Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că Moldova „ar fi pierdut mai mult”, dacă procurorul general în demisie, Alexandr Stoianoglo, ar fi rămas în această funcție. Șefa statului a făcut declarația pe 26 octombrie, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție”, de la Vocea Basarabiei. „Cred că țara ar fi pierdut
Președintele Parlamentului Igor Grosu susține că „Alexandr Stoianoglo va rămâne în istoria Republicii Moldova cu afirmația „Salut, Slava!””. Potrivit lui Grosu, „procurorii trebuie să lupte cu bandiții, dar să nu se adreseze la per tu”. În același timp Grosu a declarat că următorii procurori, care vor ocupa această funcție, vor
Procurorul general în demisie Alexandr Stoianoglo susține că nu mai speră să fie repus în funcție, după ce președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care îl destituie din funcția de șef al Procuraturii Generale, în ciuda deciziei Curții Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Chiar și așa, Stoianoglo spune că
Conducerea Republicii Moldova trebuie să găsească o soluție, pentru a implementa hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO), care a constatat că Alexandr Stoianoglo a fost privat de dreptul la justiție, după suspendarea din funcția de procuror general. Este constatarea avocatului Victor Munteanu, care apără interesele lui Stoianoglo. Într-o conferință
Republica Moldova a încălcat drepturile lui Alexandr Stoianoglo, la un proces echitabil atunci când a fost revocat din funcția de procuror general. Pe 24 octombrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a publicat o decizie urmare a plângerii fostului procuror general. Potrivit deciziei, Moldova trebuie să plătească lui Stoianoglo 3
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a inițiat luni, 23 octombrie, concursul public pentru funcția de procuror general. Se întâmplă după ce președinta Maia Sandu l-a demis din funcție de Alexandr Stoianoglo. Candidații care își doresc să ocupe fotoliul de procuror general al țării au la dispoziție 30 de zile pentru
Republica Moldova ar putea avea un nou procuror general în următoarele trei luni. Declarația a fost făcută de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldov. Oficiala susține că concursul pentru selectarea unui nou procuror general ar urma să fie anunțat în următoarele
Avocatul Vasile Gafton susține că decretul prezidențial privind eliberarea din funcția de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo va fi contestată în instanța de judecată. Gafton a făcut declarația pentru portalul noi.md. „Împreună cu mai mulți colegi studiem acum textul acestui decret și putem să vă spunem cu certitudine că
Până la iarnă am putea avea un procuror general în funcție, a declarat la emisiunea „Cutia neagră” de la TV8 ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Oficialul a precizat că condițiile de selectare a procurorului general, sunt similare cu cele ale șefilor procuraturilor specializate, menționând că la această funcție pot candida și
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski i-a suspendat din funcție pe procurorul general Irina Venediktova și pe șeful Serviciului de Securitate al țării. Informația a fost confirmată duminică seara, pe 17 iulie. Irina Venediktova a fost procuror general al Ucrainei timp de doi ani. De asemenea, este prima femeie din țara vecină