Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a declarat pe 30 noiembrie că „așa numitul moratoriu”, propus de Forța Fermierilor, „nu poate fi aplicat sub nici o formă”. Iar propunerea de a redistribui din fondul AIPA, pentru 2024, a 500 de milioane de lei pentru compensarea producătorilor de porumb și floarea soarelui,
Deputații au votat în ședința legislativului din 17 februarie, introducerea unui moratoriu temporar asupra construcțiilor stațiilor petroliere, având în vedere că numărul excesiv de mare de stații duce la cheltuieli crescânde și la o presiune mai mare pe prețurile la pompă. Moratoriul va rămâne în vigoare până la elaborarea de
Guvernul Îndemnizația unică la nașterea copilului se va majora de la 1 ianuarie cu 6%, până la 10068 de lei. Un proiect în acest sens a fost aprobat de guvern. Banii pentru majorarea îndemnizațiilor au fost deja prevăzuți în bugetul de stat pentru anul 2022. Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, în
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi extinderea până la 31 decembrie 2022 a moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar pe funcțiile vacante înregistrate la data de 30 noiembrie 2021. Este vorba de peste 14 mii de funcții vacante. Documentul prevede că, pe parcursul moratoriului, angajarea personalului pe funcțiile
Primarul capitalei Ion Ceban afirmă că Guvernul vrea să distrugă Autoritățile Publice Locale. Asta după ce, pe ordinea de zi a ședinței, din 29 decembrie, a Executivului a fost inclus proiectul de hotărâre privind extinderea moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar. Și directorul executiv al Congresului Autorităților Locale
Guvernul va aproba extinderea moratoriului temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar pe funcțiile vacante înregistrate la 30 noiembrie 2021. O decizie în acest sens urmează să fie aprobată de Executiv, în ședința din 29 decembrie. Cele mai multe locuri vacante sunt la Ministerul Afacerilor Interne – 1974, Ministerul Apărării-1541
Primarul capitalei Ion Ceban a decis să instituie moratoriu pe eliberarea oricăror acte permisive de construcție în centrul istoric. Anunțul a fost făcut pe 7 septembrie. Edilul a precizat că decizia este valabilă până în data de 1 aprilie 2022. „Am transmis ieri Ministerului Culturii o scrisoare prin care am
Construcția unui bloc de apartamente, care urma să fie ridicat la inersecția străzilor Dosoftei și Lazo din capitală, va fi suspendată pentru ca autoritățile să verifice dacă actele prin care a fost autorizată construcția corespund cu proiectul propriu-zis. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care susține că în
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că reprezentanții mai multor partide au făcut presiuni asupra sa, pentru ca guvernul interimar să instituie un moratoriu asupra noilor standarde europene de aplicare a asfaltului. Declarații în acest sens au fost făcute în platoul emisiunii „Cutia Neagră”, miercuri, 9 iunie. „Asupra unui subiect am
În cadrul briefingului din 5 aprilie, președintele Igor Dodon a avut un mesaj pentru politicienii din Republica Moldova. Șeful statului a propus „instituirea unui moratoriu asupra discuțiilor politice din societate”. „Am văzut în ultimul timp tot mai multe mesaje acide din partea unor reprezntanți ai clasei politice. Vreau să vin