Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski nu exclude desfășurarea unui referendum pe tema Donbassului. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune „1+1”, fiind întrebat despre un posibil plebiscit cu privire la statutul teritoriilor temporar ocupate din estul Ucrainei și soarta acestora. „Nu exclud un referendum, în general,
Partidul „Patrioții Moldovei” și-a prezentat Programul pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Ca parte a acestui program, este lansarea și desfășurarea unui referendum privind intrarea Republicii Moldova în componența Federației Ruse, ca subiect federal separat, menținând statutul de republică. Partidul merge în alegeri cu sigla „RF”, ceea ce înseamnă
Elveţienii au votat duminică, cu o majoritate strânsă, în favoarea propunerii extremei drepte de interzicere a acoperirii feţei în spaţiile publice, transmite Reuters, citat de Adevărul.ro. Acelaşi grup a organizat în 2009 interzicerea construirii de minarete noi în ţară. Măsura de amendare a constituţiei elveţiene a fost adoptată cu o
În Elveția se desfășoară un referendum privind interzicerea hainelor și accesoriilor care acoperă în întregime fața. Dacă majoritatea participanților se va pronunța în favoarea inițiativei, Constituția țării va fi modificată. Inițiativa a provocat dezbateri intense și discuții privind lupta cu islamul politic, scrie Deutsche Welle pe 7 martie. Este vorba
Cancelaria federală a Elveției a publicat în Monitorul Oficial o inițiativă care prevede ca fiecare cetățean al țării (inclusiv copiii) să primească câte 7500 de franci elvețieni (circa 7 mii de euro). Dacă până pe 22 aprilie 2022 inițiativa va fi susținută de 100 de mii de oameni, aceasta va
Comisia Electorală Centrală din Federația Rusă a validat rezultatele referendumului pentru modificarea Constituției, informează portalul RIA Novosti. Referendumul a avut loc în perioada 25 iunie – 1 iulie, iar prezența la urne a constituit 67,97%. Sursa citată notează că nu au fost înregistrate plângeri privind încălcări grave. Conform rezultatelor finale,
Președintele Igor Dodon susține că numărul de deputați ar trebui redus cu o treime, în funcție de numărul de cetățeni ai Republicii Moldova. De asemenea, acesta a anunțat că va propune o inițitivă legislativă prin care salariul său, dar și a deputaților, miniștrilor, a judecătorilor și a procurorilor să fie