene pentru eliminarea taxei pentru obținerea permisului electronic obligatoriu, cunoscut sub denumirea de Electronic Travel Authorization (ETA-IL). Dacă nu se ajunge la un acord, autoritățile moldovene vor implementa taxe similare pentru cetățenii israelieni care doresc să viziteze Republica
Situația în Israel este incertă, de aceea cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite călătoriile în această țară, iar cei deja aflați acolo trebuie să se informeze în timp despre adăposturi, în cazul unui atac. Declarația a fost făcută de către ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman. În contextul
Israelul se așteaptă la un atac din partea Iranului după moartea liderului Biroului politic al organizației teroriste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh. Unele surse mass-media scriu că acesta ar putea avea loc pe 5 august, în timp ce altele indică datele 12 și 13 august. Astfel, potrivit Axios, care citează sursele
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să evite călătoriile în Israel și regiunea Orientului Mijlociu, din cauza riscului „sporit” de escaladare a conflictului militar care are loc acolo. Recomandarea a fost făcută în data de 4 august. „Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova vine cu recomandarea fermă către
Gruparea Hamas a anunțat pe 31 iulie despre moartea liderului lor Ismail Haniyeh. Gruparea a spus că Haniyeh a decedat urmare a unei lovituri a armatei israeliene asupra reședinței sale din Teheran. Împreună cu liderul Hamas a murit și o persoană din garda lui de corp. „Frate, lider, Mujahid Ismail
Doi moldoveni, de 38 și 48 de ani, s-au înecat în Israel. Incidentul tragic a avut loc în noaptea de 26 spre 27 iulie, în orașul Bat Yam – localizat pe coasta mediteraneană a Israelului, în districtul Tel Aviv. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de ambasadorul Republicii Moldova în
Un atac cu rachetă a ucis cel puțin 12 tineri pe Înălțimile Golan, ocupate de Israel. Cei uciși aveau între 10 și 20 de ani, relatează BBC News. Armata israeliană a acuzat de atac gruparea paramilitară libaneză Hezbollah. Cea din urmă a negat „orice legătură cu incidentul” și a spus,
Statul Israel a amânat noile reguli de intrare pe teritoriul său. Acestea vizau cetățenii statelor cu regim fără de vize, inclusiv cetățenii Republicii Moldova, și urmau să devină obligatorii din 1 august 2024. Străinii trebuiau să obțină un permis electronic obligatoriu, Electronic Travel Authorization – ETA-IL, contra cost – aproximativ
Un tânăr de 18 ani ajunge în fața judecătorilor. Acesta este învinuit că și-a violat bunica. Băiatul riscă până la 6 ani de închisoare. Potrivit procurorilor, el și-a recunoscut vinovăția. Pe 24 iulie, Procuratura Generală a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a transmis în instanța de judecată o
O persoană a murit și 10 au suferit răni la Tel Aviv, în noaptea de 19 iulie. S-a întâmplat după ce o dronă, care a pătruns pe teritoriul țării, a explodat. Explozia a fost auzită în tot orașul. Totuși, înainte de aceasta, alertele de raid aerian nu au răsunat. Ambasadorul