judecată

Omul de afaceri ucrainean Timur Mindici, considerat un apropiat al lui Vladimir Zelenski, a depus o acțiune în instanță împotriva președintelui Ucrainei. Documentul a fost înregistrat la Curtea Administrativă de Casație a Curții Supreme a Ucrainei, relatează Current Time TV. În plângerea sa, Mindici contestă decretul președintelui Ucrainei prin care,

Procuratura Anticorupție a declarat că, în perioada 2019–2026, a pornit 66 de cauze penale privind infracțiuni electorale. Acestea vizează finanțarea ilegală a partidelor, a campaniilor electorale, a concurenților electorali sau coruperea alegătorilor. 41 de dosare au fost expediate în instanță, iar 30 au fost finalizate prin sentințe de condamnare, cu

Ana Taban, ex-ambasadoare în India, a anunțat că își rezervă dreptul de a-l da în judecată pe ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi pentru declarațiile sale din 8 mai de la Radio Moldova. Se întâmplă la câteva zile după ce Taban a anunțat că a dat în judecată Ministerul de Externe. Menționăm

Ana Taban, fostă ambasadoare a Republicii Moldova în India, a anunțat că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe. „A se înțelege conducătorul acestuia – viceprim-ministrul Mihai Popșoi”, a precizat aceasta pe o rețea de socializare. Ea a invocat în acest sens trei motive, dintre care unele sunt legate de

Procurorii au finalizat urmărirea penală și au expediat, în instanța de judecată, una din cele două cauze penale pornite în urma incendiului care a izbucnit pe 16 mai 2025 la mansarda unui bloc din orașul Durlești. Pe banca acuzaților vor compărea trei persoane, acuzate de încălcare cu rea-voință a regulilor

Deputatul și liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, s-a plâns că a fost amendat cu 3000 de lei, ca urmare a unei plângeri depuse de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, la poliție. Costiuc a spus că nu va achita amenda și o va contesta, totodată a afirmat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a inițiat nicio acțiune în instanță pe durata exercitării mandatului. Pe de altă parte, 37 de decrete și acte semnate de șefa statului au fost contestate în judecată, în perioada 2021 – 2025, a precizat Președinția într-un răspuns oficial transmis pentru NewsMaker Cele mai

Avocații fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc – acuzat de implicare în frauda bancară – au cerut, la ședința de judecată din 10 februarie, extinderea listei martorilor apărării cu încă 48 de persoane. Totodată, apărarea a depus două sesizări la Curtea Constituțională. Avocatul Lucian Rogac a declarat că, până

Omul de afaceri Veaceslav Platon va fi audiat, prin videoconferință, în calitate de martor al apărării în dosarul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Decizia a fost pronunțată pe 22 ianuarie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Instanța a stabilit însă că audierea va avea loc doar cu condiția că Platon

Ministrul Educației, Dan Perciun, ar putea fi acționat în judecată, după o reacție publicată pe 28 decembrie pe rețelele de socializare, în care a comentat informații apărute „pe surse” pe Telegram. Jurnalistul Dumitru Cîrîcu, autor al unuia dintre canalele de Telegram vizate de ministru, a anunțat pe 29 decembrie că

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x