Cetățenii Republicii Moldova pot călători cu pașapoartele expirate în alte două țări – Armenia și Estonia. Aceasta după ce autoritățile au anunțat săptâmâna trecută că Letonia, statul Israel și Federația Rusă au acceptat să primească moldovenii cu acte cu termen de valabilitate extins. Pe 10 iunie, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe
Un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut cetățenia României, iar alte 100 de mii de oameni sunt în proces de așteptare. Numărul basarabenilor dornici de a obține cetățenia română a fost făcut public de secretarul de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României,
Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (PAM) va acorda o a doua rundă de ajutor financiar familiilor din Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina. Douglas Mercado, șeful Biroului PAM în Moldova, a declarat că a doua rundă va viza gospodăriile deja înregistrate care au primit ajutor financiar în prima rundă,
Ministerul Justiției va expedia în adresa Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative, astfel încât să fie permisă instrumentarea cauzelor penale în lipsa persoanei, dacă aceasta în mod vădit se eschivează de la acțiunile desfășurate de organele de drept. Un anunț în acest sens a fost făcut de
În această dimineață, procurorii și CNA au efectuat câteva zeci de percheziții la mai multe adrese, unde își desfășoară activitatea angajații unei companii de consultanță în domeniul tranzacțiilor la bursă. În urma acestora au fost reținute 24 de persoane. Acestea sunt bănuite de spălare de bani în proporții deosebit de
Termenul de valabilitate al pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova care au expirat în perioada 1 ianuarie 2020 sau urmează să expire până la 30 decembrie 2022 va fi prelungit. Declarația a fost făcută, pe 18 mai, de prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă. „Începând cu 1 lunie, va
Un grup infracțional, format din opt cetățeni moldoveni, ar fi estorcat bani de la șoferii din Moldova care circulau în afara țării cu microbuzele și autocarele destinate transportării pasagerilor și coletelor. „Aceștia pretindeau de la șoferi taxe săptămânale de protecție”, comunică reprezentanții Poliției. Într-un episod investigat de Poliție, în timp
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cele mai multe voturi ar acumula PAS – 29,1%, fiind urmat de PSRM, pentru care ar vota 22,5% din alegători și Partidul „ȘOR”, care ar obține 7,8%. Datele se conțin în sondajul Sondajul CBS-AXA, publicat pe 10 mai. Partidul Comuniștilor ar fi
Cei 9 reținuți pentru traficarea a circa 100 migranți din regiunea Orientului Mijlociu au primit câte 30 de zile de arest preventiv. Încheierile au fost pronunțate de Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana), la solicitarea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). „Învinuiții sunt din Ceadîr-Lunga și Comrat, iar
Ministerul de Externe condamnă tentativele de recrutare în armata rusă a cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană. Chişinăul poartă discuţii în acest sens şi a transmis deja părții rusești poziţia sa fermă referitor la aceste acțiuni. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu, care a precizat că reprezentanţii