numire

Magistratele Stela Procopciuc, Diana Stănilă și Viorica Puica au fost numite judecătoare la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Două decrete privind numirea judecătoarelor au fost semnate pe 3 iunie de președinte Maia Sandu. Stela Procopciuc și Diana Stănilă au fost numite judecătoare la CSJ printr-un singur decret prezidențial. Magistratele își

Guvernul a aprobat, pe 30 aprilie, demisia lui Vladimir Cuc din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și numirea lui în calitate de ambasador în Elveția și, concomitent, reprezentant permanent al țării noastre pe lângă Oficiul ONU la Geneva. Totodată, miniștrii au susținut numirea unui nou șef

Andrei Pavaloi, care este și membru MAN – condus de edilul Ion Ceban, a confirmat că a fost numit șef adjunct al Direcției generale educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău. El a spus că numirea a avut loc urmare a desfășurării unui concurs, despre care a aflat de pe

Felicitări, însoțite de acuzații, la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Corneliu Pântea, vicepreședintele fracțiunii partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN) – condus de edilul Ion Ceban, a felicitat-o pe consiliera Zinaida Popa de la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cu noua sa funcție – director general interimar la Moldexpo. Pântea a

Deputații independenți, membri ai echipei oligarhului fugar Ilan Șor, au înregistrat la Curtea Constituțională a Moldovei (CCM) o sesizare în care solicită verificarea constituționalității refuzului președintelui țării, Maia Sandu, de a semna decretul de numire a bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, în calitate de membru al Guvernului. Anunțul a fost făcut

Pe 20 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat raportul Comisiei Vetting, care a recomandat promovarea Vioricăi Puica în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Menționăm, în noiembrie 2023, Puica a fost desemnată în funcția de judecătoare a Curții Constituționale. Pentru NewsMaker, președinta Curții Constituționale a

Guvernul a numit pe 7 februarie un nou secretar de stat la Ministerul de Externe, după ce Stela Leucă a demisionat. Noul secretar, fost ambasador al Republicii Moldova în Republica Lituania, este Sergiu Mihov. La ședința Guvernului de miercuri s-a propus și aprobat eliberarea Stelei Leucă din funcția de secretar

Funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) ar putea fi ocupată de Anca Dragu. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că o va propune pe Dragu pentru acest post, în ședința Parlamentului din 22 decembrie. Anunțul vine la doar o zi după ce Octavian Armașu a fost demis

Parlamentul a numit un nou membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC). 78 de deputați au votat ca Vadim Filipov să revină la CEC. Filipov a mai ocupat funcția de membru al Comisiei în perioada 2017-2021. Pe 30 noiembrie, Vadim Filipov a fost numit de Parlament în funcția de membru al

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, nu poate fi numită în funcția de membru al Guvernului central, atâta timp cât face parte din echipa fugarului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Declarația a fost făcută de șefa statului luni,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x