Începând cu data de 6 octombrie, Eduard Bulat va prelua funcția de procuror general interimar. Decizia va intra în vigoare ca urmare a expirării mandatului actualului procuror general interimar, Dumitru Robu și până când Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va numi un nou șef-interimar în fruntea Procuraturii Generale. Informația a
Procurorul general interimar Dumitru Robu nu va fi cercetat penal, pentru că nu există faptul vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală. Pe 29 august procurorul Nadejda Busuioc dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe faptele expuse în sesizarea lui Sorin Stati. În opinia procurorului de caz, presupusa bănuială rezonabilă cu
Procurorul General interimar, Dumitru Robu, şi procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, au semnat pe 13 iulie acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală a Republicii Moldova și Parchetul European. În temeiul Acordului enunțat, părțile au stabilit o cooperare strânsă în vederea protejării prin mijloace de investigare și
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinencu, directorul CNA, Iulian Rusu, împreună cu procurorul general interimar, Dumitru Robu, se află într-o vizită de lucru la Bruxelles. În cadrul întrevederilor cu oficiali europeni au fost abordate mai multe subiecte de actualitate și aspecte ce țin de sectorul justiției și lupta contra corupției. „Vom depune
Procurorul general interimar Dumitru Robu a semnat ordinul privind numirea Veronicăi Dragalin în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție. Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii Generale. „Prin Ordinul procurorului general interimar din 15.06.2022 s-a dispus numirea în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție a
În dimineața de 10 iunie, procurorii au inițiat percheziții în dosarul „Kuliok”. Informația a fost confirmată pentru NM de către procurorul general interimar, Dumitru Robu. Potrivit ZdG, este vizat fostul responsabil de domeniul IT din cadrul Partidului Democrat din Moldova (PDM). Ar fi vorba despre fostul susținător al formațiunii, bloggerul
Cazul fostului ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc, privind acuzațiile la adresa sa de hărțuire sexuală, pare să nu aibă finalitate. În cadrul ediției din 30 mai a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a precizat că victima nu mai colaborează cu
Procuratura Generală va investiga modul în care au fost scurse în presă fotografii cu probele identificate de procurori în timpul perchezițiilor desfășurate acasă la ex-președintele Republicii Moldova Igor Dodon. Informația a fost confirmată, pe 26 mai, de procurorul general interimar, Dumitru Robu, informează Replica Media. Robu a dat asigurări că
Procurorul general interimar al Republicii Moldova Dumitru Robu susține că nici Ilan Șor, și nici alte persoane nu au influență asupra Procuraturii. Declarația a fost făcută în plenul parlamentului, în timpul examinării demersului privind ridicarea imunității parlamentare în cazul deputatei Partidului „ȘOR” Marina Tauber. Procuratura cere reținerea, arestarea, percheziția și
Procurorul general interimar Dumitru Robu dă asigurări că dosarele penale în care sunt vizați deputații Marina Tauber și Ilan Șor sunt temeinic documentate și vor avea finalitate în justiție. Deputatul PAS Lilian Carp a vrut să știe dacă Procuratura deține probe concludente și argumente bine întemeiate față de parlamentarii Marina