Colaj NM

Cum îți întorci banii de la Air Moldova, dacă a fost anulat zborul? Precizările lui Recean

Premierul Dorin Recean a spus că cetățenii care nu au primit banii înapoi de la Air Moldova, fiindu-le anulate zborurile, își pot recupera banii. Fie de la sistemele MasterCard şi Visa, dacă au achitat cu cardul, sau „făcând o adresare corespunzătoare”. 

„Cetățenii trebuie să știe că în momentul în care ei au plătit cu cardul, pot revendica aceste sume în procedurile de a revendica pentru serviciul neacordat. Sistemele de carduri MasterCard și Visa Card au o procedură automatizată de revendicare a banilor pentru serviciile neoferite”, a spus premierul.

El a adăugat că „în momentul în care nu a cumpărat un bilet cu cardul și acest serviciu nu a fost oferit, cetățeanul își poate recupera banii imediat făcând o adresare corespunzătoare”.

Pe 3 martie, Autoritatea Aeronautică Civilă a declarat că în cazurile când pasagerul a procurat un bilet de avion de la compania aeriană, pentru o cursă regulată, asistența urmează a fi oferită de către compania dată.

„Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate în adresa companiei aeriene, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa Autorității Aeronautice Civile – adresa: mun. Chişinău, bulevardul Dacia, 80/2. Concomitent nu ezitați să apelați telefonul consumatorului (022)823583 pentru o consultație”, menționa Autoritatea.

În cazul unei curse neregulate, charter, atunci când pasagerul a procurat un pachet turistic, prin intermediul unei agenții de turism și nu are legătură directă contractuală cu compania aeriană, asistența va fi acordată de către agenția turistică.

„Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate în adresa agenției de turism, iar ulterior, în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa Autorității Aeronautice Civile”, adăugau reprezentanții Autorității.

***

De menționat că Air Moldova în ultima perioadă și-a anulat mai multe curse. Anterior, Air Moldova a venit cu precizări despre 3 zboruri anulate pe 12 aprilie. Compania aeriană a spus că i-au fost blocate conturile, astfel nu a avut posibilitatea să-și achite serviciile ca ulterior să fie operate zborurile. Air Moldova a declarat că a ajuns în această situație din cauza unei condiționări a băncii de a majora suma de depozit pentru garantarea rambursării biletelor neutilizate.

Recent, compania a lansat o petiție pe online. Aceasta a solicitat, din numele a 285 de angajați, intervenția președintei Maia Sandu. Air Moldova a spus că șefa statului ar fi „ultima șansă de a salva operatorul național”. În caz contrar, a adăugat compania, va intra în faliment.

Președinta Maia Sandu a comentat petiția lansată de Air Moldova. Șefa statului a declarat că cererea nu intră în prerogativele Președinției și că „resursele financiare sunt la bugetul de stat”, însă datoriile acumulate de Air Moldova trebuie să le întoarcă „cei care le-au făcut”. În același timp, președinta a menționat că autoritățile așteaptă „noutăți de la Procuratură despre modul în care a fost falimentată această companie atunci când era în proprietatea statului, după care privatizată”.

Pe 26 aprilie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Liliana Dabija a anunțat că în urma multiplelor zboruri anulate, Autoritatea Aeronautică Civilă a emis prescripții și a efectuat controale la Air Moldova. Totodată, de la compania aeriană a fost solicitat un plan de dezvoltare, pentru a nu permite comercializarea pe termen lung a biletelor, astfel încât consumatorii să nu fie afectați. Totuși, o decizie privind ridicarea licenței nu a fost luată, potrivit ministrei.

Pe 27 aprilie, prim-ministrul Dorin Recean a comentat situația de la Air Moldova, nevoită să își anuleze mai multe curse avia în ultima perioadă. Premierul declara că Air Moldova ar fi fost fraudată și furată deliberat de politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la închisoare în dosarul „frauda bancară”. „Guvernul nu trebuie să rezolve problemele Air Moldova, dar problemele din sistem”, a menționa Recean.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zorana Jevtic/REUTERS

Vucić pierde puterea, după mai bine de un deceniu de guvernare în Serbia. Rezultatele alegerilor în Bulgaria și Brazilia

În Bulgaria, va avea loc turul al II doilea al alegerilor prezidențiale, după ce, pe 25 octombrie, niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută a voturilor, iar prezența la urne a fost cu mult sub pragul de 50%. Tot pe 25 octombrie, dar în Brazilia, actualul președinte a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În aceeași zi, în Serbia au avut loc alegeri parlamentare, câștigate de opoziție, reprezentantă de „Liga Studenților” pe fondul unei prezențe record la vot. Fostul președinte al Serbiei, Aleksandar Vučić, a recunoscut înfrângerea Partidului Progresist Sârb, aflat la guvernare și condus de acesta, relatează Deutsche Welle.

Potrivit sursei citate, în primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută necesară a voturilor. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale a țării, după procesarea a 95,3% din buletinele de vot, actuala șefă a statului, Iliana Iotova, a obținut 34,6% din voturi, fiind urmată de fostul premier prooccidental Andrei Ghiurov cu 32%. Prezența la vot a fost de doar 22,2%, cu mult sub pragul necesar de peste 50%. Turul al doilea va avea loc pe 1 noiembrie.

În Brazilia, actualul președinte Luiz Inacio Lula da Silva a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Contracandidatul său, Flavio Bolsonaro, cere anularea rezultatelor votului. Potrivit rezultatelor oficiale, candidatul de centru-stânga și actualul șef al statului a obținut 51,8% din voturi, în timp ce rivalul său, populistul de dreapta, senator și fiul fostului președinte ultraconservator al țării Jair Bolsonaro a acumulat 48,2%. Este prima dată în istoria Braziliei când alegerile sunt câștigate de un candidat care s-a clasat pe locul al doilea în primul tur de scrutin.

La alegerile parlamentare din Serbia, opoziția, reprezentantă de „Liga Studenților”, a obținut victoria pe fondul unei prezențe record la vot. Fostul președinte al Serbiei, Aleksandar Vučić, a recunoscut înfrângerea Partidului Progresist Sârb, aflat la guvernare și condus de acesta. „Nu avem încă rezultatele finale, dar este evident că am pierdut aceste alegeri. (…) Ei vor obține între 135 și 140 de mandate, iar noi vom avea 105. Nimeni altcineva nu a intrat în parlament”, a menționat acesta.

Născut în 1970, Vučić ajunge în opoziție după 14 ani în care a deținut neîntrerupt funcții de putere, de la ministru al Apărării și prim vicepremier, la șef al Guvernului și președinte al țării, poziție din care a demisionat în urmă cu o lună pentru a putea candida la alegerile parlamentare, în condițiile în care Constituția nu îi permitea încă un mandat la Președinție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: