regiunea transnistreana

În unele gospodării se încălzesc cu sticle cu apă caldă, în altele cu aparate de aer condiționat. Sunt și din cei care aleg să se plimbe pentru a se încălzi sau rămân în case și se îmbracă „cât se poate de gros”. Unii au improvizat și dispozitive speciale pentru a

Kaja Kallas, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, a discutat la telefon cu premierul Dorin Recean. Kallas l-ar fi asigurat pe Recean de „solidaritatea neclintită” a Uniunii Europene în raport cu Republica Moldova. Ea a spus că „Rusia continuă să folosească gazul ca pe

Premierul Dorin Recean consideră că decizia concernului rus Gazprom de a opri livrările de gaz către regiunea transnistreană a fost dictată de autoritățile de la Moscova, vizând destabilizarea Guvernului pro-european al Republicii Moldova. El a declarat că obiectivul Chișinăului este ca Federația Rusă să-și retragă militarii din stânga Nistrului pentru

Țările din formatul Nord-Baltic 8 (NB8) au publicat pe 7 ianuarie o declarație comună cu privire la situația energetică din Republica Moldova. NB8 a remarcat că decizia concernului rus Gazprom de a opri livrările de gaz destinate regiunii transnistrene vizează subminarea stabilității politice și economice a Republicii Moldova. Statele NB8

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol continuă să nege faptul că Chișinăul a propus ajutor pentru gestionarea situației provocate de oprirea livrărilor de gaz rusesc în regiunea transnistreană. Instituția responsabilă de „afaceri externe” a publicat pe 6 ianuarie un comunicat în care acuză Chișinăul că ar „imita” doar disponibilitatea de a

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, respinge declarațiile liderului de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, potrivit cărora Chișinăul nu s-ar fi oferit să ajute la gestionarea situației din stânga Nistrului legată de întreruperea livrărilor de gaz rusesc. În cadrul ediției din 6 ianuarie a emisiunii „Alo, TV8”, Daniel

14 localități din zona de securitate, aflate sub controlul Chișinăului dar care sunt racordate la infrastructura energetică a malului stâng al Nistrului, vor fi conectate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor din cadrul Moldovagaz. Totodată, două dintre acestea vor fi conectate și la rețelele electrice ale Premier Energy. Decizia

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, i-a îndemnat pe locuitori să evite provocările, pe fondul nemulțumirilor legate de deconectările de lumină. El a declarat că linia fierbinte primește sute de apeluri, iar oamenii sunt furioși: „Înjură și închide. Este normal? (…) Situația nu are legătură cu cineva din

Patru localități din stânga Nistrului, aflate sub controlul Chișinăului, sunt aprovizionate cu gaze naturale. Precizările au fost făcute de deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Roman Roșca. El a menționat că această soluție a fost posibilă deoarece localitățile își achită facturile către Moldovagaz. Cu referire la celelalte localități

În regiunea transnistreană, din cauza întreruperii de energie electrică, în unele zone ar putea fi oprită și apa rece. Presa locală a scris, pe 5 ianuarie, că pot rămâne fără apă etajele superioare ale blocurilor de locuit. Conform presei, pe 4 ianuarie, au rămas deja fără apă unele cartiere din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x