reactii

Decesul opozantului rus Alexei Navalnîi, principalul critic al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a stârnit numeroase reacții atât la Chișinău, cât și în întreaga lume. Lideri europeni, șefi de state, premieri, deputați și oameni simpli deplâng moartea lui Navalnîi. NM a adunat reacțiile politicienilor moldoveni, dar și ai celor

Jurnalistul american Tucker Carlson a publicat pe site-ul său și pe rețeaua de socializare X (fosta Twitter) un interviu de două ore cu Vladimir Putin, pentru care a zburat special în Federația Rusă. Carlson nu a pus practic nicio întrebare presantă, deși a promis că va face acest lucru, iar

Interpretul Dan Balan a susținut un concert pe 24 decembrie la Arena Chișinău. Evoluția artistului continuă să fie discutată și astăzi pe online. Unii spun că interpretul a ieșit beat pe scenă, alții – că ar fi consumat substanțe interzise. Sunt și din cei care au rămas mulțumiți de evoluția

Președinta Maia Sandu a solicitat, pe 24 decembrie, Parlamentului să inițieze procedurile pentru organizarea unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană, în toamna anului viitor. Inițiativa șefei statului a provocat o serie de reacții din partea politicienilor din opoziție. Unii au salutat inițiativa, iar alții au declarat că Maia

Prim-ministrul Republicii Moldova, speakerul Parlamentului, miniștri, deputați și oameni simpli – au transmis mesaje de felicitare, după ce liderii europene au decis joi, 14 decembrie, în cadrul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova și Ucraina. NM a făcut sinteza mesajelor postate

Arborii transformați în cioturi, din scuarul Mihai Eminescu din Chișinău, au provocat indignare pe rețelele de socializare. Mai mulți internauți au criticat autoritățile chiar la postarea unde au anunțat că au loc lucrări inclusiv de „înlocuire a arborilor uscați”. O activistă a scris că „scuarul Eminescu își trăiește ultimele clipe”

Cântăreața rusă Alla Pugaciova, care a părăsit țara după invazia declanşată de armata rusă în Ucraina, a venit cu o reacție pentru cei care au criticat-o pentru că a părăsit Rusia. Pugaciova i-a numit „invidioși” și „sclavi” și i-a îndemnat să nu-și „piardă energia” în încercările de a o distruge.

Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, a investigat sub acoperire, împreună cu organele de anchetă, finanțarea ilegală a partidelor politice de către grupul infracțional condus de politicianul fugar Ilan Șor, doar pe teritoriul Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de reprezentanții Procuraturii Anticorupție

Scandalul din jurul Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a lăsat fără reacții, la Chișinău. Parlamentari, instituții ale statului și reprezentanți ai sistemului justiției au reacționat, după ce s-a adeverit că Iulian Muntean, numit recent de Parlament în funcția de membru al CSM, a fost acuzat în 2018 de corupție, dosarul

Unii îi cer demisia, alții spun că ar fi putut înjura doar la poarta lui, sunt și din cei care cred că „cine nu înjură la serviciu, nu lucrează cu adevărat”. Alții susțin că ministrul a greșit, dar nu e cazul să demisioneze. NewsMaker a făcut o sinteză a comentariilor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x